7 mituri despre botez pe care sigur nu le stiai

Botezul e un ritual creştin de primire a cuiva printre credincioşii bisericii, moment în care celui botezat îi atribuit şi un nume, fiindu-i, de asemenea, iertat păcatul originar.

Mituri despre botez. Spirite rele Unii spun că nu trebuie să scoţi copilul din casă până la botez, dar în realitate este indicat ca nou-născuţii să fie scoşi la plimbare, indiferent de anotimp. Motivul reţinerii familiei în a scoate bebeluşul afară din casă înainte de botez este de a nu oferi ocazia spiritelor rele să-l vadă pe cel care încă nu este sub protecţie divină. Botez după 40 de zile.

Dacă nu sunt probleme, botezul se poate face începând cu a 8-a zi după naştere, în orice zi, indiferent dacă e post sau nu. Trecerea a cel puţin şapte zile e un interval necesar atât pentru o „înzdrăvenire” minime a bebeluşului, dar şi a parcurgerii ciclului în care a fost necesară facerea Pământului de Dumnezeu, plus ziua de odihnă.

Totuşi, botezul este făcut după 40 de zile pentru ca şi mama să poată participa. Mituri despre botez. Busuiocul şi banii Busuiocul pe care naşii îi pun în cristelniţa în care este îmbăiat pruncul, banii aruncaţi acolo sau orice alt lucru pus lângă prunc sunt considerate semne ale norocului şi sănătăţii, potrivit tradiţiei. Totuşi, în învăţăturile bisericeşti, aceste obiecte nu sunt menţionate ca elemente care ţin de taina Botezului. Scoaterea din mir După ce colipul este introdus în cristelniţă acesta este dat cu mir în părţile principale.

Uneori, preoţii şterg copilul de acest mir spre sfârşitul ceremoniei pentru a evita profanarea acestuia. Astfel, nu este necesar obiceiul băii pentru „scoaterea din mir”. Totdată, în urma botezului, copilului „scapă” de păcatul originar pe care acesta îl poartă încă din momentul apariţiei sale pe lume. Mituri despre botez. Crişma Crişma e o bucată albă de bumbac folosită la botez din care mama copilului ar trebui să confecţioneze o bluză sau o cămăşuţă. La începuturile creştinismului un asemenea material era folosit pentru înfăşurarea copilului timp de mai mult zile, acesta fiind un considerat un simbol al purităţii, sfinţit de reprezentantul religios. Aducerea creştinului acasă Simbolic, în momentul în care copilul e adus acasă, acesta are un alt „statut”, de creştin. Astfel, în momentul ajungerii acasă, bebeluşul e oprit pentru un moment în pragul uşii, iar naşa îi spune spune mamei: „Mi-ai dat un păgân, ţi-am adus un creştin”.

Bineinteles ca nu trebuie sa uitati ca la petrecere sa oferiti invitații de botez care ar trebuie sa fie originale si destul de practice, pentru ca oamenii invitati sa le ia acasa si sa nu le arunce.

Ursitoarele În ultimii ani, obiceiul apelului aşa-zisele ursitoare a început să fie din ce în ce mai frecvent. În urmă cu sute de ani, pentru ursitoare erau lăsate în camera copilului un caier de lână, pâine, sare. Ursitoarele veneau noaptea şi vedeau copilul căruia îi preziceau destinul. În prezent, ursitoarele sunt de cele mai multe ori fete tinere, de la o coompanie care se ocupă de asemenea evenimente (scurte momente la botezuri, nunţi etc) care în urma botezului de la biserică, în cadrul petrecerii organizate, vin şi fac urări copilului.

sursa: Adevarul


» Preluat de pe LivePr.ro
7 mituri despre botez pe care sigur nu le stiai