2006: Militarii sarbatoresc Invierea Domnului

aprilie 21, 2006

În toate marile unităţi şi unităţile militare ale Ministerului Apărării Naţionale au fost luate măsuri pentru ca militarii să întâmpine, potrivit tradiţiei creştine, sărbătoarea Învierii Domnului.

Astfel, în capelele militare, atât în ţară, cât şi în teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii noştri, vor fi oficiate slujbe religioase şi vor fi organizate mese festive cu preparate culinare specifice sărbătorilor Pascale pentru soldaţii aflaţi în cazărmi, cu participarea comandanţilor de unităţi şi subunităţi.

Militarii în termen şi cu termen redus vor beneficia, prin rotaţie, de învoiri şi permisii, pentru a putea fi alături de cei dragi.

În toate teatrele de operaţii s-au deplasat delegaţii care vor transmite mesaje de Paşte celor aflaţi departe de ţară, le vor duce felicitări şi cadouri, precum şi produse tradiţionale româneşti pentru organizarea meselor festive (cozonac, ouă roşii), care nu pot fi procurate pe plan local.

Şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-locotenent dr. Sorin Ioan, vizitează în perioada 20-26 aprilie a.c., subunităţile participante la misiunea de stabilizare şi reconstrucţie a Irakului (Batalionul 280 Infanterie şi Compania de poliţie militară de la Tallil, respectiv Detaşamentul de Geniu, din Al Kut), precum şi Compania de vânători de munte care asigură protecţia misiunii ONU, la Basrah.

În Afganistan, la Kandahar, Sărbătorile Pascale vor fi întâmpinate de militarii Batalionului 341 Infanterie „Rechinii albi” împreună cu o delegaţie condusă de generalul de brigadă Ion Chirănescu, care se află în prezent la comanda Comandamentului 2 Operaţional Întrunit ,,Mareşal Alexandru Averescu”. În acelaşi timp, personalul care asigură, de la începutul lunii aprilie a.c., comanda Aeroportului Internaţional din Kabul îl au ca oaspete, de sărbători, pe locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, general-maior Mihail Orzeaţă.

De asemenea, prin grija conducerii şi a personalului din structurile M.Ap.N. au fost făcute cadouri de Paşte unor cămine de copii din Bucureşti şi din ţară.

Ministrul apărării naţionale, Teodor Atanasiu, s-a întâlnit, la Cercul Militar din Braşov, în cursul zilei de ieri, 20 aprilie, cu membri ale familiilor militarilor din Brigada 2 Vânători de Munte, care se află în teatrele de operaţii, pentru a îi felicita cu prilejul sărbătorilor şi a oferi cadouri de Paşti copiilor care au părinţii în misiune.

La Centrul Social al Fundaţiei „Sfântul Dimitrie”, din Bucureşti, şeful Statului Major General, general dr.Eugen Bădălan, şi copiii ansamblului «Andantino» al Cercului Militar Naţional au împărţit, în numele personalului militar şi civil din S.M.G., cadouri constând în îmbrăcăminte, rechizite şi alimente.

Pe întreaga perioadă a Sărbătorilor Pascale sunt luate măsuri pentru asigurarea continuităţii conducerii activităţilor, îndeplinirea misiunilor în teatrele de operaţii, paza şi protecţia obiectivelor militare. Totodată, vor fi continuate misiunile de intervenţie în sprijinul populaţiei afectate de inundaţii.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro