Televiziunea subordonată lui Pandele, sancționată pentru servilism față de Firea

septembrie 23, 2020

Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat cu somație publică, încă de la debutul său, postul Metropola TV, subordonat Consiliului Județean din Voluntari, unde primar este Florentin Pandele, soțul primarului general al Capitalei, Gabriela Firea. 

Televiziunea a fost sancționată pentru servilismul pe care moderatorul Adrian Bucur l-a dovedit față de „invitatul surpriză”, soția primarului Pandele, scrie Pagina de Media.

Afirmații ale moderatorului consemnate de Libertatea:

„Eu vă știu de mult din presă și eu vă știu că aplicați sloganul ăsta al fair-play-ului și în viața reală, între colegii de breaslă. Acum, în politică este mai greu… Dar haideți să vedem de unde ar veni atacurile astea și ce interese ar avea. Nu vreau să vă necăjiți.”
„Nu vreau să vă necăjiți, dar e evident, de vreun an jumate, că guvernul ăsta nu vă iubește ca primar general. Nu doar ministrul culturii, însuși premierul Orban, ministrul sănătății… Numai bețe-n roate v-au pus cu testările.”
„Doamna Firea, știți ce-mi amintesc eu? Când toată lumea stătea în martie, speriată în casă, lipiți (sic!) cu ochii de televizor…”
„Nu erați șoricel ascuns sub canapeaua din sufragerie, că vă vedeam în fiecare zi, mergeați la muncă! Nu vreau să fiu părtinitor, dar e de natura evidenței! (…) Iată cum vă sabotează iarăși guvernul Orban.”  

Sesizarea a fost făcută de Dorina Rusu, membru CNA, cu privire la emisiunea „Prime Time”, din 17 august, moderată de Adrian Bucur.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro