Cazurile 54-59 - Alte șase cazuri au fost diagnosticate la Hunedoara, numărul total ajungând în acest moment la 59.
Cele șase persoane au intrat în contact cu femeia din Hunedoara, de 26 de ani, care nu a respectat izolarea la domiciliu, întocmindu-i-se dosar penal.
Caz 59: Femeie, 45 ani, autoizolata la domiciliu, cadru medical;
Caz 58: Femeie, 53 ani, autoizolata la domiciliu, cadru medical;
Caz 57: Femeie, 45 ani, autoizolata la domiciliu, cadru medical;
Caz 56: Femeie, 52 ani, pacient;
Caz 55: Femeie, 74 ani, pacient;
Caz 54: Femeie, 58 ani, pacient
Femeia de 26 de ani din judeţul Hunedoara, din Petroșani, a fost confirmată marți cu coronavirus și fusese amendată cu câteva zile înainte, cu 10.000 de lei, pentru că nu a respectat regimul de autoizolare la domiciliu, deşi i se comunicase că trebuie să rămână acasă după ce s-a întors din Italia, din zona Veneto, pe martie. Ea s-a ales și cu dosar penal după ce s-a plimbat liberă aproape o săptămână, ajungând și în două spitale, unde nu a spus că a venit dintr-o zonă roșie din Italia. Secţia Neurologie a Spitalului Petroşani a fost închisă pentru dezinfecţie, iar 50 de cadre medicale, inclusiv de la Ambulanţă şi de la o clinică privată din Hunedoara, sunt izolate la domiciliu.
Cazul 53 - Este vorba despre un bărbat de 53 de ani din Covasna, venit din Italia, de la Trentino și autoizolat la domiciliu, contact al unui caz pozitiv.
Cazul 52 - O femeie de 33 de ani, care a lucrat le Trentino și care s-a întors din Italia marți este al 52-lea caz de infectare cu coronavirus. Femeia s-a internat miercuri cu o durere în gât la spitalul de boli infecțioase din Cluj-Napoca.
Cazul 51- Un bărbat de 21 de ani din județul Mureș, șofer de transport internațional rutier (TIR), este al 51-lea caz de infectare cu coronavirus din România, înregistrat joi, transmite autoritățile. Bărbatul a călătorit în Italia în perioada 4-6 martie. Pe 10 martie a apelat la 112, acuzând simptome care se încadrau în definiția de caz. El este internat la secția de boli infecțioase a Spitalului județean din Tg. Mureș și urmează să fie transferat la Cluj-Napoca.
Reamintim că Europa Liberă publică informații verificate despre pandemia de coronavirus.Toate știrile actualizate în timp real din țară și din lume sunt pe LIVEBLOGUL nostru.
Dintre cei 59 de oameni depistați, șase s-au vindecat și au fost externați.
În carantină instituționalizată se află acum 1.450 de oameni care vor fi testați.
În autoizolare sunt 12.878 de persoane sub monitorizarea medicilor.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro