Mesaj al premierului Viorica Dăncilă cu ocazia marcării Zilei NATO în România

– Marcăm astăzi Ziua NATO in Romania, pentru a 14-a oară, cu aceeași incredere ca la inceput in garanția de securitate pe care ne-o oferă apartenența la Alianța Nord-Atlantică. Toți acești ani au insemnat o transformare profundă a Armatei Romane intr-o armată cu adevărat profesionistă, dar și contribuţii substanţiale ale Romaniei la operaţiile şi misiunile NATO. Este un parcurs pe care ni l-am asumat cu toată responsabilitatea, ne bucurăm de increderea și respectul partenerilor noștri nord-atlantici și vrem să demonstrăm in continuare că suntem un aliat credibil şi stabil in regiunea Mării Negre. Imi exprim respectul pentru toți cei care au contribuit la acest lucru, uneori, din păcate, chiar cu prețul sacrificiului suprem. Apărarea reprezintă un sector prioritar, ținand cont de contextul geopolitic complicat și de provocările de securitate cu care ne confruntăm in ultima vreme. Romania iși respectă angajamentul față de NATO privind alocarea a 2% din PIB pentru inzestrarea armatei, iar investițiile pe care le avem in proiect pentru perioada următoare vor viza achizițiile necesare de tehnică militară, dar și relansarea industriei de apărare romanești. Sunt măsuri cu caracter defensiv, nu impotriva cuiva, prin care Romania ințelege să contribuie la promovarea rolului Alianței Nord-Atlantice pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Viorica Dăncilă, Prim-ministru al Romaniei

Comments

comments