Vizita de lucru a premierului Viorica Dăncilă în Republica Moldova

februarie 27, 2018

Galerie foto Intampinarea premierului Viorica Dăncilă de către prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip Intrevedere in plen a celor două delegații *** Conferinţă de presă comună susținută de prim-ministrul Romaniei, Viorica Dăncilă, şi omologul său din Republica Moldova, Pavel Filip [Check against delivery] Pavel Filip: Stimată doamnă prim-ministru, stimați reprezentanți ai mass media, doamnelor și domnilor, permiteți-mi, de la inceput, să salut călduros, și in acest format largărgit, delegația Guvernului Romaniei și să aduc mulțumiri doamnei prim-ministru pentru acceptarea invitației de a intreprinde această invitație, in pofida agendei extrem de incărcate și doar la puţin timp de la preluarea mandatului. Este o vizită foarte importantă deoarece Romania a fost şi rămane a fi cel mai consecvent susţinător al Republicii Moldova, fie că vorbim de susţinerea implementării agendei de reforme pe plan intern, fie că vorbim de implementarea agendei noastre europene, agendei de asociere. Schimbul de opinii a fost unul constructiv şi sincer, iar propunerile făcute in cadrul acestora confirmă dorinţa de a consolida parteneriatul strategic dintre ţările noastre. Pot afirma că am găsit inţelegere şi sprijin total pe toate subiectele abordate. Am informat-o pe doamna prim-ministru Viorica Dăncilă despre procesul reformelor interne in sectoarele-cheie şi acţiunile intreprinse in plan extern, in contextul promovării agendei noastre europene. In acest sens, ne-am exprimat gratitudinea pentru mesajele echilibrate promovate de către Romania, atat in cadrul formatelor bilaterale, cat şi in cadrul instituţiilor de la Bruxelles, despre situaţia internă din Republica Moldova şi mersul implementării reformelor. In mod special, am mulţumit pentru eforturile Romaniei in organizarea reuniunilor Grupului Prietenilor Moldovei, inclusiv ieri, 26 februarie, la Bruxelles. Impreună cu doamna prim-ministru am făcut o trecere in revistă a relaţiilor bilaterale şi am constatat că nivelul acestora este unul solid, relaţiile intre Republica Moldova şi Romania sunt excelente; am evidenţiat şi multiplele instrumente care pot face acest dialog şi mai eficient, mă refer, in primul rand, la şedinţele comune ale guvernelor, care au fost foarte eficiente in trecut şi am convenit că, in curand, vom avea o şedinţă comună a guvernelor şi de data aceasta am propus, cu mult drag, ca această şedinţă să aibă loc la Chişinău. Punctual, a fost evaluată şi cooperarea comercial-economică. Cu toţii cunoaşteţi că Republica Moldova şi-a majorat exporturile pe piaţa UE şi a atins cota de peste 65%, dar, in acelaşi timp, trebuie să vă spunem că schimburile comerciale cele mai inalte sunt cu Romania. Anul trecut, am atins cifra de peste 1,303 miliarde de dolari, şi Romania este pe locul I nu doar atunci cand vorbim despre schimburi comerciale, dar este pe locul I şi atunci cand vorbim despre investiţii. Intreprinderile cu capital roman sunt cele mai multe atunci cand vorbim de investiţii străine in Republica Moldova. Sub aspectul valorificării in continuare a aspectului investiţional, am salutat venirea pe piaţa Republicii Moldova a Băncii Transilvania şi deschiderea la Chişinău a reprezentanţei companiei de transport a gazelor naturale Transgaz şi decizia acesteia de a participa la consursul investiţional de privatizare a intreprinderii de stat Verstmoldtransgaz. Cu această ocazie aş dori să anunţ că in ziua de ieri, 26 februarie, Comisia pentru desfăşurarea concursurilor de privatizare a anunţat rezultatul concursurilor, unde SRL Eurotransgaz, in care asociat unic este Transgaz SA Romania, a devenit caştigătorul acestei competiţii. Prin intermediul acestui exerciţiu, trebuie să recunoaştem că Transgaz Romania şi, dacă vreţi, statul roman pană la urmă, şi-a confirmat bunele şi serioasele intenţii de a contribui la creşterea securităţii energetice a statului nostru. Cred că nu există indoială cat de importantă pentru Republica Moldova este securitatea energetică. Şi dacă pană acum vorbeam de posibilitatea de a importa gaze naturale doar dintr-o singură sursă, această investiţie ne va asigura să diversificăm sursele de import a gazelor naturale, fapt care de fapt stă la baza securităţii energetice a unui stat. Şi am toată siguranţa că va avea de caştigat, nu doar investitorul, nu doar statul roman sau Republica Moldova, dar, in final, vor avea de caştigat consumatorii de gaze naturale, cetăţenii Republicii Moldova. De asemenea, am discutat şi despre proiectele privind construcţia podurilor, proiecte vitale pentru economia ţării şi, mai ales, pentru cetăţenii noştri. Ne-am exprimat incă o dată gratitudinea pentru că a fost inclus in proiectul naţional de construcţie a autostrăzii, in Romania, Targu Neamţ-Iaşi Ungheni, inclusiv costrucţia podului de la Ungheni. După cum observaţi, sprijinul şi cooperarea cu Romania este multidimensională, asistenţa oferită de către Romania nu se reduce doar la un suport in demersurile noastre politico-diplomatice sau in relaţiile noastre diplomatice bilaterale, dar şi la un sprijin şi suport nemijlocit material; şi aici nu pot să nu mulţumesc şi pe această cale pentru ajutorul nerambursabil din partea Romaniei. Vorbim aici despre sute de microbuze oferite pentru elevi astfel incat să poată ajunge la şcoală in urma proiectului de optimizare a şcolilor. Vorbim aici şi de renovarea şi reparaţia sutelor de grădiniţe in Republica Moldova, unde copiii se pot bucura deja de clădiri reparate calitativ, dar şi proiectele de investiţii in obiectivele culturale. Vorbesc şi de Sala cu Orgă, un edificiu frumos, care se află in centrul oraşului Chişinău, vorbesc şi de construcţia teatrului de la Cahul, vorbesc şi de reparaţia Muzeului Naţional de Artă şi, nu in ultimul rand, şi oferirea burselor pentru copiii din Republica Moldova, care au posibilitatea să-şi facă studiile in Romania şi de a obţine o diplomă europeană. Şi nu in ultimul rand, şi pe această cale, - nu este pentru prima dată, dar este un lucru important pentru mine, care m-a marcat: in anul 2016, cand Republica Moldova s-a pomenit intr-o criză şi ne-a fost foarte greu, Romania a fost ţara care ne-a oferit un imprumut de 150 de milioane de euro, atunci cand erau blocate finanţările externe, şi, desigur, acest lucru eu nu il voi uita niciodată. Atunci cand ne-a fost mai greu, Romania ne-a ajutat. Vreau să inchei pe această notă optimistă şi de gratitudine. Sunt sigur că viitorul relaţiei noastre va fi unul şi mai bun şi in acelaşi timp, doamna prim-ministru, vreau să vă mulţumesc incă o dată pentru tot suportul şi realizarea obiectivelor majore pe care ni le-am propus in relaţia noastră. Viorica Dăncilă: Domnule prim-ministru, stimaţi reprezentanţi ai mass-media, mă bucur să mă aflu la Chişinău pentru prima dată in calitate de prim-ministru al Romaniei, in anul celebrării Centenarului. Prima mea vizită la Chişinău nu este intamplătoare, este prima vizită pe care o fac in calitate de prim-ministru şi aceasta denotă ataşamentul meu faţă de Republica Moldova. Relaţia dintre Romania şi Republica Moldova a fost şi rămane una specială, o temă faţă de care există aşteptări şi interes la nivelul ambelor societăţi. Dezvoltarea relaţiei noastre constituie o prioritate de prim rang a Guvernului Romaniei, iar obiectivul strategic il reprezintă integrarea europeană a Republicii Moldova. Vizita de astăzi şi discuţiile substanţiale cu prim-ministrul Filip au oferit prilejul unei treceri in revistă atat a proiectelor in derulare şi identificării de noi iniţiative destinate avansării cooperării bilaterale, cat şi a agendei europene. Avem un portofoliu consistent de proiecte in derulare, care au un fir comun: racordarea ireversibilă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, implicit la Romania, sub raport energetic, al infrastructurii, al instituţiilor, dar şi al valorilor. Am discutat cu precădere despre proiectele de interconectare şi aici operaţionalizarea interconectorului Ungheni-Chişinău reprezintă o prioritate nu numai pentru Bucureşti şi Chişinău, ci este un proiect major, cu relavanţă regională pe agenda Uniunii Europene, in cadrul politicii privind dimensiunea estică. Proiectul Iaşi-Ungheni-Chişinău, pomenit şi de domnul premier Filip, reconfirmă rolul Romaniei de principal partener al Republicii Moldova, consecvent in efortul integrării europene, inclusiv sub raportul racordării efective la spaţiul european. I-am spus domnului prim-ministru Filip că Romania doreşte să-şi sporească prezenţa investiţiilor in Republica Moldova. Salutăm progresele realizate in vederea interconectării energetice, pe dimensiunea de gaze naturale, despre care a vorbit domnul prim-ministru, suntem interesaţi de finalizarea cat mai rapidă a negocierilor din Transgaz şi partenerul din Republica Moldova, bineinţeles, cu respectarea tuturor condiţionalităţilor. Tot astăzi, voi avea plăcerea de a participa alături de domnul prim-ministru Filip la ceremonia de inaugurare a asociaţiilor investitorilor romani din Republica Moldova. Aceasta va crea, fără indoială, noi oportunităţi de diversificare a prezenţei investiţiilor romaneşti şi va contribui, astfel, la consolidarea poziţiei Romaniei ca prim partener comercial al Republicii Moldova. De asemenea, am discutat şi despre continuarea procesului de reforme asumate de Guvernul Republicii Moldova, in parametrii conveniţi cu Uniunea Europeană, potrivit acordului de asociere, precum şi cu FMI. Am asigurat că Romania va continua, ca şi pană acum, să susţină Republica Moldova in acest sens, inclusiv prin schimburi intense de expertiză in domeniu. Nu vă ascund faptul că, săptămana trecută, in vizita pe care am efectuat-o la Bruxelles, şi unde am discutat cu liderii instituţiilor europene, am reiterat dorinţa Romaniei de a sprijini Republica Moldova in parcursul său european. Totodată, Romania va continua să investească in modernizarea Republicii Moldova, in bunăstarea cetăţenilor şi in parcursul său european. Rămanem consecvenţi principiului nostru, investiţiile Romaniei, fie că vorbim de educaţie, sănătate, cultură, energie, agricultură, bănci, sunt destinate tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, pentru că, in centrul tuturor politicilor, aşa cum am vorbit şi cu domnul prim-ministru, trebuie să se afle cetăţeanul. Am discutat cu domnul prim-ministru şi despre aprofundarea agendei de contacte in acest sens, despre planificarea următoarei şedinţe comune a celor două guverne, pe care o vedem a se realiza in prima jumătate a acestui an, unde vom vorbi punctual şi sectorial despre proiectele comune şi despre punctele comune dintre Romania şi Republica Moldova. Pană atunci, colegii noştri din cele două executive vor coopera strans, astfel incat să fim in măsură să avansăm cooperarea noastră şi să anunţăm noi proiecte. Aşadar, după cum puteţi observa, avem o agendă bilaterală bogată şi activă şi pentru acest lucru vreau să vă mulţumesc. Stimaţi jurnalişti, aveţi posibilitatea să adresaţi două intrebări, cate o intrebare din fiecare parte. Vă rugăm. Reporter: Intrebarea mea se referă la acel grant oferit de Romania de 100 de milioane de euro. Au fost pană acum investiţi 40 de milioane. Mai răman /../ incă 60 de milioane. Dacă aţi reuşit să discutaţi cam in ce proiecte exacte ați putea investi aceşti bani? Viorica Dăncilă: Am discutat cu domnul prim-ministru. Vrem să facem investiţii punctuale, de aceea, pană la prima şedinţă de guvern, priorităţile le va stabili Guvernul Republicii Moldova, astfel incat in şedinţa de guvern, conform priorităţilor şi punctelor pe care le va stabili Guvernul Republicii Moldova, să putem să venim cu suma pe care am promis că o vom da Republicii Moldova. Vom avea o discuţie punctuală, pe fiecare element care presupune folosirea acestor fonduri. Reporter: Bună ziua. Doamna prim-ministru, vă rog să ne spuneţi ce importanţă are pentru Romania şi pentru Republica Moldova viitoarea cumpărare de către Transgaz a companiei similare din Republica Moldova? Pavel Filip: Vorbeam şi la intrevederea pe care am avut-o cu doamna prim-ministru, dar şi in formatul delegaţiilor, cat de importante sunt aceste proiecte de investiţii din partea Romaniei in Republica Moldova. Dacă ar fi să vorbim despre interconectarea sistemului de transport de gaze naturale, am spus şi in luarea de cuvant, este mult mai important pentru Republica Moldova şi acest proiect trebuie privit nu doar ca o simplă investiţie, ci prin prisma asigurării securităţii energetice a Republicii Moldova. Nimeni nu are indoieli că atunci cand alimentarea este dintr-o singură sursă, eşti vulnerabil. Diversificarea surselor intotdeauna iţi oferă posibilitatea să te simţi in siguranţă. Cu atat mai mult că trebuie să vorbim nu doar de conexiunea de gaze naturale intre Republica Moldova şi Romania, dar pentru că Romania este membru al UE, vorbim despre o interconexiune la sistemul energetic european. De aceea, acest lucru trebuie privit mult mai sus decat o simplă investiţie din partea Transgazului in Republica Moldova. In acelaşi timp, vreau să scot in evidenţă şi o altă investiţie importantă: venirea Băncii Transilvania in Republica Moldova şi intrarea in acţionariatul unei bănci importante. Dacă vă aduceţi aminte, criza din 2015 in Republica Moldova a fost generată anume de o criză bancară şi toate eforturile pe care noi le-am depus şi in timpul cand negociam un program cu FMI, dar şi cand vorbeam cu cei de la Banca Mondială, dar şi cand vorbeam cu partenerii noştri din Uniunea Europeană pentru reluarea finanţărilor, subiectul numărul unu a fost reprezentat de restabilirea echilibrului bancar, fortificarea Băncii Naţionale şi stabilitatea sistemului bancar. Iată, venirea Băncii Transilvania in Republica Moldova, iarăşi, nu trebuie privită doar ca o simplă investiţie sau doar ca o simplă achiziţie a unui pachet de acţiuni, ci şi prin prisma că Republica Moldova a devenit un partener stabil şi este un semnal şi pentru alți investitori. De aceea, pentru noi aceste două investiţii din partea statului roman, pană la urmă, inseamnă mult mai mult decat simple investiţii, inseamnă, dacă vreți, un credit de incredere pentru noi şi un semnal pentru alți investitori. Viorica Dăncilă: In plus, cred că domnul prim-ministru a dat foarte multe detalii, dar este important de reamintit incă un punct: cred că acest lucru inseamnă intărirea cooperării din punct de vedere energetic dintre Romania şi Republica Moldova. Ne-am raportat la educaţie, ne-am raportat la cultură, ne-am raportat la sănătate, cred că aria noastră trebuie să fie mult mai diversificată in ceea ce privește cooperarea, iar acest lucru legat de Transgaz arată o cooperare in domeniul energetic mult mai stransă intre Romania şi Republica Moldova. Reporter: Mai avem posibilitatea să luăm o ultimă intrebare? Pavel Filip: Vă rog. Reporter: Vreau să vă intreb in contextul situaţiei legate de DNA, ştim că pentru cetățenii Republicii Moldova această activitate este apreciată ca fiind una exemplară. Care ar fi mesajul dvs pentru cetățenii Republicii Moldova, in contextul viitorului DNA, avand in vedere propunerea ministrului justiției privind revocarea doamnei Kovesi? Mulţumesc mult. Viorica Dăncilă: Ţin să menționez faptul că, după cum ştiţi, ministrul Tudorel Toader este ministru in guvernul meu, este un ministru foarte bun, membru al Comisiei de la Veneţia, in care eu am foarte mare incredere. Legat de ceea ce aţi spus dvs, eu am menționat in nenumărate randuri că nimeni nu trebuie să interfereze in justiţie, nici politicul, nici altcineva, justiția trebuie să fie independentă şi să işi facă datoria. Domnul ministru a venit cu un raport de evaluare din punctul dumnealui de vedere, un raport argumentat, acesta trebuie să-şi urmeze cursul, iar cei care vor hotări, vor trebui să fie tot cei din justiţie. Bineințeles, răspunsul final va fi la domnul președinte Iohannis. Reporter: Mulțumim. Dacă vorbim despre investițiile Romaniei, astăzi urma să vizitați şi o grădiniță din localitatea Bardar care de fapt a fost renovată din banii oferiți de Guvernul Romaniei. Vreau să vă intreb de ce aţi contramandat această vizită şi dacă cunoașteți că această grădiniță riscă să se inchidă din motiv că angajații de acolo primesc salarii de aproape 50 de euro, o mie şi ceva de lei, şi au anunţat zilele trecute o grevă generală? Ce credeți despre acest fapt şi de ce aţi contramandat această vizită? Vă mulţumesc. Pavel Filip: Dacă imi permiteți, nu cred că doamna prim-ministru ştie care este situația intr-o grădiniță de la Bardar. Programul a fost elaborat de către noi impreună cu Ambasada Romaniei aici, la Chişinău, şi apoi a fost coordonată cu partea romană. De aceea, este corect ca această intrebare să-mi fie in primul rand adresată mie, nu doamnei prim-ministru Dăncilă. Şi vreau să vă spun că, dacă vreţi să vorbim despre nivelul de salarizare, este problema nu doar a grădiniței de la Bardar, este o problemă cu care ne confruntăm incă in Republica Moldova şi, dacă vreţi, putem să facem declaraţii populiste foarte multe şi eu pot să vă spun despre nivelul jos de salarizare in cadrul ministerelor şi funcţionarilor din ministere, celor care activează in domeniul culturii, celor care activează in domeniul educaţiei, in administraţia publică locală. De aceea, putem face declarații tari şi populiste, dar este mai bine să ne suflecăm manecile, să implementăm agenda de reforme, care este una foarte ambițioasă a Republicii Moldova şi să atragem investiţii, iar prin intermediul acestor investiţii să avem impozite care vin in bugetul statului şi de acolo să ne putem permite să oferim salarii mai inalte pentru toate categoriile de funcționari şi nu numai funcționari. Vă mulţumesc mult pentru intrebările pe care ni le-aţi pus. Vă mulţumesc mult, doamna prim-ministru. *** COMUNICAT DE PRESĂ Consolidarea cooperării bilaterale, inclusiv in plan investițional, și sprijinul ferm al Romaniei pentru parcursul pro-european al Republicii Moldova - teme ale intrevederii premierului Viorica Dăncilă cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu Premierul Viorica Dăncilă a transmis și cu prilejul intrevederii pe care a avut-o, la Chișinău, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, sprijinul ferm al Romaniei pentru parcursul pro-european al țării vecine, atat prin susținerea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova la nivelul statelor Uniunii Europene, cat și prin consolidarea cooperării bilaterale pe dimensiunea investițională. Șeful Executivului a subliniat totodată disponibilitatea Romaniei pentru o coordonare mai stransă in acest an, al Centenarului Marii Uniri, inclusiv prin concretizarea unor proiecte strategice comune cu beneficii directe pentru cetățeni și multiplicarea investițiilor romanești in Republica Moldova. Avem numeroase proiecte de cooperare bilaterală pe care sperăm să le lansăm, să le consolidăm sau să le finalizăm cu Republica Moldova și care reprezintă direcții de acțiune extrem de importante, mai ales că, peste puțin timp, pe 27 martie, marcăm și 100 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania, a declarat șeful Executivului. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a adăugat că partea romană contează pe prezența președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, și a cat mai multor parlamentari de la Chișinău la ședința solemnă comună a Senatului și Camerei Deputaților din Parlamentul Romaniei ce va fi dedicată centenarului unirii Basarabiei cu Romania. Investițiile Societăţii Naţionale de transport Gaze Naturale Transgaz S.A., cu acționariat majoritar al statului roman, și ale Băncii Transilvania peste Prut reprezintă doar inceputul unei relaţii aprofundate de cooperare și un semnal clar transmis altor investitori romani și străini privind atractivitatea mediului de afaceri din Republica Moldova. Interconectarea energetică, atat pe dimensiunea de gaze naturale, cat şi in domeniul energiei electrice, precum și interconectarea infrastructurilor de transport, sunt priorități strategice pentru ambele state. Proiectele bilaterale in domeniul sănătăţii şi educaţiei, dar și al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor dețin, de asemenea, un potenţial semnificativ pentru aprofundarea cooperării bilaterale. Suntem interesați de multiplicarea investițiilor romanești in Republica Moldova, a declarat premierul Viorica Dăncilă, amintind și rolul unui cadru legislativ care să-i incurajeze pe investitorii romani sau din alte țări ale Uniunii Europene să dezvolte afaceri in Republica Moldova. Totodată, faptul că investitorii din Romania prezenți in Republica Moldova au decis să se constituie intr-o Asociație va reprezenta o oportunitate in plus pentru consolidarea cooperării bilaterale in plan investițional. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a apreciat implicarea sporită a Parlamentului de la Chişinău in urmărirea eforturilor de reformă şi a aplicării angajamentelor europene și a calificat extrem de util ca evoluțiile pozitive inregistrate pană acum in dosarul european al Republicii Moldova să poată fi capitalizate in perspectiva deținerii, de către Romania, a Președinției Consiliului UE, in primul semestru al anului 2019. Un alt subiect abordat in cursul intrevederii premierului Viorica Dăncilă cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a vizat importanța scrutinului legislativ de la sfarșitul acestui an din Republica Moldova pentru parcursul pro-european al acestei țări.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro