A inceput inscrierea cadrelor didactice care vor participa la proiectul: Profesorul - creator de soft educational

iulie 14, 2010

Inscrierea la aceste cursuri - care sunt gratuite - se face pana la 01.08.2010 pe portalul http://profesorulcreator.siveco.ro

Proiectul educational "Profesorul - creator de soft educational", avand ca beneficiar Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si SIVECO Romania SA in calitate de partener, a intrat in linie dreapta!

Obiectivul proiectului consta in elaborarea si implementarea unui program de formare continua pentru 1.500 de cadre didactice din invatamantul preuniversitar, in vederea dezvoltarii competentelor privind realizarea propriilor aplicatii de soft educational si imbunatatirea capacitatii de a utiliza metode interactive de predare-invatare.

Inscrierea cadrelor didactice in vederea selectiei celor care vor beneficia de programul de formare "PROIECTAREA SOFT-ULUI EDUCATIONAL", dezvoltat in cadrul proiectului, va fi realizata pe portalul proiectului: http://profesorulcreator.siveco.ro, pana la data de 01.08.2010, urmand ca rezultatele selectiei sa fie comunicate pana la data de 31.08.2010.

Cursurile, incep in octombrie 2010, dureaza 89 de ore si sunt gratuite.

Persoanele care doresc sa se inscrie in acest program trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie profesori la o unitate de invatamant preuniversitar, sa aiba bune abilitati de utilizare a calculatorului (dovedite prin diplome, atestate, adeverinte), sa aiba spirit inovativ si experienta didactica. Se va promova in mod deosebit participarea tinerilor absolventi, a femeilor si a cadrelor didactice care activeaza in mediul rural.

Absolventii programului de formare, ce va fi sustinut de 80 de formatori, vor primi atestate profesionale purtatoare de credite transferabile (25) si diplome care sa confere statutul de creator de soft educational.

Prin utilizarea la clasa a aplicatiilor de soft educational, dezvoltate de catre profesori in colaborare cu elevi pasionati de informatica, sporeste interesul pentru studiu, se dezvolta abilitatile de lucru cu calculatorul si este facilitata intelegerea fenomenelor.

Proiectul realizat in cadrul parteneriatului dintre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si SIVECO Romania SA, contribuie la atingerea obiectivelor specifice Axei Prioritare nr. 1 din POS DRU 2007-2013 prin imbunatatirea accesului la educatie si formare continua moderna si de calitate.
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro