Aproape 30 de milioane de americani au votat pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, un record zdrobitor care nu ține cont nici de pandemia de coronavirus. Alegătorii din statul american Florida, considerat crucial pentru desemnarea preşedintelui, au început luni să voteze anticipat pentru scrutinul din noiembrie.
Președintele republican Donald Trump, intrat în criză de timp pentru a schimba dinamica unei curse în care sondajele îl dau perdant, după ce duminică a ţinut o întrunire electorală în Nevada şi şi-a îndemnat susţinătorii să voteze, s-a îndreptat luni spre Arizona, stat-cheie foarte râvnit, în două noi etape ale maratonului său de mitinguri pe care l-a început în urmă cu o săptămână, după ce a dat asigurări că s-a vindecat de Covid-19, relatează Reuters.
Candidatul democrat Joe Biden nu are nicio întâlnire pe agendă şi îşi consacră ziua, potrivit presei americane, pregătirii ultimei dezbateri televizate, prevăzute joi. Aflat duminică în campanie într-un alt stat-cheie, Carolina de Nord, va rămâne luni în statul unde îşi are reşedinţa, Delaware. Partenera sa de cursă, senatoarea Kamala Harris, se îndreaptă spre Florida pentru a-i încuraja pe susţinătorii democraţi să voteze anticipat, reluându-şi campania pe teren la patru zile după ce a suspendat-o din cauza a două cazuri de contaminare cu Covid-19 în anturajul său. Harris este aşteptată la Orlando şi la Jacksonville, pentru a îndemna la participarea la vot în avans, în timp ce soţul său, Doug Emhoff, se duce la Miami şi Palm Beach.
Florida este considerat de toată lumea ca obligatoriu de câştigat pentru Trump, al cărui şanse de victorie se reduc considerabil dacă pierde în acest stat din sud. Florida oferă 29 de voturi electorale, la egalitate cu New York - state devansate doar de California şi Texas -, din cele 270 de voturi în Colegiul Electoral care îl desemnează pe preşedintele SUA.
Un sondaj Reuters/Ipsos din perioada 7-14 octombrie a arătat un plus de două procente în favoarea lui Biden (49%) faţă de Trump (47%), în marja de eroare de patru puncte procentuale.
Într-o conferință telefonică cu personalul campaniei, Trump și-a manifestat încrederea în sine, în pofida sondajelor de opinie naționale care îl arată cu mult în spatele democratului Joe Biden.
„Vom câștiga”, a spus el. „Nu v-aș fi spus asta poate acum două, trei săptămâni.”
Peste 29,6 milioane de voturi, fie prin poștă, fie personal, au fost înregistrate în 44 de state și Washington, D.C., la jumătatea după-amiezii de luni, cel mai ridicat număr de votanţi până în acest punct al campaniei, comparativ cu alegerile precedente, potrivit Proiectului Electoral SUA de la Universitatea din Florida.
Alegătorii au exprimat peste 21% din totalul înregistrat în 2016, când peste 136,6 milioane de americani au votat. În 2016, au existat 5,9 milioane de voturi anticipate până pe 23 octombrie, cu 16 zile înainte de ziua alegerilor.
Numeroşi alegători care purtau mască de protecţie stăteau la coadă, luni dimineaţa (ora locală) la Primăria din Miami Beach, remarcă jurnaliştii AFP.
Democraţii au îndemnat la un vot anticipat masiv, ca măsură de precauţie, din cauza pandemiei.
Tabăra lui Donald Trump denunţă, în schimb, fără să prezinte probe în acest sens, un demers susceptibil de „trucarea” rezultatului scrutinului şi promite ca alegătorii acestuia să se prezinte la urne la 3 noiembrie, pentru a infirma sondajele de opinie care-l dau înfrânt.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro