71 DE MILIOANE DE CONSOLE NINTENDO WII VANDUTE DE LA LANSARE, IN INTREAGA LUME

mai 10, 2010

Nintendo, unul dintre cei mai importanti producatori de console de jocuri la nivel mondial, a anuntat ca vanzarile consolei Nintendo Wii au atins cifra de 70,93 milioane de unitati, de la lansarea consolei pe 19 noiembrie 2006.
 

In anul fiscal 2009-2010, Nintendo a vandut 20,53 milioane de console Wii. Cel mai bine vandut produs software first-party a fost Wii Sports Resort, pachetul format din jocuri sportive + accesoriul Wii Motion Plus, care asigura o fidelitate excelenta miscarilor realizate cu telecomanda Wii (Remote). Wii Sports Resort s-a vandut in anul fiscal 2009-2010 in 16,14 milioane de unitati.

Alte produse Nintendo care s-au bucurat de vanzari excelente sunt Wii Fit Plus - 12,65 milioane de unitati si NEW Super Mario Bros. Wii - 14,7 milioane de unitati.

Wii Fit Plus este pachetul de exercitii de aerobic, yoga, musculatura si echilibru oferit de Nintendo, insotit de Balance Board - o placa speciala -, care permite oricui sa aiba acces la un trainer personalizat si la o gama larga de optiuni de fitness disponibile in mod normal doar in salile specializate.

Pentru a asigura continuitatea si imbunatatirea portofoliului de jocuri dedicate consolei Wii, Nintendo sustine productia de titluri cu potential mare, atat first-party (produse in cadrul companiei), cat si third-party (produse de studiouri externe). Prin urmare, in anul fiscal 2009-2010, numarul de jocuri pentru Nintendo Wii care au inregistrat vanzari de peste un milion de exemplare a crescut la 79, de la 54 cate au fost inregistrate in anul anterior.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro