Tătaru verifică la DSP revenirea Sorinei Pintea la șefia spitalului din Baia Mare

aprilie 9, 2020

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru, în atribuțiile căruia este, în perioada stării de urgență, luarea unei decizii privind supendarea Sorinei Pintea de la conducerea spitalului din Baia Mare, unde Pintea a revenit prin retragerea demisiei date la CJ Maramureș, vrea să verifice dacă informația este „sigură” și spune că va lua o decizie doar după ce va obține o notă explicativă de la Direcția de Sănătate Publică Maramureș. 

„Ministerul va evalua situația și va lua decizii în consecință. În acest moment vom evalua efectiv dacă informația este sigură, dacă doamna manager a revenit, vom cere o notă explicativă de la DSP din județul respectiv, iar Ministerul va lua o decizie”, a spus Tătaru, citat de Mediafax, într-o conferință de presă în care a fost întrebat ce decizie va lua în privința revenirii Sorinei Pintea la conducerea spitalului din Baia Mare. 

Sorina Pintea a revenit asupra demisiei pe care și-a dat-o pe 2 martie din funcția de manager al spitalului „Dr. Constantin Opriș”, din Baia Mare, pe fondul anchetări sale pentru luare de mită luată, cu invocarea problemelor de sănătate care i-au înlesnit și ieșirea din arest și intrarea sub restricțiile controlului judiciar.

Într-o adresă emisă de spital, pe care este printată semnătura sa, fără garanția că semnătura indescifrabilă aplicată îi și aparține, „toate structurile funcționale” sunt informate cu privire la existența unei adrese din 3 aprilie, emisă de consiliul județean Maramureș, în subordinea căruia se află spitalul, prin care unitatea medicală este informată că Sorina Pintea a revenit asupra demisiei sale.

De asemenea, în adresa respectivă se mai face referire și la înlocuirea sa, pe „perioada incapacității temporare de muncă” de directorul medical al spitalului și de faptul că „toate documentele emise în cadrul unității vor fi redactate în mod corespunzător”.

Președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, a confirmat, într-un interviu acordat pentru Europa liberă, că Sorina Pintea a revenit asupra demisiei și implicit adresa la care se face referire în documentul emis de spital pentru unitățile din subordine, dar nu crede că adresa ar fi semnată de Sorina Pintea, despre care spune că nu este revenită efectiv la conducerea spitalului, atât timp cât este în concediu „de boală”. 

Pe 2 martie, Sorina Pintea și-a dat demisia din funcția de manager al spitalului.

„Subsemnata Pintea Sorina, în calitate de manager al Spitalului de Urgenţă "Dr.Constantin Opriş" Baia Mare, având în vedere că sunt cercetată penal în dosarul cu numărul 105/P/2020 PÎCCJ - DNA, pentru buna desfăşurare a urmăririi penale şi a procesului penal formulez prezenta demisie. 

Astfel pentru a nu exista posibilitatea teoretică şi faptică de a influenţa potenţiali martori angajaţi ai spitalului, cât şi pentru a nu avea funcţie de conducere în calitate de coordonator de credite, am luat prezenta decizie, începând cu astăzi, 02.03.2020, la care se adaugă starea precară de sănătate”, scria în textul demisiei.

Pintea a fost arestată preventiv pe 29 februarie după ce a fost acuzată de procurorii DNA că a luat mită 10.000 de euro și 120.000 lei, bani ce reprezintă 7% din valoarea unui contract ce viza renovarea unei secții a Spitalului Județean Maramureș. Ulterior, ea a fost eliberată din arest și pusă sub control judiciar. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro