Premierul Grindeanu: Energia și apărarea sunt două domenii cu potențial de dezvoltare în relațiile bilaterale dintre România și Turcia

aprilie 22, 2017

Galerie foto Premierul Sorin Grindeanu a salutat evoluția relațiilor economice dintre Romania și Turcia și a subliniat potențialul lor de dezvoltare și determinarea Guvernului de a susține investițiile, astfel incat să crească volumul schimburilor comerciale dintre cele două țări. - Această intalnire va da un nou impuls relațiilor economice dintre țările noastre. Privind in urmă, constatăm că schimburile comerciale dintre Romania și Turcia au crescut, in doar 7 ani, de la 2,9 miliarde de euro, in 2009, la 4,3 miliarde, in 2016. Ne dorim o intensificare a acestor schimburi și ne propunem ca, in următorii ani, valoarea lor să crească in continuare. E un deziderat curajos, dar credem că există toate datele să devină realitate, a afirmat șeful Executivului, in cadrul intrevederii cu ambasadorul Turciei in Romania, Excelența Sa Osman Koray Ertaș, și cu reprezentanții Asociației Oamenilor de Afaceri Turci. Energia și apărarea sunt două dintre domeniile cu potențial de dezvoltare a relațiilor comerciale bilaterale, a punctat prim-ministrul, care a subliniat deschiderea Guvernului pentru demararea unor proiecte și in alte sectoare. Reprezentanții Asociației Oamenilor de Afaceri Turci și-au exprimat dorința de a-și extinde afacerile in Romania, anunțand o serie de investiții concrete pentru perioada imediat următoare, care vor duce la crearea catorva sute de locuri de muncă. De asemenea, investitorii turci și-au arătat mulțumirea pentru atitudinea deschisă a Guvernului Romaniei față de mediul de afaceri, dar și increderea că măsurile luate de Executiv vor avea un impact pozitiv asupra economiei și societății in general. Sunt cetățean turc, dar sunt și cetățean roman, ca de altfel aproape 90% dintre membrii Asociației noastre. Iubesc această țară și tocmai de aceea ținem să ne dezvoltăm investițiile aici, in beneficiul comun al statului roman și al companiilor noastre, a declarat Murat Demiray, președinte al Asociației. La randul său, premierul Grindeanu a mai precizat: - Guvernul pe care il conduc și-a ințeles rolul de partener al mediului de afaceri, bazat pe deschidere, dialog și flexibilitate. Ne bazăm pe sprijinul Asociației Oamenilor de Afaceri Turci pentru a facilita relația dintre investitorii romani și autoritățile turce, la fel cum ne bazăm pe faptul că Asociația ne va semnala orice problemă pe care o intampină aici oamenii de afaceri turci in deschiderea sau derularea investițiilor. Prin dialog constant găsim soluțiile cele mai potrivite. Ministrul pentru Mediul de Afaceri și Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, a menționat că a avut deja contacte cu reprezentanții comunității de afaceri turce, iar discuțiile s-au purtat in sensul in care Ministerul să reprezinte un punct integrator de contact pentru a facilita investițiile străine in Romania.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro