Agentia Metropolitana Brasov a participat, la sfarsitul saptamanii trecute, la masa rotunda cu tema Sa fim volunTari in Parteneriat! Promovarea bunelor practici si a succesului inregistrat la nivelul parteneriatelor, organizata, la Sibiu, de Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Teritorial pentru Ocupare si Incluziune Sociala din Regiunea Centru.
Scopul acestei intalniri a fost de a prezenta modele de bune practici si proiecte de succes derulate in parteneriat, cat si de a dezbate modalitati concrete de impulsionare a functionarii parteneriatelor si de implicare a membrilor Pactului si ai Parteneriatelor Judetene din Regiunea Centru in actiuni de voluntariat, pentru solutionarea problemelor de ocupare si excluziune sociala.
"Voluntariatul, ca mijloc de responsabilizare si incluziune sociala, constituie o punte de legatura intre 2010 Anul european pentru combaterea saraciei si excluziunii sociale si 2011 Anul european al voluntariatului. Agentia Metropolitana Brasov a demarat la sfarsitul anului trecut o campanie de implicare a tinerilor voluntari in activitatile pe care institutia le deruleaza, sustinand astfel voluntariatul in mod activ. Recunoasterea competentelor dobandite pe perioada voluntariatului constituie un prim pas pe care AMB il face odata cu demararea acestei actiuni", a declarat directorul general al AMB, David Dragos
Masa rotunda, organizata la Sibiu, a reunit reprezentanti ai Pactului si ai Parteneriatelor Judetene din Regiunea Centru, precum si ai ONG-urilor din domeniul voluntariatului din Romania. In cadrul intalnirii, s-au prezentat exemple de buna practica dupa modelul de parteneriat din Irlanda dar si modele de succes apartinand mai multor ONG-uri din Romania (Pro Vobis, Cercetasii Romaniei, Crucea Rosie, Centrul de Voluntariat Solferino, Federatia VOLUM).
"Voluntariatul reprezinta un instrument util in lupta pentru combaterea saraciei, somajului si excluziunii sociale. Voluntariatul prezinta multiple dimensiuni care conduc la atingerea prioritatilor si masurilor stabilite in Planul Regional de Actiune pentru Ocuparea Fortei de Munca si Incluziune Sociala la nivelul Regiunii Centru (PRAO)", a mai declarat directorul general al AMB, David Dragos.
Reprezentantii Pactului si ai Parteneriatelor Judetene din Regiunea Centru, precum si ai ONG-urilor din domeniul voluntariatului au stabilit in cadrul intalnirii de la Sibiu ca, in perioada 9-15 Mai, cand se sarbatoreste saptamana nationala a Voluntariatului, in Regiunea Centru sa fie sustinute actiuni comune de sprijinire a voluntariatului.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro