În luna septembrie 2020 numărul naşterilor înregistrate a crescut față de luna septembrie 2019 şi faţă de luna precedentă a acestui an, arată Institutul Național de Statistică.
Comparativ cu un an în urmă, faţă de luna septembrie 2019, în luna septembrie 2020 au crescut numărul deceselor în general dar și al deceselor copiilor sub un an. În schimb, numărul căsătoriilor este în scădere atât față de aceeași perioadă a anului trecut cât și față de luna precedentă.
În luna septembrie 2020 numărul căsătoriilor înregistrate a scăzut faţă de luna septembrie 2019 şi faţă de luna august 2020.
În luna septembrie 2020 s-a înregistrat naşterea a 18036 copii, cu 1232 mai mulţi copii decât în luna august 2020.
Numărul deceselor înregistrate în luna septembrie 2020 a fost de 21973, cu 1196 decese mai puţine decât în luna august 2020, iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna septembrie 2020, a fost de 104 copii, în creştere cu 16 decese sub 1 an faţă de luna august 2020.
Comparația cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare.
De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluție sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă și înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie.
Așa cum se vede din seria de date din graficul de mai jos, de regulă, numărul deceselor din luna septembrie este mai mic decât cel din luna august.
În luna septembrie 2020, aproape două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (9039 decese, reprezentând 41,1% din total, s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi peste, 5230 decese, reprezentând 23,8%, la persoanele de 70-79 ani) şi 4354 decese (19,8%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani.
Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (64 decese), 20-29 ani (104 decese) și 0-4 ani (131 decese).
Sporul natural s-a menţinut negativ în luna septembrie 2020, decedaţii având un excedent faţă de născuţii -vii de 3937 persoane.
În luna septembrie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 12471 căsătorii, cu 2458 mai puţine decât în luna august 2020.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2371 în luna septembrie 2020, cu 418 mai multe decât în luna august 2020.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro