A fost semnat Memorandumul de înțelegere care va permite lansarea programului de înzestrare a armatei cu sisteme Patriot

octombrie 18, 2017

Galerie foto Premierul Mihai Tudose a participat astăzi, la Palatul Victoria, la semnarea Memorandumului de ințelegere intre Ministerul Economiei, prin S.C. Aerostar S.A., și compania americană Raytheon International Defence System, privind colaborarea in domeniul echipamentelor și componentelor aferente sistemului integrat multilevel de apărare aeriană. La ceremonia de semnare a documentului au fost prezenţi, de asemenea, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, ministrul Economiei, Gheorghe Șimon, consilierii de stat Lucian Foca, Florin Vodiță, Felix Rache și Ramona Lohan, și ambasadorul Statelor Unite in Romania, Hans Klemm. Documentul prevede transferul de tehnologie și asistența tehnică necesară pentru modernizarea și retehnologizarea echipamentelor existente, precum și asigurarea suportului tehnic specific pentru sistemele de rachetă Patriot. Semnarea memorandumului permite astfel lansarea efectivă, in cursul acestui an, a procedurilor pentru achiziționarea primului sistem Patriot din dotarea Armatei Romaniei, in concordanță cu Planul de inzestrare pentru 2017 - 2026 și in contextul angajamentelor Romaniei ca stat partener in flancul estic al NATO şi partener strategic in relaţia cu SUA. Reprezentanții celor două companii semnatare, Grigore Filip, președinte, director general S.C. Aerostar S.A., respectiv, William Schmieder, președinte Raytheon International Defence System, au evidențiat faptul că acesta este un prim pas al unei colaborări de durată, care include Romania in programele majore de achiziții in domeniul apărării. Vor fi create astfel oportunități pentru implementarea noilor tehnologii de varf in domeniu, iar dezvoltarea celui mai avansat sistem antirachetă constituie nu doar o garanție de securitate pentru Romania, ci și indeplinirea unor angajamente asumate de Romania ca stat partener in cadrul NATO.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro