Acord între OPEC și statele partenere pentru reducerea producției de petrol

aprilie 13, 2020

Principalele state producătoare de petrol din lume au ajuns la o înțelegere privind scăderea producției în încercarea de a susține prețurile pe fondul efectelor produse de pandemia de coronavirus.

OPEC+, grupul de 23 de state care conține și Rusia, a anunțat duminică noapte un acord pentru reducerea producției cu 9,7 milioane de barili pe zi din lunile mai și iunie.

Ţările participante vor relaxa treptat restricţiile de producţie pe parcursul a doi ani, până în 2022.

Kremlinul a anunțat, luni dimineață, că Vladimir Putin a avut discuții cu Donald Trump și Regele Salman din Arabia Saudită, iar toți trei și-a manifestat sprijinul pentru acord.

Pandemia de coronavirus a provocat un dezechilibru pe piaţa petrolieră mondială, unde oferta era deja excedentară, iar acum a ajuns la un nivel fără precedent, având în vedere restricţiile de deplasare adoptate în întreaga lume pentru a evita propagarea virusului.

Din cauza restricţiilor, cererea mondială de petrol a scăzut cu aproximativ 30 milioane barili pe zi, adică aproximativ 30% din producţia mondială.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro