Că aparatele de aer condiționat sunt unele dintre cele mai mari consumatoare de energie electrică dintr-o casă nu este un secret. Însă știai că există metode de a reduce consumul acestora? Exact despre ele vorbim în materialul prezent.
Fie că vrem sau nu, este din ce în ce mai greu să faci în față anotimpului călduros fără ajutorul unui aer condiționat. Acesta este benefic pentru sănătatea noastră fizică și mintală, însă ne încarcă destul de mult factura la energie electrică. Știm cu toții că dacă îl oprim atunci când nu suntem acasă, în ideea de a face economie, efortul pe care aparatul îl depune atunci când îl repornim este cu mult mai mare și rezultatul nu este cel scontat pentru că va consuma mult mai mult curent electric pentru a răci încăperile. În acest caz, ce rămâne de făcut pentru a ajuta aparatul de aer conditionat luat de pe emag.ro sau din alta parte, să consume mai puțin curent electric?
Da, ai citit bine: economisirea trebuie planificată chiar din momentul în care te decizi să achiziționezi un aparat de aer condiționat. Alege unul potrivit nevoilor tale, adică potrivit încăperii pe care vrei să o răcească sau să o încălzească. De exemplu, dacă ai o încăpere de maximum 35 de metri pătrați, alege un aparat de aer condiționat de 12000 BTU, care va consuma în jur de 1 kw/h. Acordă o mare atenție documentării și alege aparatul de care ai nevoie.
Dacă ai apartamentul izolat termic, ajuți aparatul de aer condiținat Gree sau de la orice alt brand să consume mai puțină energie electrică, în cazul în care îl folosești și pentru încălzire. Te sfătuim să te gândești serios la această variantă care îți va reduce costutile.
Una dintre greșelile comune pe care o fac oamenii atunci când vine vorba despre aerul condiționat este că setează aceeași temperatură pentru toate încăperile. Renunță la asta și vei reuși să economisești. În living nu ai nevoie de aceeași temperatură pe care o vei seta în bucătărie sau în baie.
Studiile arată că dacă vei crește temperatura cu un singur grad, consului aerului condiționat scade cu 10%. Nu-ți face griji, un singur grad în plus nu îți va afecta nivelul de confort, dar va face o diferență pozitivă în factura la energie electrică.
O altă metodă de a economisi este aceea de a-l întreține corect, ceea ce este benefic, de asemenea, pentru sănătatea ta. Te sfătuim să cureți filtrele aparatului de aer condiționat o dată la două săptămâni.
Îți recomandăm ca, pe timpul verii, să nu setezi o temperatură foarte joasă din două motive, cea optimă fiind înte 21 și 25 de grade. Primul și cel mai important motiv este acela al sănătății: riști să intri în șoc termic dacă diferența dintre temperatura din încăpere și cea de afară este una foarte mare. Al doilea motiv este legat de economisire: experții sunt de părere că sub 21 de grade aparatul de aer condiționat va cosuma mult mai mult decât consumă la o temperatură setată între 21 și 25 de grade.
Spor la economisire!
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro