123 de noi telecentre vor fi instalate de patru furnizori de serviciu universal

decembrie 19, 2006

ANRC a desemnat astăzi, 19 decembrie 2006, furnizorii care vor instala telecentre în alte 123 de localităţi din mediul rural care au acces redus la servicii de telefonie. Companiile câştigătoare ale licitaţiei lansate în luna septembrie 2006 sunt: S.C. Orange România S.A., S.C. Rartel S.A., Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. şi S.C. Vodafone Romania S.A.
Orange România va instala 36 de telecentre în localităţi din 18 judeţe (mai multe detalii).
Rartel va instala 24 de telecentre în localităţi din 14 judeţe (mai multe detalii).
Societatea Naţională de Radiocomunicaţii va instala 44 de telecentre în localităţi din 16 judeţe (mai multe detalii).
Vodafone Romania va instala 19 telecentre în localităţi din 13 judeţe (mai multe detalii).
Instalarea celor 123 de telecentre va începe de îndată ce se vor semna contractele tripartite între câştigătorii licitaţiei, autorităţile administraţiei publice locale ale acestor localităţi şi ANRC. După semnarea contractelor tripartite, primăriile care administrează localităţile respective au obligaţia de a pune la dispoziţia companiilor desemnate, în termen de 15 zile, spaţiul necesar funcţionării telecentrului. Furnizorii au obligaţia de a instala telecentrele şi a începe furnizarea serviciilor în termenul precizat prin ofertele declarate câştigătoare, termenul maxim fiind de 120 de zile de la punerea la dispoziţie a spaţiului. Astfel, cele 123 de telecentre vor fi puse în funcţiune progresiv până la jumătatea anului 2007.
Costul net al instalării acestor 123 de telecentre se ridică la 4.973.881,31 lei, sumă care va fi acoperită de ANRC din fondul pentru serviciul universal. În medie, costul total al echipamentelor instalate şi al menţinerii în funcţiune timp de trei ani a unui telecentru, stabilit în urma licitaţiei, este de 40.438 lei (aproximativ 11.800 Euro). Costul instalării legăturilor de acces pentru fiecare localitate diferă în funcţie de tehnologia utilizată şi de distanţa faţă de cel mai apropiat punct al reţelei furnizorului desemnat.
Până în prezent ANRC a organizat licitaţii pentru instalarea de telecentre în 331 localităţi. Dintre acestea, în 124 de localităţi telecentrele sunt deja funcţionale, restul urmând a deveni operaţionale până la jumătatea anului viitor.
Telecentrul este un spaţiu public dotat cu cel puţin două aparate telefonice, două calculatoare şi un fax, în cadrul căruia utilizatorii finali pot iniţia şi primi apeluri telefonice locale, naţionale şi internaţionale. În telecentru sunt disponibile şi servicii de comunicaţii prin fax şi comunicaţii de date la o rată de transfer suficientă pentru a permite accesul funcţional la Internet. (ANRC)

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro