A CINCEA CONFERINTA MINISTERIALA PENTRU PATRIMONIU CULTURAL IN SUD-ESTUL EUROPEI: PATRIMONIUL CULTURAL - O PUNTE CATRE UN VIITOR COMUN

septembrie 19, 2008

Romania gazduieste anul acesta cea de a cincea editie a Conferintei Ministeriale pentru Patrimoniu Cultural in sud-estul Europei, eveniment organizat de Ministerul Culturii si Cultelor, in cadrul initiativei internationale "Patrimoniul cultural - o punte catre un viitor comun", initiativa coordonata de UNESCO - Biroul Regional pentru Stiinta si Cultura in Europa UNESCO Venetia, cu sprijinul Guvernului Republicii Italiene.

Evenimentul va avea loc in ziua de 20 septembrie, la sediul Muzeului National de Arta al Romaniei si va reuni reprezentanti la nivel inalt ai tarilor membre ale initiativei - Albania, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia si Romania, carora li se vor alatura reprezentanti ai UNESCO, precum si observatori - Comisia Europeana, Consiliul Europei, Grecia si Turcia.

Continuand seria conferintelor ministeriale privind patrimonial cultural din sud-estul Europei, initiata in 2004, la Mostar (Bosnia si Hertegovina), urmata de conferintele din Venetia (Italia, 2005), Ohrid (Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, 2006) si Zadar (Croatia, 2007), conferinta din 2008 are ca scop consolidarea pasilor deja facuti spre cooperare regionala in sud-estul Europei, pentru a duce la indeplinire obiectivele asumate in declaratiile ministeriale adoptate in cadrul reuniunilor anterioare.

Reuniunea din 2008 isi propune sa creeze un cadru generos pentru dezbatere, stimuland astfel noi initiative privind protectia si promovarea patrimoniului cultural din regiune.

Lucrarile conferintei vor fi urmate de o conferinta de presa, cu participarea domnului Adrian Iorgulescu, ministrul culturii si cultelor, ce va avea loc in seara zilei de 20 septembrie, ora 18.45, la sediul Muzeului National de Arta al Romaniei din Calea Victoriei, nr. 49 - 53.

De asemenea, reprezentantii mass-media vor avea acces liber in sala de desfasurare a conferintei, pentru a asista la deschiderea reuniunii ministrilor, ce va avea loc in intervalul 14:30 - 15:00.

Accesul presei se va efectua in baza acreditarii prealabile si a documentelor de identitate.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro