După încheierea cu succes a ofertei publice iniţiale, Flamingo se încadrează în calendarul pe care şi l-a propus iniţial: acţiunile sale vor fi tranzacţionate pe piaţa secundară începând din data de 18 iulie 2005.
Acest lucru este posibil după ce s-au parcurs paşii legali obligatorii: obţinerea avizului favorabil din partea Comisiei de listare pe data de 11 iulie şi a aprobării finale a Comitetului Bursei pe data de 12 iulie. Aşadar, după o campanie care a funcţionat fără cusur, Flamingo va fi în scurt timp o companie ale cărei acţiuni vor fi tranzacţionabile la Bursa de Valori Bucureşti.
Reamintim că în urma suprasubscrierii de aproape patru ori a ofertei publice iniţiale, Flamingo a vândut un număr de 19,55 milioane de acţiuni la un preţ de 23.000 lei pe acţiune. Astfel, începând din 22 iunie, numărul acţiunilor noi Flamingo a crescut cu peste 20%. Datorită noilor acţiuni, valoarea de piaţă a companiei Flamingo International S.A. depăşeşte în acest moment 50 milioane euro la pret de ofertă publică iniţială.
Fondurile obtinute în urma ofertei publice vor fi folosite în proiectele de dezvoltare a firmei: lanţul de retail Future Shop; proiectele Flamingo Intensiv şi Extensiv; proiectul Future World sau proiectul Retail International.
Flamingo International este astfel prima companie de IT cotată la Bursă. De asemenea, demersul complet: ofertă publică urmată imediat de listare la bursă a unei firme private din România este o noutate absolută în ţara noastră.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro