Societatea Romna de Medicina Fizica si de Recuperare (SRMFR) a organizat simpozionul interdisciplinar cu participare internationala, Managementul pacientilor cu amputatii ale membrului inferior. Scopul evenimentului este de a sublinia nevoia unei punti intre specialistii care interactioneaza cu pacientii cu amputatie de membru inferior.
Prevenirea amputatiilor necesita o abordare interdisciplinara. Cifrele ne indreapta eforturile spre prevenirea acestor proceduri si imbunatatirea serviciilor de reabilitare acolo unde acestea au avut loc. Prin intermediul celor peste 900 de membri ai Societatii Romne de Medicina Fizica si de Recuperare si a colegilor din celelalte specializari, speram sa reducem numarul de proceduri de amputatie a membrului inferior sustine Prof. Dr. Mihai Berteanu, Presedinte SRMFR.
Pe parcursul anului 2011, din spitalele din Romnia au fost externati 8.845 pacienti pentru care s-a raportat realizarea unei proceduri de amputatie a membrului inferior, fata de 2.196 de pacienti cu amputatii de membru superior, indiferent de diagnosticul cu care au fost spitalizati. Pacientii cu diagnostic de amputatie pe parcursul anului au totalizat 1.633 de cazuri, la care s-au mai adaugat 2.046 cazuri pentru care s-a raportat un diagnostic de absenta dobndita a membrului inferior asociata cu o patologie diabetica. Aceste date rezulta din raportarile setului minim de date la nivel de pacient catre Scoala Nationala de Sanatate Publica, Management si Perfectionare n Domeniul Sanitar Bucuresti de catre toate spitalele din Romnia, care raporteaza date conform cadrului legal n vigoare. Datele au fost validate conform setului de reguli de validare n vigoare, calitatea lor fiind strns legata de calitatea codificarii in interiorul spitalului.
Diabetologie, neurologie, chirugie, chirurgie cardiovasculara, reabilitare (recuperare medicala), ortopedie, fiziokinetoterapie si protezare sunt cateva dintre specializarile abordate in simpozionul cu participare internationala.
In anul 2012 Societatea Romna de Medicina Fizica si de Recuperare (SRMFR) sarbatoreste 90 de ani de activitate. Aniversarea va fi celebrata printr-o serie de evenimente stiintifice care vor readuce in atentia specialistilor rolul asumat de catre Societate n cele noua decenii.
Pe parcursul existentei, SRMFR si-a dedicat ntreaga activitate stabilirii unui cadru organizatoric adecvat ridicarii continue a nivelului profesional si stiintific al scolii romnesti de medicina fizica si recuperare. Sustinerea actiunilor de mentinere si imbunatatire a sanatatii publice din Romnia reprezinta, totodata, o prioritate a Societatii. Eforturile acesteia se adreseaza atat specialistilor din domeniul medicinii fizice si recuperarii cat si celor ale caror preocupari au legatura cu aceasta disciplina medicala.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro