Activiștii cer autorităților britanice să oprească traficarea româncelor

octombrie 28, 2020

Mai mulți activiști au cerut ministrului de Interne britanic, Priti Patel, să nu mai permită ca Regatul Unit să fie un „paradis al proxeneților” în care femeile traficate, în special din România, să fie exploatate sexual, scrie publicația scrie The Guardian

Activiștii susțin că se tot acumulează probe cum că în fiecare an mii de femei sunt constrânse să presteze muncă sexuală, după ce sunt ademenite în Regatul Unit de bande de infractori care intenționează să exploateze legislația relativ liberală a țării în privința prostituției.

Ei au găzduit luni o conferință online cu participarea unor politicieni, comandanți de poliție și diplomați pentru a expune problema și a explora modalități de a o combate.

Diana Johnson, președinta grupului parlamentar al tuturor partidelor privind exploatarea sexuală comercială (APPG), a declarat: „Exploatarea sexuală la scară industrială a româncelor de către bărbați britanici constituie o rușine națională.”

Înainte de a lua cuvântul la eveniment, ea a îndemnat Regatul să urmeze exemplul altor țări, precum Franța, Irlanda și Suedia, și să combată cererea care alimentează traficul sexual prin incriminarea plății pentru sex, dezincriminarea victimelor și închiderea site-urilor de proxenetism.

Detectivul sergent Stuart Peall, care a condus o anchetă de nouă luni privind o bandă care trafica românce pentru sex în tot nord-vestul Angliei, s-a arătat și el nemulțumit de legislația britanică.

El a declarat: „Până când vom lichida modelul de afaceri al traficului sexual, prin combaterea cererii și a site-urilor de proxenetism, traficul sexual va persista. Chiar în acest moment, traficul sexual este mult prea profitabil și prea facil în această țară.”

Johnson a dat drept exemplu o investigație din 2018 a grupului, care constatase la acea dată că erau deschise 212 anchete ale poliției privind cazuri de sclavie implicând exploatare sexuală, dintre care 39% priveau victime din România.

Poliția din Leicester le-a declarat anchetatorilor că din cele 421 de femei pe care le-a găsit muncind în bordeluri 362 (86%) erau din România. Poliția din Northumbria a constatat că 75% din cele 259 de lucrătoare sexuale din bordelurile comitatului erau românce.

Johnson a declarat: „Guvernul nostru doar stă cu mâinile în sân, permițând cumpărătorilor de sex să abuzeze și site-urilor de proxenetism să continue să profite. A venit vremea ca Priti Patel să nu mai permită ca Regatul să fie un paradis al proxeneților, prin transformarea plății pentru sex și a proxenetismului online în delicte penale, cât și prin dezincriminarea victimelor exploatării sexuale și prin a le oferi acestora sprijinul de care au nevoie pentru a-și reface viețile.”

Kat Banyard, directoarea grupului UK Feminista, care a organizat conferința de luni, a declarat: „Regatul Unit este o destinație cu valoarea mare și risc scăzut pentru traficanții de sex. Pentru a începe să câștige lupta împotriva traficului sexual, secretara de interne trebuie să combată site-urile de proxenetism și să combată cererea prin incriminarea plății pentru sex.”

Biroul de Interne insistă că este dedicat combaterii traficului uman, dar că nu este convins că incriminarea muncii sexuale și a site-urilor de proxenetism este eficientă.

O sursă a declarat: „Actele în sine de cumpărare și vânzare de sex nu sunt ilegale în Anglia și Țara Galilor. Pe de altă parte, există multe activități care pot fi asociate prostituției și care constituie delicte.”

O purtătoare de cuvânt a Biroului de Interne a declarat: „Prioritatea noastră este să protejăm victimele de vătămare și de exploatare și să-i vizăm pe aceia care exploatează persoane vulnerabile implicate în prostituție.”

Laetitia Gotte, președinta Asociației Free, care sprijină victime ale exploatării sexuale din România, a declarat că Regatul a devenit „una dintre principalele țări de destinație pentru traficul sexual cu românce”.

Ea a adăugat: „Exploatarea vulnerabilităților româncelor este inacceptabilă. Cererea trebuie să fie eliminată.”

Bande organizate de infractori din România exploatează dorința unor românce de a-și găsi de muncă în Regat, conform raportului APPG.

Ele tind a fi vizate de către bărbați care pornesc o relație cu ele și apoi le promit că le vor găsi slujbe legitime în Regat, aranjându-le ori plătindu-le transportul până în Regat. „În fiecare dosar de trafic în care am obținut condamnări, «iubitul» victimei făcea parte din banda de traficanți”, a declarat Peall.

Atunci când femeile ajung în Regat li se spune că au o datorie la o bandă infracțională și sunt constrânse să se prostitueze. Printre tactici se numără legarea prin datorie, amenințările fizice, confiscarea actelor de identitate, supravegherea și violența.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro