Acces online la datele inregistrate in registrul comertului

octombrie 12, 2006

Guvernul a aprobat astăzi o Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.913/2004 privind aprobarea taxelor şi tarifelor pentru operaţiunile efectuate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale.

Hotărârea mai prevede eliminarea taxelor suplimentare de 30% pentru eliberarea în termen de maximum 6 zile a certificatului de înregistrare şi a certificatului de înscriere de menţiuni. Aceste taxe suplimentare nu vor mai fi percepute întrucât, potrivit ultimelor reglementări, termenul de eliberare a acestora a fost redus la 3, respectiv 5 zile.

O altă modificare vizează facilitarea accesului instituţiilor publice la informaţiile din registrul comerţului. Astfel, dacă până acum autorităţile şi instituţiile publice puteau primi informaţii de la registrul comerţului fără plata tarifelor, numai în temeiul unor prevederi legale exprese, potrivit noului act normativ aceste informaţii sunt eliberate, fără plata tarifelor, pe baza protocoalelor de colaborare.

Începând cu anul 2003, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a lansat serviciul de furnizare a informaţiilor din registrul comerţului computerizat. Prin acest sistem, contra cost, orice persoană interesată poate obţine informaţii despre comercianţii înregistraţi în registrul comerţului, de pe site-ul oficial al Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Scopul serviciului a fost acela de a asigura accesul direct şi imediat al tuturor persoanelor interesate la informaţiile înregistrate.

Din analiza efectuată pentru perioada 2003-2005 s-a constatat că în fiecare an numărul de utilizatori şi de accesări ale acestui sistem a crescut, iar costurile de exploatare au rămas constante. De exemplu, în 2003 au fost 296 de utilizatori şi 31.009 accesări, în 2004 au existat 621 de utilizatori şi 159.856 de accesări, iar anul trecut 897 de utilizatori şi 344.609 accesări.

În cursul primelor 5 luni ale acestui an s-au înregistrat 232.474 accesări ale sistemului, estimându-se că până la sfârşitul anului se vor înregistra 557.000 accesări. Pentru acest an cheltuielile privind furnizarea on-line a informaţiilor din registrul comerţului computerizat sunt estimate la aproximativ 2,5 milioane lei noi, iar veniturile la 6,8 milioane lei noi.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro