23 de persoane confirmate pozitiv cu COVID-19, după ce un chirurg cu simptome a continuat să opereze la SJU Argeș

aprilie 19, 2020

23 de persoane au fost testate pozitiv la COVID-19 la cel mai mare spital de urgență din Argeș.

Este vorba despre trei asistente, două infirmiere, o îngrijitoare şi 10 pacienţi de pe secţia de Chirurgie Vasculară, secţia unde îşi desfăşura activitatea medicul Felix Sârboiu, care a continuat să opereze, deși avea simptome.

Alte 80 de teste sunt în lucru, a spus, pentru Mediafax, prefectul de Argeș, Emanuel Soare. Prefectul a anunţat că vor fi testate toate cadrele medicale, dar si toţi pacienţii din cadrul SJU Argeş.

Au apărut infectări si pe alte secţii. Patru asistente şi două infirmiere care lucrează în 3 secţii SJU. Cea mai gravă situaţie este la Terapie Intensivă, acolo unde o asistentă a fost infectată. Mai sunt aşteptate şi alte rezultate.

Şi la Spitalul de la Călineşti, acolo unde lucrează soţia doctorului au fost testaţi peste 80 de oameni. Prefectul de Argeş a anunţat că vor fi testate toate cadrele medicale, dar şi toţi pacienţii din cadrul Spitalului Judeţean de Ugenţă. 1600 sunt doar cadre medicale.

Potrivit datelor DSP Argeş, sursa acestor îmbolnăviri este chiar medicul diagnosticat pozitiv în urmă cu câteva zile, medic ce a refuzat testarea timp de o săptămână, a continuat să vină la spital şi nu ar fi purtat nici mască de protecţie deşi avea simptome.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro