USR-PLUS acuză blocarea abuzivă a candidaților formațiunii din Voluntari

august 18, 2020

Candidații USR-PLUS pentru Consiliul Local Voluntari au fost respinși de către Biroul Electoral de Circumscripție, în ceea ce liderii formațiunii afirmă că reprezintă un „abuz al famiglie Firea-Pandele".

Decizia a fost luată după ce Biroul Electoral din Voluntari a stabilit că scrisul persoanei care a semnat declarația din subsolul paginii cu semnături trebuie să fie același cu cel din fiecare casetă din lista respectivă în care au fost completate datele personale ale semnatarilor, fapt ce a dus la invalidarea unei părți importante din listele de semnături strânse de USR-PLUS, o decizie ce nu a fost aplicată și de alte birouri electorale.

Alianța mai arată că și eforturile ulterioare de a contesta decizia s-au lovit de blocajul celor din Biroul Electoral.

„Astăzi ne-am prezentat cu un executor judecătoresc pentru a depune semnăturile pe suport informatic, însă cererea nici nu a fost primită spre înregistrare, refuz consemnat de către executor. Semnăturile electronice au fost acceptate doar după ce am amenințat că vom solicita intervenția Poliției și după ce colegii noștri au stat 3 ore în fața primăriei.

Afișarea hotărârii a fost amânată cât de mult posibil pentru a nu mai avea timp de depunere a altor acte, azi fiind ultima zi din calendarul electoral de depuneri. Alianța USR PLUS Ilfov va contesta hotărârea întrucât reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale, un abuz evident care are ca singur scop împiedicarea candidaților USR PLUS să candideze la alegerile locale în Voluntari. Analizăm posibilitatea formulării de plângeri penale împotriva persoanelor ce au săvârșit și alte abuzuri și încălcări a legislației, cum ar fi împiedicarea accesului reprezentantului nostru sau exprimarea opiniei și influențarea votului de către persoane ce nu aveau acest drept", povestesc reprezentanții USR-PLUS.

„Acțiunile săvârșite de anumiți membri ai Biroului Electoral de Circumscripție nr. 8 Voluntari, conectați prin diferite legături cu actualul primar, reprezintă grave abuzuri și încercări de intimidare a candidaților noștri. Este singura circumscripție electorală din Ilfov unde reprezentantului Alianței în Biroului Electoral nu i-a fost permis accesul ori i-au fost îngrădite în mod repetat drepturile de a participa la procedura prevăzută de legea electorală. Dezbaterile și invocarea articolelor de lege sunt egale cu zero în cadrul acestui birou electoral, unde mai nimeni nu vrea să asculte „de lege” și unde trebuie să ne luptăm până și pentru a obține un număr de înregistrare. Utilizarea intimidării, singurul mecanism pe care acești oameni îl cunosc, disperați să își mențină rețeaua de relații, nu va împiedica însă Alianța USR PLUS să continue eforturile de aplicare corectă a dispozițiilor legale în Voluntari”, a afirmat și Oana Cambera, avocat și candidat USR PLUS pentru Consiliul Județean Ilfov.

Liderii din Ilfov al formațiunii insistă că semnăturile au fost strânse corect în stradă și vor recurge la instanță pentru a întoarce decizia din Voluntari.

„Semnăturile pe care le-am depus sunt strânse in stradă, direct de la cetățenii Orașului Voluntari. Am încredere totală în justiția din Romania și ne vom folosi de toate pârghiile legale pentru a contesta această „opinie” abuziva a unor membri din Biroul Electoral de Circumscripție", a precizat candidatul USR PLUS la Primăria Voluntari, Bogdan Rolea.

 

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro