Vizita premierului Sorin Grindeanu în județul Caraș-Severin

aprilie 22, 2017

Galerie foto Alocuțiunea premierului Sorin Grindeanu la intalnirea cu prefectul județului Caraș-Severin, președintele Consiliului Județean și reprezentanții Unităților Administrativ Teritoriale [Check against delivery] Sorin Grindeanu: Am ințeles că războiul s-a terminat. Nu este vorba de PSD, PNL ş.a.m.d. Noi am venit aici, şi eu şi echipa de la Ministerul Dezvoltării, și consilierul onorific, domnul Marian Neacșu, pentru Caraș, dincolo de chestiunile care țin de politică, și nu este cazul să discutăm așa ceva. Aici discutăm și veți discuta, astăzi, impreună cu doamna vicepremier Sevil Shhaideh, lucruri care țin de administrație și care trec dincolo de orice și care, așa cum se spunea mai devreme, nu au culoare politică și care inseamnă mai bine pentru cetățenii județului Caraș Severin. Despre asta discutăm aici, alte lucruri se fac in altă parte. Acum, PNDL, eu sper că s-au depus sau azi, cine n-a apucat pană azi să depună proiecte la Ministerul Dezvoltării, azi este ultima zi. Vreau să vă spun, apropo de ce s-a intamplat și la inceputul săptămanii, că este un proiect, un program național, care dincolo de critici și de ce se spune, fiecare dintre dumneavoastră, dintre cei care conduceți comunități locale, știți că a funcționat intre 2012 și 2016, este un program național de succes, tocmai de aceea noi, in această primăvară, lansăm faza a doua a acestui program național, tocmai fiindcă experiența de pană acuma ne-a arătat acest lucru, faptul că in fiecare comunitate - că ați depus pe apă, pe canal, pe străzi, pe ce s-a depus - s-au intamplat lucruri și comunitatea respectivă s-a dezvoltat. Ăsta este scopul nostru, de a ajuta prin programe naționale, de a finanța, de a ajuta să reducem decalajul dintre sat și oraș și de a creste calitatea vieții in comunitățile locale. Vă spuneam de inceputul săptămanii, cand am fost impreună cu doamna Sevil la Ora premierului in Parlament și unde am primit critici legate de PNDL și i-am rugat pe cei care ne criticau in Parlament, zic: vă rog eu frumos, nu are legătură cu politica; mergeți și intrebați primarii, indiferent de culoarea politică, că-i PSD, că-i PNL, că-i UDMR și ce-o fi, că acest program național funcționează, a funcționat și va funcționa, incepand cu această primăvară faza a doua și, haideți să nu facem politică hai să vedem cum ajutăm acest program național, dar intrebați fiecare primarii dumneavoastră. Vă dau un exemplu, dar o să vă spună Sevil mai multe, noi am calibrat pe anul trecut intr-o anumită măsurătoare după ceea ce s-a depus anul trecut, că vor fi 5.000 de proiecte noi pe PNDL faza a doua. Astăzi, deci mai avem pană diseară, și se lucrează la foc continuu la Ministerul Dezvoltării pentru a prelua proiecte, tocmai pentru a arăta că este un program național de succes, este un program național de succes, că altfel nu se venea să se depună, pană astăzi sunt peste 8.000 de proiecte depuse de primari, de tot ceea ce inseamnă spectrul aleșilor locali din țara noastră, indiferent, cum spuneau la inceputul discuției noastre, de culoarea politică. Și acesta este un argument față de ceea ce spuneam la inceputul..., că s-a intamplat la inceputul săptămanii și arată, in Parlament, și arată că acest program național funcționează. Eu vă rog frumos, dincolo de festivism și ceea ce se intamplă, impreună cu Sevil, să discutați și o să discutați, acesta este rostul venirii noastre astăzi aici, aplicat pe ceea ce inseamnă PNDL, pe cea ce inseamnă Ministerul Dezvoltării, dincolo de chestiunile frumoase. Hai să facem lucruri. Sevil a făcut cred că peste 25 de județe, in care a fost și a făcut intalniri cu primarii, cu consilierii județeni, cu parlamentarii, intalniri practice, și aceasta este și rugămintea mea să se intample astăzi aici, dincolo de faptul că mă simt - și chiar te rog să ai, in județul ăsta m-am născut, așa că să fii mai ingăduitoare... mai generoasă la discuțiile pe care le veți avea. Dar, din păcate, chiar știu lucrurile astea, nu din cărți, știu că vin acasă la părinți. Din păcate 20 de ani, și iarăși nu are legătură și nu vreau să fie interpretat acest lucru, in niciun fel, dar e o realitate, 20 de ani din punctul meu de vedere, ca nativ cărăşan, 20 de ani județul nostru a stat pe loc. Prea puține lucruri s-au făcut, dacă vă uitați, comparativ cu alte județe, ca dezvoltare, ba chiar din contra. Poate la inceputul anilor 90 Carașul avea altă forță față de ceea ce este acuma. Lucrurile astea nu se pot intampla decat printr-un efort comun, administrativ, politic, fără patimă, dacă vrem să urnim, să pornim căruța din loc. Acesta este indemnul meu pentru dumneavoastră, să lăsați de-o parte orice chestiuni care țin de altceva decat de administrație, să faceți administrație, să știți că Ministerul Dezvoltării, celelalte ministere sunt deschise la orice propuneri constructive care vin din partea dumneavoastră și eu spuneam că la mine la birou ușa e deschisă tot timpul, Sevil nu are ușă, așa că puteți intra oricand ca să depuneți proiecte pentru comunitățile dumneavoastră. Nu vreau să ajung in 2020, cand vin acasă, la mama, să merg pe aceleași drumuri, să nu se intample ceva in județul unde m-am născut. Dar lucrurile astea nu se pot intampla doar că sunt eu prim-ministru și că avem discuția de azi, se intamplă impreună cu dumneavoastră, dacă, cu Consiliul Județean, cu primăria, cu consilierii județeni, cu parlamentarii, dincolo de culoarea politică, dacă facem acest efort comun, și acesta este indemnul meu pentru dumneavoastră, de a vă uni forțele și de a face acest efort comun pentru a reporni motoarele județului Caraș-Severin. Vă mulțumesc mult de tot. Intalnirea premierului Sorin Grindeanu cu management-ul Uzinei Constructoare de Mașini (UCM) Reșița Intalnirea premierului Sorin Grindeanu cu conducerea Universității Eftimie Murgu Reșița Conferință de presă [Check against delivery] Sorin Grindeanu: In primul rand, vă spun că sunt emoţionat, pentru că e o vizită specială pentru mine. Intr-un fel, m-am intors acasă. Primii 18 ani ai vieţii mele i-am petrecut in Caraş, Caransebeş, şi normal că iubesc Caraş-Severinul şi cărăşenii. Sunt, intr-un fel, extrem de preocupat de situaţia pe care dvs. o aveţi in judeţ, pe care o cunosc foarte bine. Faptul că anii de după Revoluţie, din păcate, şi-au pus o amprentă nu tocmai pozitivă in dezvoltarea judeţului se vede. Se vede şi s-a văzut şi azi in ceea ce a insemnat vizita sau vizitele pe care le-am făcut in Reşiţa. Vă spuneam că ştiu indeaproape, că mai reuşesc să mai merg şi la părinţi, la Caransebeş, şi atunci ştiu foarte bine realităţile judeţului. Dar, revenind, doamna vicepremier probabil că o să spună mai multe de la intalnirea de lucru cu toţi primarii din judeţul Caraş-Severin, de ceea ce inseamnă PNDL 2, ceea ce inseamnă depunerea de proiecte, toate cele 5.000, deşi acum am inţeles că am ajuns la peste 8.000 de proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării, asta arătand un succes, un succes inceput in 2012, la Ministerul Dezvoltării... 2013, la Ministerul Dezvoltării, condus atunci de vicepremierul Liviu Dragnea, un program care continuă, cum vă spuneam, faza a doua - PNDL 2. Dar, legat de Universitate, ştiţi cu toţii situaţia campusului, căminului şi a cantinei de acolo. Am avut o discuţie, astăzi, cu conducerea Universităţii. Vor fi in situaţia, dacă lucrurile merg ca pană acum, să piardă şi ceea ce s-a investit peste 24, dacă nu mă inşel, de milioane de lei. Mai le lipsesc două milioane, astfel incat intreg proiectul să poată fi dus la bun sfarşit. Proiectul e in fază de 90 şi ceva la sută finalizat, printr-un efort pe care inţelegem să il facem, ca şi Guvern, vom ajuta Universitatea să finalizeze acest proiect, sigur danşii rămanand să-şi calibreze performanţa educaţională. Există o tradiţie, sunt de acord, dar numărul din ce in ce mai scăzut de studenţi trebuie... aici nu mai putem noi interveni, ci tot ceea ce inseamnă performanţă a Universităţii şi, prin finalizarea acestui proiect, noi incercăm să oferim infrastructura necesară. Restul ţine de danşii. Pe componenta UCMR este situaţia pe care dvs. cred că o cunoaşteţi foarte bine, din păcate. O emblemă a industriei romaneşti, nu doar cărăşene sau bănăţene, se află in această situaţie. Danşii sunt furnizori pentru industrii-cheie de la noi din ţară, fie că vorbim de energie hidroelectrică, fie că vorbim de o componentă de apărare, chiar şi pe transporturi, situaţia economică in care se află acum nu le permite să intre in competiţie cu alte companii de acelaţi tip, fiind in insolvenţă. Ştiţi toată treaba. Eu i-am asigurat de următorul lucru: 1 - cat mai rapid, in judeţul dvs. şi la Reşiţa, va veni ministrul economiei. De ce? Vă şi spun de ce, că, aşa, fără a se intampla ceva şi să rămană doar la stadiul de vizită, nu rezolvăm nimic. Noi, prin bugetul de anul acesta, pe Apărare am alocat 2% din PIB. Mare parte din investiţiile - şi am spus cu toţii acest lucru - din investiţiile pe care le vom face in sectorul apărării dorim să se desfăşoare in industria romanească, in industria autohtonă, astfel incat să reuşim să o dezvoltăm, să reuşim să creăm noi locuri de muncă, să dăm un impuls acestei industrii romaneşti. Ar fi o componentă pe care se poate dezvolta şi UCMR-ul. O alta, care e la fel de importantă, o să avem in parlament, in perioada următoare, ceea ce şi domnul preşedinte a spus de foarte multe ori, şi noi am spus de la guvern, acea lege a investiţiilor strategice, un cadru, mai exact, pe care il vom face in concordanţă cu Comisia Europeană, nu vreau să fiu greşit inţeles. Dar acolo, in special, vor fi investiţii care se vor duce spre trei mari domenii: transporturile, energia şi apărarea, astfel incat acest cadru legislativ pe care il vom crea să impulsioneze proiectele de dezvoltare pe aceste trei domenii. De asemenea, va ajuta - acest cadru - va ajuta UCMR-ul, fiind furnizor pe toate cele trei componente. Şi in transporturi, şi pe apărare şi, mai ales, pe sectorul energetic, fiind furnizori pentru Hidroelectrica. Inchei, că deja am vorbim poate prea mult, spunandu-vă că imi doresc ca tot ceea ce şi-au propus ca proiecte primarii dvs., Consiliul Judeţean, să se intample pană in 2020, să putem să spunem despre judeţul Caraş-Severin, judeţul de suflet al meu, să putem să spunem, in 2020, că am repornit economia judeţului şi tot ceea ce in momentul ăsta - cei din Timişoara nu mă aud, deşi văd că e presă şi din Timişoara - tot ceea ce poate inseamnă acest fenomen de migraţie dinspre Caraş spre Timiş, prin condiţiile pe care le oferă Caraşul, acest fenomen să se diminueze, dacă nu să fie eliminat. Asta e ceea ce imi doresc pentru 2020 să facem in Caraş şi, oricum, o să văd indeaproape dacă se va intampla acest lucru la dvs. Mulţumesc! ⃰ ⃰ ⃰ Reporter: Dle premier, spuneaţi, şi la Consiliul Judeţean şi aici, că doriţi, in 2020, să veniţi acasă, să vă intoarceţi acasă, o să veniţi acasă la sfarşit de săptămană, /.../, dar nu pe drumurile de acum. Ştiţi, cărăşenii au nevoie, şi simt să spună lucrul ăsta, au nevoie de o scurtătură de autostradă spre o altă legătură, adică o autostradă care să treacă şi prin judeţul nostru. Sunteţi acolo, dacă nu acum, cand? Dacă acum, cand Grindeanu este acolo, cand, nu? Sorin Grindeanu: Aşa cum ştiţi, chestiunea de infrastructură proastă nu este valabilă doar in Caraş-Severin, este o problemă naţională, lipsa autostrăzilor şi tot ceea ce ţine de infrastructură. Tot aşa de bine ştim că avem un Master Plan, Master Plan aprobat printr-o hotărare de guvern, acel Master Plan care ne spune şi culoarele de autostradă şi ce se finanţează. A fost aprobat printr-o hotărare de guvern, anul trecut. Tot ceea ce inseamnă dezvoltare de infrastructură pe fonduri europene trebuie să se intample conform acelui Master Plan. Dvs., sau noi, in Caraş, ca să nu zic altcumva, din păcate, pe Master Plan, pe Master Planul actual, nu se află pe culoarele niciunei autostrăzi. Noi - şi aici v-aş ruga să priviţi lucrurile in ansamblu, naţional - in primul rand cred că este bine să terminăm ceea ce durează de prea mult timp, şi anume Culoarul IV de autostradă, de la intrarea de la Nădlac pană la Bucureşti, şi eventuala legătură cu centură, pe Bucureşti, spre Constanţa. Sunt lucruri extrem de importante pentru noi. Dar, ca să putem să facem aceste lucruri, trebuie să umblăm la ce vă spuneam mai devreme, la o lege a investiţiilor strategice, să grăbim acele etape; de prea multe ori studiile de prefezabilitate, fezabilitate, contestaţii, proiecte, eventuale exproprieri ş.a.m.d. durează mai mult decat execuţia in sine. Şi de aceea dorim să facem aceste schimbări. Pot să vă dau o veste bună, chiar dacă nu este de aici, că ieri am avut o discuţie cu ministrul transporturilor şi cu directorul CNAIR şi au reuşit să mute, pentru inceput, cateva proiecte din loc, ce păreau blocate, şi anume: Sibiu - Piteşti. Şi ieri s-au depus - acolo sunt cinci loturi pe autostrada respectivă, păreau că şi studiile de fezabilitate sunt expirate, contractele ş.a.m.d. -, ieri s-au depus aceste studii de fezabilitate pentru Lotul 1 şi pentru Lotul 5, ceea ce este foarte important. Infrastructura judeţeană din Caraş-Severin este o chestiune caree ţine şi de administrarea judeţului şi de ceea ce inseamnă accesul la fonduri europene. Pot să vă dau exemplul judeţului de langă, unde este cea mai mare reţea de drumuri judeţene din ţară, aproape 1.500 de kilometri de drumuri judeţene sunt in Timiş. S-a investit foarte mult, s-au depus foarte multe proiecte, s-a mers şi pe PNDL, s-au depus şi pe fonduri europene. Astea sunt lucruri care, şi cu ajutorul Guvernului, dar şi pe ce insemnă proiecte europene, se pot face local. Sigur că imi doresc să facem infrastructură peste tot, in ritmul in care putem şi avem şi resurse, dar şi autorităţile locale trebuie să inveţe, nu spun că aici este cazul, este valabil in foarte multe locuri, să inveţe, inainte de a merge să ceară bani, să spunem naţionali sau de la bugetul de stat, să depună pentru proiecte europene şi pe fonduri europene; au fost pană in decembrie deschise anumite linii de finanţare pe POR, s-au redeschis, deci se pot face aceste lucruri. Mulţumesc.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro