93 de startup-uri tech din 26 de țări au aplicat la Cleantech Nexus, program lansat de Techcelerator pentru startup-urile din Europa de Sud-Est care creează soluții pentru tehnologii curate, energie verde și sustenabilitate. Cinci dintre acestea și-au prezentat soluțiile în cadrul Energy ScaleMatch, un eveniment de matchmaking organizat de către Techcelerator la sediul UiPath din București pentru a facilita accesul companiilor lider și a investitorilor din domeniul energiei la soluțiile inovatoare lansate de startup-uri.
Printre soluțiile prezentate s-au numărat o platformă concepută pentru a optimiza fluxurile de energie, o centrală hidrocinetică pentru producerea și stocarea energiei verzi și un ecosistem de vehicule electrice (EV) alimentate de o baterie universală interschimbabilă pentru vehicule cu două, trei sau patru roți.
Startup-urile au prezentat în fața unor companii lider precum PPC Romania, PPC Blue, ELCEN, Electrica, ENEVO Cybersec, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Rombat și altele.
Sebastian Burduja, Ministrul Energiei: “România are un singur drum: acela de creștere a productivității. Iar acest lucru se poate întâmpla prin inovație. În România avem printre cei mai creativi și buni specialiști în tehnologie, iar această inițiativă prin care conectăm fondatorii inovatori cu companiile mari este esențială pentru ca lucrurile să se schimbe mai repede. Vă asigur că Ministerul Energiei își va oferi tot sprijinul pentru acest program în România și Republica Moldova astfel încât să facilităm inovația și să devenim un hub de energie regional”.
O parte dintre startup-urile care și-au prezentat soluțiile sunt E-Mobility Rentals, Electric Power Systems, SentryOT, OgreAI și Free Form 3D.
OgreAI (România) este o platformă de prognoză energetică care optimizează fluxurile de energie pentru companii de utilități, operatori de parcuri regenerabile, stații de încărcare pentru vehicule electrice și operatori de rețea. Utilizand Inteligența Artificiala, oferă prognoze precise pentru producția de energie, consum, prosumatori, stații de încărcare pentru vehicule electrice, pierderi tehnice și comerciale.
E-Mobility Rentals (România) creează un ecosistem de vehicule electrice (EV) alimentate cu baterii universale interschimbabile, valabile pentru vehicule cu două, trei sau patru roți. Produsul propune o rețea în creștere rapidă, incluzând baterii, stații de schimb și o platformă de gestionare a flotei, toate accesibile dintr-un singur loc.
Electric Power Systems (Bulgaria) propune o centrală hidrocinetică pentru producerea și stocarea energiei verzi. Soluția include micro-generatoare hidro cu eficiență ridicată, integrate în rețeaua energetică și conectate la un sistem de informații IoT bazat pe cloud și facilități pentru stocarea energiei pneumatice, utilizate pentru realimentarea vehiculelor și ambarcațiunilor nepoluante.
SentryOT (România) oferă o soluție care permite companiilor din energie să îmbunătățească securitatea cibernetică și operațională, reducând timpii de detectare și remediere a incidentelor. Platforma oferă vizibilitate completă asupra infrastructurii de proces și control, asigurând colaborarea între echipele de securitate și operațiuni.
Free Form 3D (Romania) reprezentată de Bogdan Diaconescu, Senior Scientist, Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics Center (ELI-NP) care a prezentat oportunități de stocare a energiei verzi, o revizuire succintă și strategie pentru dezvoltarea soluțiilor
Cristian Dascălu, Managing Partner Techcelerator: „Prin Cleantech Nexus Program și evenimentul Energy Scale Match ne propunem să continuăm sa aducem împreună companii din domeniul energiei care au nevoie să ofere produse și servicii noi, inovatoare clienților și care au și forța financiară să investească în astfel de soluții. Susținem cele aproape 100 de startup-uri din 26 de țări care s-au înscris în accelerator să colaboreze cu astfel de companii lider pentru a ajunge la Proof of Concepts (POCs) care să le valideze produsele la scară regională reușind astfel să demonstreze tracțiunea necesară pentru a atrage runde de finanțare SEED si Seria A.”
Tudor Cosăceanu, vicepreședinte regional România și Moldova la UiPath: “Domeniul energiei, doar dacă ne gândim la segmentul de prosumatori, implică foarte multe documente și extrem de mult timp investit în verificarea acestora. La început, când erau mai puțini clienți nu era o problemă, dar cu fiecare lună numărul acestora crește semnificativ, ducând la apariția unei multitudini de documente și contracte pentru care atât clienții cât și furnizorii nu au resursele și soluțiile necesare pentru a prelucra totul rapid. Toate aceste date trebuie să fie validate, iar cu ajutorul tehnologiei de automatizare si procesare inteligentă a documentelor se poate reduce timpul până la contractare. UiPath oferă tehnologii care pot rezolva mult mai rapid aceste procese, cu exemple de succes în România și Europa de Est”.
Mihai Ștefănescu, Senior Advisor@ Innovation Norway in Romania: “Startup-urile au nevoie să își valideze ideile în cadrul unui accelerator, iar programul CleanTech Nexus lansat de Techcelerator împreună cu Energy Valley și Cosvitec permite fondatorilor să își testeze soluțiile de sustenabilitate energetică în fața unor companii mari. Astfel, acest proiect răspunde unei nevoi a pieței de a crea oportunități de colaborare și schimb de cunoștințe între startup-uri și inovatori pe de o parte și companiile de energie din România și Norvegia pe de alta”.
Vadim Fîntînari, Chief AI Officer @ RebelDot “La RebelDot, în ultimii ani, am lucrat în multe industrii din sectorul public, inclusiv în industria energetică. Un lucru pe care îl vedem ca fiind valabil de-a lungul multor ani este faptul că societățile mature în domeniul datelor sunt cu mulți ani înaintea strategiei lor privind inteligența artificială și sunt mai puțin susceptibile de a fi perturbate. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că organizațiile care își valorifică corect sursele de date, centralizându-le, standardizându-le și stabilind controale de calitate adecvate, sunt, de obicei, pregătite să își înceapă activitatea în domeniul Inteligenței Artificiale.
CleanTech Nexus Program este un program lansat în iunie 2024 de Techcelerator care are ca obiectiv promovarea tehnologiilor curate și a practicilor sustenabile în sectorul energetic. Programul aduce startup-urile și inovatorii din Europa de Sud-Est care creează soluții tehnologice pentru energie verde în fața executivilor din domeniile inovației, finanțarii și achizițiilor din marile companii energetice din România, Republica Moldova și Europa de Sud-Est. Astfel, programul creează o punte între ecosistemul marilor companii energetice din Europa de Sud-Est și ecosistemele inovatoare de furnizori de soluții, startup-uri și instituții de cercetare.
Fondatorii și inovatorii selectați pentru a se alătura programului au acces la beneficii precum proiecte de colaborare cu companii care sunt lideri în domeniul energiei, consultanță de business, tehnologică și pentru strângerea de fonduri de la profesioniști experimentați din industrie, inclusiv direcționarea către fonduri importante de capital de risc (VC).
Acest eveniment a fost organizat în cadrul Programului CleanTech Nexus propus de consorțiul format din Techcelerator - cel mai activ accelerator de tehnologie din România, Energy Valley - cel mai mare cluster energetic din Norvegia, Cosvitec Est din Italia și finanțat de EEA și Norway Grants prin Innovation Norway în România.
Programul este desfasurat de Techcelerator, Cosvitec Est (Italia) si Energy Valley (Norvegia) in colaborare cu: Ministerul Energiei din Republica Moldova si participarea European Investment Bank (EIB), Centrului European pentru Securitate Cibernetica (ECCC), PwC, UiPath, RebelDot, SteepSoft și alții
Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro