Premierul Dacian Cioloș a participat la inaugurarea Institutului de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei

octombrie 31, 2016

Galerie foto Discursul premierului Dacian Cioloș la inaugurarea Institutului de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei [Check against delivery] Dacian Cioloş: Domnule ministru, domnule primar, Inalt Preasfinţia Voastră, domnule rector, domnilor rectori, doamnelor şi domnilor profesori, dragi colegi sau foşti colegi, vă imaginaţi că nu pot să nu mă refer puţin şi la trecut, in scurta mea intervenţie, nu atat din motive nostalgice, chiar dacă există şi acestea, dar aş vrea să evoc aici - la asta mă gandeam acum dimineaţă, pregătindu-mă să vin aici - imi amintesc că, cand eram in anul I, cred că la Facultatea de Horticultură, am inceput in toamna lui 89 şi am terminat in 94, şi cel care acum este directorul acestei instituţii care s-a zbătut mult pentru finalizarea acestei lucrări tocmai venise din străinătate şi se zbătea să creeze laboratorul cu o contribuţie semnificatrivă la crearea laboratorului de micropropagare, la Staţiunea de Cercetări Pomicole. Era atunci o nouă tehnologie, o nouă modalitate de a produce plante fără virusuri sau o metodă de multiplicare, şi in floricultură, şi in viticultur,ă cred că şi in pomicultură, liberă de virusuri şi, iată, 20 şi ceva de ani după, astăzi, suntem aici intr-un institut de cercetări horticole avansate, care, am văzut, include şi această componentă, dar care crează cadrul, infrastructura pentru Universitatea de Ştiințe Agricole de aici, din Cluj, şi indrăznesc să cred că nu numai pentru clujeni, pentru că mă bucur să văd că acest consorţiul al universităţlor de ştiinţă ale vieţii chiar funcţionează şi chiar există o conlucrare mai mult decat colegială intre aceste universităţi - un lucru foarte bun pentru Romania şi pentru agricultura Romaniei. Deci, indrăznesc să cred că această investiţie va fi una care va depăşi, ca şi beneficii, limitele Clujului. Deci, cu această proiecţie in trecut, am venit aici, admirand evoluţia din aceşti ultimi ani in infrastructura şi educaţională, dar şi in infrastructura de cercetare. Şi, cu siguranţă, acum pot să spun că Universitatea de Ştiințe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj nu mai seamănă aproape deloc cu ceea ce am lăsat eu aici in 94. Am avut privilegiul să urmăresc evoluţia acestei instituţii şi doresc să vă felicit pe toţi cei care v-aţi adus contribuţia, intr-un fel sau altul, la acest lucru. Doresc să salut şi faptul că avem astăzi incă un proiect care arată capacitatea de colaborare sau care arată capacitatea de a asigura continuitate de la un guvern la altul, de la un ministru la altul, chiar de la un rector la altul şi asta arată că intrăm incet-incet intr-o stare de normalitate, că dincolo de orice, importantă este continuitatea pentru a putea duce la bun sfarşit astfel de proiecte. Am inţeles din prezentarea domnului Pamfil faptul că acest institut sau activitatea din acest institut nu se va limita doar la ceea ce poate să ofere Universitatea de Ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară, cu siguranţă veţi colabora şi cu Universitatea Babeş Bolyai, cu facultăţile de acolo, care au proximitate profesională cu ceea ce se face aici. Vă incurajez, in schimb, să mergeţi chiar mai departe. Nu am văzut aici pe prezentare, dar cu siguranţă vă gandiţi şi la acest lucru. Eu cred că generaţiile viitoare de dezvoltare economică in toate domeniile nu vor putea trece pe langă aportul domeniului IT. Domeniul numeric, domeniu IT, aveţi la Cluj un potenţial extraordinar in acest domeniu. Vedeţi că vorbim deja in industrie de industria 4.0, industria care se bazează pe tehnologii de varf, tehnologia numerică. Sunt convins că şi in agricultură, in sectorul agroalimentar, in ştiinţele vieţii in general este un sector care poate să revoluţioneze acest domeniu. Şi de ce spun asta aici şi de ce insist? Pentru că există in Cluj acest potenţial şi cred că nu intamplător acest potenţial pe care il aveţi in Cluj poate să fie valorificat şi in acest domeniu. Pentru că ceea ce veţi face aici, la fel cum ceea ce se intamplă şi in alte universităţi de ştiine ale vieţii din ţară, ar trebui să contribuie la relansarea cercetării agricole, cercetării agronomice romaneşti, la relansarea cercetării in domeniul ştiinţelor vieţii. Şi sigur cercetarea fundamentală este esenţială, producţia de nouă ştiinţă este esenţială şi aici Romania are de recuperat mult, dar avem nevoie mai ales pentru ca potenţialul pe care il avem in domeniul agriculturii, sectorului agroalimentar, să poată să fie valorificat, avem nevoie să trecem intr-o nouă etapă a dezvoltării agriculturii şi, sigur, in special a horticulturii. Şi uitaţi-vă că sunt deja ţări din jurul nostru care ne-au luat-o inainte inclusiv in domeniul horticulturii şi cred că nu trebuie să ne punem problema cum să recuperăm decalajul, ci cum să trecem pe o nouă etapă. Nu cred că mai trebuie să ne luptăm cu acelaşi instrumente pentru a recupera acest decalaj, ci trebuie să inovăm, trebuie să găsim noi modalităţi prin care să putem produce folosind toată disponibilitatea tehnologică din momentul de faţă şi să avem chiar curajul să facem lucruri pe care alţii nu le-au făcut. Cred că in felul acesta putem progresa şi noi şi să creăm valoarea adăugată, dar in acelaşi timp, putem contribui şi la evoluţia in acest domeniu. Deci, ceea ce v-aş indemna eu este să nu vă gandiţi cum putem recupera decalajul in horticultură, eu ştiu, mă refer in pomicultură, legumicultură... de exemplu, decalajul chiar faţă de Polonia sau ţări vecine, ci cum putem face altceva decat au făcut ei; şi de asta vă dădeam această sugestie, de exemplu, de conlucrare cu domeniul IT, dar cu siguranţă pot să fie şi altele. Pentru că e foarte important, din punctul meu de vedere, ca această investiţie, dincolo de aportul didactic şi educaţional pe care il aduce, această investiţie să se regăsească, cat mai repede, in camp, in producţia pe care o scoatem in domeniul horticol, in pomicultură, in viticultură, in floricultură, amenajare peisageră, silvicultură ş.a.m.d. Şi sunt convins că, lăsand frau liber capacităţii de inovare, care ştiu că există aici, veţi găsi modalitatea pentru ca Școala agronomică şi a ştiinţelor vieţii din Cluj să marcheze noi puncte şi să-şi aducă din nou, şi această generaţie, o contribuţie la creşterea şi la valorificarea economiei romaneşti, a spaţiului rural romanesc. Deci, felicitări incă o dată, pentru ceea ce aţi făcut! Vă doresc multă inspiraţie, mult succes şi, aşa cum s-a dovedit şi pană acum, eu sunt convins că şi de acum inainte, Guvernul va fi alături de cei care ştiu să inoveze şi care ştiu să meargă, cu determinare şi cu consecvenţă, mai departe. Mult succes!

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro