Declarații de presă susținute de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, la Palatul Victoria

iunie 22, 2017

[Check against delivery] Alina Petrescu: Bună ziua! Bine v-am regăsit! In acest moment, la cabinetul primului-ministru au fost depuse 20 de cereri de retragere a demisiei din partea miniștrilor, membri ai Cabinetului Grindeanu, 20 de cereri de retragere a demisiei, in total, după cum bine știți, vorbim despre 27 de membrii ai Cabinetului, inclusiv secretarul general al Guvernului. Aceste 20 de cereri de retragere a demisiei sunt, insă, lipsite de obiect. Oricine citește Legea numărul 90 privind organizarea și funcționarea Guvernului Romaniei și a ministerelor și ajunge la articolul 6, ințelege acest lucru, dar dau citire acestui articol, ca să fie foarte clar pentru toată lumea. Scrie așa: Demisia din funcția de membru al Guvernului se anunță public, se prezintă in scris primului-ministru și devine irevocabilă din momentul in care s-a luat act de depunerea ei, din momentul in care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai tarziu de 15 zile de la data depunerii. Am aici copii după cele 20 de cereri de retragere a demisiei. In toate cele 20 de documente care sunt tip, textul este identic, in toate cele 20 de documente este trecut și numărul de inregistrare al demisiei, de la cabinetul primului-ministru. Deci, numărul de inregistrare pe care cererea de demisie a primit-o atunci, pe 15 iunie, cand a și fost depusă la cabinet fiecare cerere. In momentul in care cabinetul primului-ministru și Secretariatul General dau un număr de inregistrare acestor documente, pun eu o intrebare retorică: s-a luat act că aceste documente există? S-a luat act de aceste demisii. Ele sunt irevocabile. Aceste cereri de retragere a demisiilor nu au obiect. Dacă aveți intrebări pe această temă, vă rog! Reporter: Ne puteți menționa care sunt cei 20 de miniștrii care și-au depus? Alina Petrescu: Vreți să-i enumăr acum pe toți? Reporter: Da, vă rugăm frumos! Alina Petrescu: Sigur. N-am nimic impotrivă. Marius Alexandru Dunca, Teodor Viorel Meleșcanu, Alexandru Petrescu, Mircea Titus Dobre, Sevil Shhaideh, Ana Birchall, Petre Daea, Rovana Plumb, Florian Dorel Bodog, Toma Florin Petcu, Andreea Păstarnac, Mihai Tudose, Adriana Petcu, domnul Pavel Năstase, Alexandru Răzvan Cuc, Gabriel Beniamin Leş, Tudorel Toader, Viorel Ilie, Grațiela Leocadia Gavrilescu și Viorel Ștefan. Acestea sunt cele 20 de cereri de retragere a demisiei primite pană in momentul in care am coborat eu la dumneavoastră. Reporter: Dacă s-a luat act de ele, de ce nu au fost toate trimise in același timp cu celelalte două demisii la sfarșitul săptămanii trecute, respectiv a doamnei Sevil Shhaideh și a doamnei Carmen Dan? Alina Petrescu: Este decizia primului-ministru cum, cand și cate demisii trimite la Palatul Cotroceni. Reporter: Vă rog să ne precizați in acest moment, ținand cont că acești miniștri și-au depus demisiile, ei sunt in continuare interimari ca și premierul, se pot intoarce la lucru? Ca să fie foarte clar pentru toată lumea, nu trebuie să iși retragă demisia ca să meargă la lucru. Alina Petrescu: Nu că se pot intoarce la muncă. Acești miniștri - și premierul a spus-o in repetate randuri și chiar le-a mulțumit pentru faptul că in toate aceste zile miniștrii demisionari, in urma actului propriu de voință sau in urma actului de ieri, din Parlament, au venit la muncă. Au fost cațiva dintre ei care au ales să-și delege dreptul de semnătură către secretari de stat sau către secretari generali ai ministerelor, dar in covarșitoarea lor majoritate, miniștrii au mers la muncă și asta trebuie să facă. Asta scrie in lege, mai ales după adoptarea de ieri a moțiunii de cenzură. Pană in momentul investirii noului guvern, miniștrii merg la muncă. Reporter: Ne puteți confirma dacă 30 iunie este termenul limită pană cand acești miniștri vor pleca definitiv din funcție? Alina Petrescu: Pană la investirea noului guvern. Dacă actuala coaliție de guvernare și dacă acele consultări, care incep de lunea viitoare, se vor incheia și vor avea rezultate pozitive și se va ajunge in Parlament la investirea noului guvern, atunci, pană la 30 iunie, atunci, da, acela e termenul. Dar... Reporter: Pentru că spuneați că toate cererile au același text. Alina Petrescu: Nu, nu, nu. E o confuzie. A, da, au același text. Reporter: Ne puteți da citire uneia dintre ele. Au și motive cei care vor să-și retragă demisiile? Alina Petrescu: Motivele sunt următoarele, se spune așa, in acest text tip, repet, sunt schimbate eventual fonturile și, evident, numele semnatarilor: Avand in vedere retragerea increderii acordate unui cabinet prin adoptarea moțiunii de cenzură, pană la depunerea jurămantului de către membrii noului guvern, pentru a nu bloca activitatea de conducere generală a administrației publice, avand in vedere că președintele Romaniei nu a luat act de demisia subsemnatului și nu a declarat vacantă funcția de membru al Guvernului imi retrag demisia inaintată la SGG in data de, cu numărul de inregistrare X, din data de, in vederea asigurării stabilității Guvernului, precum și a gestionării și indeplinirii actelor necesare pentru administrarea treburilor publice. Atenție, toate aceste lucruri se intamplă in acest moment. Deci, in acest moment, toate actele necesare pentru administrarea treburilor publice pot fi indeplinite și gestionate in situația dată. Există și un paragraf de incheiere, identic, după cum spuneam in toate aceste cereri de retragere: demisia subsemnatului a fost o demisie deliberată, fiind o formă de protest, consider că vacantarea funcției de membru a Guvernului - al Guvernului ar fi trebuit să scrie - intervine doar de la acest moment prin publicarea moțiunii de cenzură in Monitorul Oficial. Reporter: Aș dori, vă rog, dacă se poate, o clarificare. Ce pot face in momentul de față miniștrii și ce nu? Dacă pot lua decizii și dacă nu și dacă pot dispune alocarea de fonduri către anumite programe? Ce se intamplă, practic? Alina Petrescu: In acest moment, Guvernul a fost demis in urma unei moțiuni de cenzură, adoptate ieri, in Parlament. Constituția Romaniei și regulamentele de funcționare a Guvernului și a ministerelor prevăd foarte clar care este nivelul și gradul de funcționare. Se prevede că Guvernul, pană la investirea noului cabinet asigură treburile administrative și bunul mers al lucrurilor. Miniștrii au drept de semnătură pană in momentul in care, cum vă spuneam, există o nouă investire. Reporter: Deci se pot aloca fonduri, totul funcționează ca pană in momentul...? Alina Petrescu: Există drept de semnătură și Guvernul acționează pentru a asigura bunul mers administrativ al acestei țări. Reporter: Dar ceea ce ințeleg eu din tot ce spuneți pană acum, este faptul că acel pericol, despre care vorbesc cu toții in respectivele cereri, de a se bloca, practic, ministerele, pentru că astea sunt informațiile, nu există, nu exista sub nicio formă, nu? Alina Petrescu: Păi, eu văd că la ministere se lucrează. Ați primit cu toții comunicate, cred. La ministere se lucrează. Aproape toți miniștrii - și cum spuneam puțin mai devreme - premierul chiar le-a mulțumit, a făcut apel la toți miniștrii să meargă la muncă și le-a mulțumit pentru că au răspuns acestui apel. Cred că i-ați văzut și dumneavoastră pe miniștri mergand fiecare la locul de muncă, au făcut și declarații. Reporter: Dacă tot spuneți de locul de muncă, poate ar trebui să fie prezenți și la o eventuală ședință de guvern. Are de gand premierul să convoace o ședință in această perioadă? Alina Petrescu: Deocamdată nu a fost reconvocată o ședință de guvern. Dacă va fi cazul, dacă vor apărea treburi urgente, care trebuie aprobate in cadrul unei ședințe de guvern, atunci in mod evident ședința va fi convocată. Deocamdată, nu a fost convocată o ședință de guvern. Reporter: Actul normativ din care ne-ați citit spune că demisia devine revocabilă din momentul in care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai tarziu de 15 zile de la data depunerii. Cum toate demisiile sunt inregistrate incepand cu 15 iunie, prin urmare, cele 15 zile din actul normativ expiră pe 30 iunie, ce se intamplă cu conducerea ministerelor dacă pană pe 30 iunie nu avem un guvern nou instalat? Alina Petrescu: Miniștrii, in momentul acesta, au fost demiși, cei mai mulți și cu votul propriu și in urma unei moțiuni de cenzură. Reporter: Deci, practic, nu se mai aplică cu cele 15 zile, ci demiterea ca moțiune. Alina Petrescu: Aici poate ar trebui să-și spună punctul de vedere și juriștii, dar in momentul in care intervine o moțiune de cenzură, revenim la ce vă spuneam puțin mai devreme, dar deja cred că, dacă vreți să intrăm in amănunte foarte profunde, cred că e cazul să intrebăm niște juriști. Vă rog! Reporter: Ne puteți preciza dacă premierul a fost sunat de vreunul din acești miniștri care au revenit asupra deciziilor? Alina Petrescu: Nu vă pot răspunde la această intrebare. Știu că aceste cereri au sosit prin poștă. Deci nu au fost aduse personal de miniștri. Mulțumesc! Reporter: Mulțumim și noi!

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro