AC Milan – acum in Romania

mai 11, 2009

Cel mai titrat club de fotbal din lume a ales Bucureştiul ca loc de desfăşurare a programului Milano Junior Camp. Acesta este un proiect gratuit de pregătire sportivă destinat copiilor între 7 şi 14 ani, care doresc să înveţe secretele jocului de fotbal direct de la antrenorii lui AC Milan.

În parteneriat cu sponsorul principal Intesa Sanpaolo Bank, care susţine programul ca o dovadă a implicării în dezvoltarea socială şi sportivă din România, AC Milan va organiza Milan Junior Camp în premieră în ţara noastră, în perioada 29 iunie - 3 iulie. La finalul celor 5 zile vor fi selectaţi doi dintre cei mai talentaţi tineri jucători, ce vor fi invitaţi la Milano pe stadionul San Siro împreună cu alţi copii din peste 30 de ţări din lume, ce participă la programul Milan Junior Camp.

Lansarea oficială a proiectului s-a făcut în prezenţa lui Daniele Massaro, fost campion cu AC Milan şi jucător în echipa naţională de fotbal a Italiei, acum director de Relaţii Publice în cadrul clubului, a Francescăi Pietra, Responsabil AC Milan pentru Milan Junior Camp şi a celorlalţi parteneri ai proiectului.

\'Ne aflăm în România, pentru că noi credem cu tărie în talentul şi pasiunea pentru fotbal ale acestei ţări. Tinerii care vor participa la Milan Junior Camp Bucureşti 2009 vor avea posibilitatea să se antreneze, folosind metodele specifice personalului tehnic de la AC Milan\', a declarat Daniele Massaro. \'Dacă in timpul evenimentului, vom observa copii cu un talent deosebit, îi vom urmări cu atenţie, oferindu-le posibilitatea de a intra în marea familie Rossonera\'.

Francesca Pietra, responsabil Milan Junior Camp a precizat: \'Filozofia noastră este de a descoperi si cultiva talentul şi abilităţile copiiilor chiar în ţarile lor, ajutându-i să se dezvolte prin instrucţiuni şi tactici profesioniste, direct de la antrenorii noştri. Anul acesta 15.000 de copii vor lua parte la Milan Junior Camp, turneu organizat în 37 de ţări din toată lumea. Este un proiect marca AC Milan de care suntem foarte mândri \'.

\'Dorim să oferim tuturor copiilor din România posibilitatea de a purta culorile AC Milan. Nu va exista nici un fel de criteriu de selecţie, decât cel al vârstei şi al limitei de locuri disponibile. Cei mai buni 2 copii din cadrul Milan Junior Camp Bucuresti vor fi invitaţi la Milano \', a continuat Marco Schembri, General Manager al World Camp, compania italiană care a organizat evenimentul.

Stadionul FC Sportul Studenţesc din Complexul Regie va fi gazda primei ediţii Milan Junior Camp Bucureşti 29 iunie – 3 iulie 2009.

„Intesa Sanpaolo are o relaţie activă de parteneriat cu AC Milan de peste 20 de ani. În prezent Grupul Intesa Sanpaolo este sponsor instituţional la AC Milan şi partener principal în cadrul Milan Junior Camp. România este a zecea ţară din cadrul grupului nostru în care se va desfăşura Milan Junior Camp şi suntem convinşi că vom avea acelaşi succes şi aici” a concluzionat Riccardo Parasporo director general adjunct Intesa Sanpaolo Bank România.

AC Milan mulţumeşte Intesa Sanpaolo Bank, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, FC Sportul Studenţesc şi tuturor partenerilor locali pentru susţinerea acestei iniţiative.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro