COMUNICAT DE PRESĂ Activarea Potențialului Economic al Sectoarelor Culturale și Creative din Romania Premierul Dacian Cioloș a participat, in această dimineață, la deschiderea inițiativei pentru Activarea Potențialului Economic al Sectoarelor Culturale și Creative din Romania către toți stakeholderii interesați și la lansarea studiului Sectoarele culturale și creative din Romania. Importanța economică și contextul competitiv evenimente ce au avut loc la NOD Makerspace (fosta Fabrică de bumbac). Inițiativa lansată astăzi, demarată de Cancelaria Primului-ministru, impreună cu Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri și Ministerul Culturii, s-a concretizat printr-un Grup de lucru informal și un Plan de lucru pe termen scurt și mediu. Prima intalnire a Grupului de lucru a avut loc in data de 20 ianuarie 2016. In scurt timp, demersul a prins contur și, pe fondul unui interes crescut din partea tuturor stakeholder-ilor, la nici două luni de la lansare, grupul de lucru s-a transformat intr-o adevărată comunitate, care reunește actori semnificativi din mediul public și privat, la cel mai inalt nivel. Grupul este, se asemenea, prezent in spațiul virtual, pe Facebook. In acest context, astăzi inițiativa se deschide către toți stakeholder-ii interesați, pornind de la premisa că autoritatea publică se poziționează ca facilitator și catalizator al inițiativei private, ca determinant al dezvoltării sectorului creativ și cultural. Activități și inițiative care fac parte din activitățile grupului de lucru: Studiul lansat astăzi, Sectoarele culturale și creative din Romania. Importanța economică și contextul competitiv, realizat de către Ministerul Culturii (Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală), continuă analizele derulate anual incă din 2008 in domeniul contribuției economice a sectoarelor culturale și creative și anunță următorul livrabil, in curs de elaborare in cadrul Grupului de lucru. Cartea Albă a Sectoarelor culturale și creative In prezent, in Romania nu există un cadru coerent pentru susținerea sectoarelor culturale și creative, astfel incat acestea nu sunt nici cunoscute, nici ințelese ca domeniu transversal, care are ca principal determinant creativitatea, sub toate formele ei. Cartea Albă este in curs de elaborare și se estimează lansarea acesteia in a doua jumătate a anului 2016. Anunțarea liniei de finanțare Romania Creativă (iunie 2016) Finanțat din Fondul Social European, programul Romania Creativă are o valoare de 35 milioane euro și este dedicat sprijinirii antreprenoriatului din sectoarele culturale și creative. Anunțarea task-force-ului Creativitate in administrație (follow-up și legătura cu Comisia de tăiat hartii) Reforma administrației publice continuă prin simplificarea și facilitarea interacțiunii online cu cetățenii și firmele. GOV.RO se dorește un punct unic de contact (website) pentru cetățeni și firme, pentru informații și servicii, iar realizarea lui are nevoie de sprijinul comunității creative. Alte livrabile in pregătire, ce urmează a fi lansate in 2016: * Ghiduri pentru autoritățile contractate pentru achiziția de servicii și bunuri creative, precum software personalizat sau servicii de branding și publicitate * Ghiduri pentru firmele din domenii creative pentru facilitarea ințelegerii și conformării la cadrul fiscal și administrativ * Maparea competențelor creative și actualizarea Nomenclatorului Ocupațiilor (inițierea procesului) Discursul premierului Dacian Cioloş, la lansarea studiului Sectoarele culturale și creative din Romania. Importanța economică și contextul competitiv [Check against delivery] Dacian Cioloş: Bună ziua. Daţi-mi voie, inainte de a intra in subiectul de astăzi, să imi exprim intreaga compasiune şi condoleanțe pentru victimele atentatelor de la Bruxelles de astăzi, de dimineaţă, şi să transmit toată susținerea din partea Guvernului Romaniei pentru autorităţile belgiene in greaua incercare prin care trec. Să imi exprim, incă o dată, speranța de solidaritate din partea intregii Uniuni Europene pentru ceea ce se intamplă in Belgia şi pentru perioada dificilă prin care trecem. Cu atat mai mult, mobilizarea noastră pentru lupta impotriva terorismului prin orice mijloace trebuie să rămană la un nivel cat mai inalt. Vreau să vă spun că autoritățile romane au luat toate măsurile pentru a se asigura protecția cetăţenilor romani care trăiesc in Belgia. Am avut de dimineaţă o discuție cu dl ambasador Tinca, ambasadorul nostru la Bruxelles. Acolo, misiunile diplomatice ale Romaniei, atat ambasada, cat şi reprezentanța permanentă, sunt mobilizate să dea ajutor cetăţenilor romani care au nevoie. M-am asigurat că nu există victime cetățeni romani nici la aeroport, şi nici răniţi in staţia de metrou. Cetăţenii romani care erau in misiune la Bruxelles, in diferite vizite de lucru la Comisia Europeană, sunt in momentul de faţă la reprezentanţa permanentă. Am avut o discuţie cu cei de acolo, deci sunt in siguranță. Ministerul de Externe a mobilizat deja, la ambasada noastră la Bruxelles, celula de criză, precum şi numere de telefon la care rudele cetăţenilor romani care locuiesc in Belgia sau oricine are nevoie de informații pe care autorităţile romane le pot oferi să poată să o facă. Avem deja o echipă la aeroportul din Amsterdam, unde a fost deviată cursa Tarom de dimineaţă, care a aterizat deja. Deci avem echipă consulară acolo, care să ajute şi să dirijeze pasagerii care au sosit pentru Bruxelles, dar au aterizat la Amsterdam. Din informațiile pe care le am de la dl ministru Tobă - după cum ştiţi, Ministerul de Interne are caţiva ataşaţi de interne la Bruxelles, care au fost de dimineaţă la aeroport, la Zaventem -, din informaţiile pe care le avem, cursa Tarom işi luase deja zborul inainte de producerea atentatelor, deci nu ar trebui să fie afectați călători pasageri romani care erau in aeroport pentru a se intoarce acasă. Totodată, m-am asigurat, am avut o discuţie dimineaţă cu șeful Serviciului Roman de Informații, cu dl ministru Tobă. In Romania, lucrurile sunt sub control şi nu există, din informaţiile pe care le avem pană acum, riscuri pentru Romania. In schimb, i-am cerut dlui ministru Tobă şi ambasadorului Tinca să transmită Guvernului Belgiei disponibilitatea noastră pentru a-i sprijini in cazul in care au nevoie. Am avut in acest sens o discuţie şi cu dl președinte Iohannis şi impreună am decis nu doar să ne asigurăm că acordăm un sprijin direct romanilor care locuiesc acolo in caz de nevoie, dar vrem să sprijinim şi autorităţile belgiene, in cazul in care vor considera că este nevoie. Deci vreau să vă asigur, dincolo de toate, că facem toate demersurile pentru a ne asigura de protecția cetăţenilor romani, exprimandu-ne totodată solidaritatea la nivel european cu Guvernul Belgiei, cu cetățenii belgieni şi, incă o dată, compasiunea şi condoleanțele pentru victime şi pentru familiile acestora.Vă mulţumesc, vă propun să intrăm in subiect. Dragoş Pislaru: Doamnelor şi domnilor, bună dimineața! Numele meu este Dragoş Pislaru, sunt consilier de stat pe probleme economice in cadrul Cancelariei Primului-Ministru. Este un privilegiu să vă avem aici, intr-un spaţiu creativ, nu cred că există un loc poate mai potrivit pentru a transmite acest mesaj, această energie a creativității decat NOD Makerspace, şi mulțumim gazdelor noastre pentru efortul mare pe care l-au făcut pentru a termina reconstrucția acestei noi aripi, pe care puteți să o vedeţi sau poate deja aţi făcut-o, in care se vor strange noi talente. In această dimineaţă, avem cateva ocazii deosebite. Vom avea lansarea unui studiu, deja l-aţi văzut, este vorba de un studiu realizat sub egida Ministerului Culturii, Sectoare culturale şi creative din Romania. Importanța economică şi contextul competitiv. Nu există o modalitate mai bună pentru a putea să transmită acest mesaj de apropiere a statului de comunitatea creativă, dintre guvern şi creativ, intre firmele care au un mare aport in ceea ce privește dezvoltarea economică şi acest sector. De multe ori, au existat forţe care au ţinut această comunitate ușor izolată sau dezbinată. Iată, este un moment oportun să ne strangem, să ințelegem că putem conlucra, că nu suntem in lumi diferite, suntem intr-o zonă in care se impletesc dezvoltarea urbană, regenerarea urbană, creativitatea, lucrurile care țin de tot ceea ce inseamnă artă şi talent. Fără a prelungi această parte introductivă, o să avem ocazia să ascultăm cateva intervenţii din partea dlui prim-ministru, a ministrului culturii. Avem in sală, in acelaşi timp, privilegiul de a avea un alt membru al Cabinetului, dna Violeta Alexandru, ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, mulţumim foarte mult pentru participare. Il avem pe dl secretar de stat Claudiu Vranceanu şi, evident, pe dna Carmen Croitoru, director general al Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală. Prin urmare, vom avea cateva intervenţii de poziţionare, după care o să avem o dezbatere, interacționand şi cu dumneavoastră, reprezentanții acestui sector. Fără alte cuvinte introductive, domnule prim-ministru, vă rugăm. Dacian Cioloş: Mulţumesc. Vreau să remarc şi prezenţa doamnei Andreea Vass in sală. E important să existe şi interesul şi sprijinul parlamentului pe aceste subiecte. Prezenţa mea aici, aşa cum spunea şi Dragoş, este, in primul rand un mesaj de recunoaştere şi de susţinere din partea Guvernului Romaniei pentru industriile culturale şi creative şi este mesajul cel mai important pe care vreau să-l transmit, pentru că domeniul in care activaţi, este unul dinamic, prin excelenţă, care presupune o implicare personală a celor care au idei şi o interferenţă cat mai redusă cu statul, cu autorităţile, cu administraţia, cu birocraţia, pentru că tot ceea ce am citat eu acum poate să limiteze capacitatea creativă. Insă, aţi devenit o forţă deja, aţi devenit o forţă nu doar in domeniul in care activaţi, in ceea ce faceţi, dar aţi devenit o forţă inclusiv din punct de vedere economic şi din punct de vedere social şi cred că e important ca şi autorităţile să se adapteze la această realitate, realitatea in care din valoarea adăugată brută industriile culturale şi creative realizează cam 7%, comparabil cu agricultura şi cu alte sectoare agricole, cu sectorul agroalimentar şi cu alte domenii. Deci, cu atat mai mult va trebui, pe viitor, impreună, să găsim mecanisme prin care să putem conlucra şi să vă putem sprijini, pur şi simplu, pentru ca dumneavoastră să vă puteţi face treaba in continuare cat mai bine, să fiţi cat mai creativi, cat mai imaginativi şi să facem in aşa fel incat această capacitate de creaţie şi de imaginaţie să aibă un impact cat mai pozitiv asupra dezvoltării societăţii romaneşti, a dezvoltării economiei. Industrie culturală şi creativă inseamnă festivalurile de muzică, inseamnă prezența muzicii romaneşti pe piaţă, inseamnă pictorii romani, artiştii romani, in general, care reuşesc să vandă foarte bine opere de artă, inseamnă designeri care sunt premiaţi din ce in ce mai mult şi in afară, inseamnă domeniul IT ş.a.m.d. Deci, sunt domenii care, iată, dincolo de valoarea lor culturală, de valoarea lor creativă, incep să aibă un impact pozitiv şi asupra dezvoltării economice. Guvernul vrea să susţină valorificarea acestui potenţial şi suntem conştienţi că pentru asta e nevoie de un cadru de reglementare care să fie favorabil industriei culturale şi creative. E nevoie de facilitarea accesului la finanţare atat din bugetul naţional, cat şi din fonduri europene. E nevoie de facilitarea accesului la piaţă sau, oricum, de a nu impiedica prin birocraţie, cum spuneam, accesul la piaţă. E nevoie de acţiuni din partea statului pentru a stimula educaţia şi crearea competenţelor creative in aceste domenii. Şi tocmai in această direcţie am hotărat, in urmă cu cateva săptămani, să creăm un grup de lucru care implică atat Cancelaria Primului-Ministru, Ministerul Culturii, cat și Ministerul Economiei şi Mediului de Afaceri, care să identifice soluţiile prin care statul poate să stimuleze acest sector. Dar dincolo de ce poate să facă statul sau guvernul, in mod specific, e importantă capacitatea proactivă şi reactivă a comunităţii dumneavoastră. Şi chiar dacă, prin excelenţă, sectorul cultural-creativ inseamnă personalităţi foarte puternice, pentru că de acolo vine şi creaţia, ar fi foarte util ca, in ciuda sau cu punerea in valoare a acestor personalităţi puternice, să dezvoltaţi şi dumneavoastră comunitatea care vă reprezintă, pentru ca dumneavoastră inşivă şi impreună să putem identifica cele mai bune soluţii prin care acest sector să poată să fie sprijinit. Deci, asta presupune o incredere, atat intre dumneavoastră, in interiorul comunităţii dumneavoastră, cat şi construcţia unei increderi reciproce intre comunitatea dumneavoastră şi instituţiile statului, cu atat mai mult cu cat, cum vă spuneam, pot să inţeleg, poate să existe o anumită opacitate sau inerţie specifică administraţiei publice, specifică autorităţilor. Dar eu cred că putem găsi, cu imaginaţie din partea ambelor părţi, formele cele mai adecvate pentru a vă putea sprijini. In acest sens, vrem să construim cu dumneavoastră un parteneriat activ, prin care să identificăm soluţiile pe care vi le putem pune la dispoziţie şi să identificăm şi modalităţile cele mai benefice de a colabora, atat pentru dumneavoastră, cat şi pentru stat. Şi, cu siguranţă, se vor găsi astfel de modalităţi, inclusiv de oportunităţi de parteneriate şi aş vrea să vă dau un exemplu: cu siguranţă, domnul ministru Alexandrescu o să dezvolte acest subiect, in procesul de achiziţie a Cuminţeniei Pămantului, pe care Guvenul Romaniei il pregăteşte şi dorim să facem asta in totală transparenţă, şi subliniez totală transparenţă, şi a modului in care statul şi guvernul au avut şi au iniţiativa de a achiziţiona această operă de artă simbolică, nu doar pentru opera lui Brancuşi, dar şi pentru ceea ce inseamnă arta modernă romanească, dar şi pentru tot ce se va intampla pentru a finaliza acest proiect. Vă invităm şi pe dumneavoastră să ne daţi o mană de ajutor şi să folosiți industria culturală, creativă pentru a sprijini intrarea sau reintrarea in patrimoniul statului, in proprietatea statului a acestei opere de artă. Cu siguranţă, vom găsi şi alte modalităţi pe viitor şi, in acest sens, aşteptăm idei din partea dumneavoastră, aşteptăm observaţii, aşteptăm iniţiative şi pot să vă asigur că, cel puţin atat timp cat voi fi in fruntea acestui guvern, veţi avea toată deschiderea, nu doar la nivelul meu şi al Cancelariei, ci la nivelul intregului guvern. Vă mulţumesc!
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro