Vicepremierul Viorel Ștefan: Relația de parteneriat între Guvernul României și Banca Mondială poate fi consolidată în următorii ani prin derularea unor proiecte comune de dezvoltare a infrastructurii

martie 19, 2018

Vicepremierul Viorel Ștefan a avut astăzi o intrevedere cu o delegație a Băncii Mondiale, condusă de Tatiana Proskuryakova, director de țară pentru Romania și Ungaria, in contextul consultărilor pentru definitivarea viitorului Cadru de Parteneriat pentru perioada 2018-2023. Relația de parteneriat intre Guvernul Romaniei și Banca Mondială poate fi consolidată in următorii ani prin derularea unor proiecte comune de dezvoltare a infrastructurii de transport, precum și a celei in domeniul sănătății sau de apărare impotriva inundațiilor. Expertiza Băncii Mondiale este extrem de valoroasă pentru Romania in atingerea obiectivului său de dezvoltare a unei economii sustenabile și incluzive, concentrată asupra bunăstării romanilor, a subliniat vicepremierul Viorel Ștefan. La nivelul Guvernului se face o amplă analiză cu privire la identificarea unor noi proiecte comune de colaborare cu Banca Mondială, bazată pe bunele practici ale cooperării de pană acum, a adăugat viceprim-ministrul. Oficialul roman a precizat că această colaborare are noi oportunități de dezvoltare in contextul in care, la nivelul anului 2017, Romania a inregistrat o creștere economică de 7% din PIB, cel mai mare avans din 2008 pană in prezent, la care au contribuit aproape toate ramurile economiei. Ritmul de creștere economică va putea fi menținut avand in vedere că Executivul va acorda atenția cuvenită susținerii investițiilor, indeosebi a celor finanțate din fonduri europene, imbunătățirii colectării veniturilor bugetare, printr-o mai bună conformare voluntară, a afirmat vicepremierul Viorel Ștefan, in cadrul intrevederii. Reprezentantul Băncii Mondiale, Tatiana Proskuryakova, a prezentat propunerile cu privire la Cadrul de Parteneriat de Țară pentru perioada 2018-2023, document asupra căruia au fost purtate mai multe consultări cu autoritățile romane pentru a reflecta așteptările și viziunea partenerului roman in măsurile ce pot fi intreprinse pe parcursul derulării acestui parteneriat. Cadrul de Parteneriat pentru perioada 2018-2023 intre Romania și Banca Mondială va fi prezentat, spre aprobare, Comitetului Directorilor Executivi ai Băncii in data de 14 iunie 2018.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro