Vocile care contează - Spectacol cosmic, întălnire rară între soare și lună

august 13, 2026

Este eclipsa totală de Soare, unul dintre cele mai spectaculoase și mai rare fenomene astronomice pe care le putem vedea de pe Pământ. Luna trece între Pământ și Soare, iar pentru câteva minute, în anumite locuri de pe planetă, ziua se transformă în noapte. În această seară, punctul central al evenimentului este Spania. Acolo, pe traseul totalității, oamenii vor putea vedea cum discul Soarelui este acoperit complet de Lună, iar pentru scurt timp va deveni vizibilă coroana solară. Noi vom fi în direct din Spania, pentru a vă aduce imaginile acestui fenomen chiar din locurile în care se produce.

Vom încerca să aflăm nu doar ce vedem, ci și ce se întâmplă de fapt acolo, la milioane de kilometri distanță, și de ce o eclipsă continuă să ne impresioneze chiar și într-o epocă în care putem calcula cu precizie momentul în care va începe și locul în care va fi vizibilă. Discutăm în această seară despre știință, despre istorie, despre spațiu și despre felul în care un fenomen astronomic de câteva minute poate deveni o experiență pe care milioane de oameni o vor ține minte toată viața.

Pentru cele mai recente știri:
https://euronews.ro/

Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA

Urmăriți-ne și pe Social Media:
https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n

https://www.facebook.com/ro.euronews
https://www.instagram.com/euronews_romania

@euronews.romania


https://www.threads.com/@euronews_romania

Sursa: Youtube / Euronews Romania

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.