Știri

noiembrie 5, 2021
Zi de BINE: Invitat este Iris Popescu, arhitect specializat în design incluziv și presedintele AMAIS, Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială

Ziua bună! Luna aceasta, la Asociatia Zi de BINE vom face, la Ploiesti, două săli de clasă incluzive. Invitatul de azi este Iris Popecu, arhitect specializat in design incluziv si presedintele AMAIS, Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială “Adică puneți o rampă?, a fost una dintre primele întrebări pe care le-am primit. “Nu, asta ar […]

noiembrie 5, 2021
Bilanț COVID: Aproape 500 de decese și peste 8000 de cazuri noi

Potrivit bilanțului oficial, vineri, 5 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 8.268 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 483 decese dintre care 20 anterioare. Ieri, joi, au fost raportate 489 de decese, dintre care 55 anterioare. Detalii despre numărul pacientilor internați cu SARS […]

noiembrie 5, 2021
M. Educației: 54% dintre unitățile din învățământ din țară au o rată de vaccinare de peste 60%

La această oră, o ședință CNSU are loc pentru a se aproba modificarea ordinului ministerului educației și sănătatii prin care școala va începe în format fizic, de luni, 8 noiembrie, în funcție de rata de vaccinare din unitățile de învățământ. În școlile, liceele, grădinițele unde rata de vaccinare a întregului personal didactic, auxiliar și nedidactic […]

noiembrie 5, 2021
Deșteptarea României: Beatrice Mahler stă de vorbă cu ascultătorii Europa FM | VIDEO

Vineri, la Deșteptarea României, Beatrice Mahler, managerul Institutului “Marius Nasta”, stă de vorbă cu ascultătorii Europa FM. De ce în ciuda banilor cheltuiți spitalele din România te îmbolnăvesc? Și de ce noi suntem mereu nemulțumiți de medici? În noiembrie, Deșteptarea României vrea să facă România sănătoasă. Cătălin Striblea vă invită să vorbim și să căutăm soluții pentru tot ce înseamnă sănătatea […]

noiembrie 5, 2021
Valeriu Nicolae, despre coalițiile de guvernare cu USR sau PSD: „Ambele sunt variante foarte proaste” | AUDIO

Valeriu Nicolae, scriitor, antreprenor, fost expert la Consiliul Europei și ONU și filantrop cu proiectul „Casa Bună”, a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Valeriu Nicolae a spus că atât o coaliție de guvernare cu USR, cât și o coaliție cu PSD sunt „variante foarte proaste”. Valeriu Nicolae a […]

noiembrie 5, 2021
București și Ilfov: Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală | Prejudiciul e de peste 1 milion de lei

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea procurorilor, efectuează, vineri dimineaţă, opt percheziţii, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la aproximativ 1.200.000 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA. “La data de 5 noiembrie, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, poliţişti din cadrul […]

noiembrie 5, 2021
Ședință a autorităților, vineri, pe tema reluării cursurilor școlare

Ministrul interimar al Educaţiei urmează să anunţe, vineri, modul în care vor funcţiona şcolile începând de săptămâna viitoare. Sorin Cîmpeanu a declarat, joi, că pragul de vaccinare în rândul personalului didactic, astfel încât şcolile să funcţioneze cu prezenţă fizică, ar putea fi de 60%. “Conform discuţiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare […]

noiembrie 5, 2021
București: Târg cu meşteri şi anticari, la Muzeul Ţăranului

Târgul de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, la care sunt invitaţi să ia parte 50 de meşteri, anticari şi artişti, se va desfăşura, de vineri până duminică, între orele 10.00 – 18.00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Potrivit unui comunicat al muzeului, la târg pot fi găsite obiecte din ceramică, ţesături, icoane, podoabe, obiecte […]

noiembrie 5, 2021
INFOMANIA • 5 noiembrie în istoria muzicii | PODCAST

1938: Se năştea cântăreţul francez Joe Dassin (d. 1980) 1941: Se năștea cântărețul american Arthur Ira Garfunkel 1954: Se năştea Nelu Dumitrescu, toboşarul trupei Iris 1956: La NBC, debuta emisiunea lui Nat King Cole Show, cel dintâi afroamerican care găzduia un show tv 1959: Se năștea cântărețul canadian Bryan Adams 1968: Se năştea cântăreaţa Nicoleta […]

noiembrie 5, 2021
Bryan Adams, la aniversare

Bryan Adams s-a născut pe data de 5 noiembrie 1959, în Kingston, Ontario, iar după ce la vârsta adolescenței s-a angajat pentru a câștiga bani și a-și cumpăra o chitară destinul său a fost pecetluit pe scenă. Primul său album, intitulat chiar ”Bryan Adams” , a fost lansat în 1980. A urmat albumul ”You Want […]

noiembrie 5, 2021
Galați: Nemulțumiți de salarii, șoferii și vatmanii refuză să iasă pe trasee | AUDIO

Un protest spontan paralizează complet, vineri dimineață, transportul public gălățean. Nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă, șoferii și vatmanii refuză să iasă pe trasee. Aproape 200 de angajați ai SC Transurb s-au adunat, de la primele ore ale dimineții, în curtea societății de transport. Un reprezentant al Primăriei Galați a ajuns în mijlocul […]

noiembrie 5, 2021
INFOMANIA • 5 noiembrie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

Un protest spontan paralizează complet, vineri dimineață, transportul public gălățean. Nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă, șoferii și vatmanii refuză să iasă pe trasee. — Șeful statului a anunțat, joi seară, că vacanța elevilor nu se va prelungi și că aceștia vor reîncepe cursurile de luni. Potrivit lui Klaus Iohannis, vaccinarea antiCovid în […]

noiembrie 4, 2021
Vaccinări antiCovid fictive: Medic din Mehedinţi, arestat preventiv

Judecătoria Timişoara a dispus, joi seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui medic din judeţul Mehedinţi, cercetat pentru fals intelectual, uz de fals, fals informatic şi zădărnicirea combaterii bolilor, într-un dosar care vizează așa-numite vaccinări antiCovid la chiuvetă. Marţi, procurorii au descins la adrese de lângă Timişoara, Drobeta Turnu Severin şi în judeţul […]

noiembrie 4, 2021
SUA: Recompensă de 10 milioane de dolari pentru prinderea liderilor DarkSide

Statele Unite ale Americii au anunţat, joi, că oferă o recompensă de zece milioane de dolari pentru orice informaţie care ajută la depistarea liderilor grupului de hackeri specializaţi în atacuri ransomware DarkSide, relatează Agerpres, citând AFP. Washingtonul a acuzat acest grup de hackeri din Rusia că se află în spatele atacului online care a paralizat […]

noiembrie 4, 2021
INFOMANIA • Calendarul zilei de 5 noiembrie | PODCAST

1880: Se năştea romancierul Mihail Sadoveanu, unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea (d. 1961) 1913: Se năștea actrița Vivien Leigh (d. 1967) 1938: Se năştea cântăreţul francez Joe Dassin (d. 1980) 1940: Franklin D. Roosevelt devenea primul preşedinte SUA cu 3 mandate la Casa Albă 1941: Se […]

noiembrie 4, 2021
Europa Conference League: AZ Alkmaar – CFR Cluj, 2-0

CFR Cluj a fost învinsă pe terenul AZ Alkmaar, joi seara, într-un meci din Grupa D a competiţiei de fotbal Europa Conference League. Echipa olandeză s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate Albert Gudmundsson (‘5) şi Vangelis Pavlidis (’86). Campioana României are din ce în ce mai puţine şanse de a trece de faza grupelor. […]

noiembrie 4, 2021
Valeriu Nicolae: Ai distrus PSD-ul și acum zici că împreună cu PSD cauți cea mai bună soluție pentru România | AUDIO

Valeriu Nicolae, scriitor, antreprenor, fost expert la Consiliul Europei și ONU și filantrop cu proiectul „Casa Bună”, a fost invitatul Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. A descris cum vede situația politică din prezent, spunând că PNL-ul nu ar avea un plan concret având în vedere că a distrus PSD ca […]

noiembrie 4, 2021
Florin Cîțu, despre PSD: Am găsit în seara asta multe lucruri care ne pot uni. Avem nevoie de o guvernare stabilă, dacă reușim cu PSD, facem asta

După discursul lui Klaus Iohannis de la Cotroceni, Florin Cîțu a declarat că azi a avut loc prima discuție dintre PNL și PSD, discuție în care au fost aduse pe masă mai multe variante. „Una chiar interesantă: cu un premier care să se schimbe o dată la doi ani. Nu s-a ajuns la o concluzie, dar […]

noiembrie 4, 2021
Klaus Iohannis: Voi aștepta cu consultările formale până se formează o majoritate asumată | VIDEO

Joi, 4 noiembrie 2021, Klaus Iohannis susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni, după negocierile dintre PNL și PSD pentru formarea unui nou guvern. Președintele României a chemat partidele la o nouă rundă de consultări formale după ce „se cristalizează o majoritate asumată”. În plus, Klaus Iohannis a mai spus că se impune o […]

noiembrie 4, 2021
Zeci de milioane de angajați din SUA trebuie să se vaccineze anti-COVID până pe 4 ianuarie 2022 | AUDIO

În Statele Unite, zeci de milioane de salariaţi trebuie să se vaccineze împotriva COVID-19 până la data de 4 ianuarie, a anunţat astăzi administraţia preşedintelui Joe Biden. Obligaţia de vaccinare vizează companiile care au cel puţin 100 de angajaţi, personalul medical şi salariaţii din sectorul public. După 4 ianuarie, testarea înainte de a merge la […]

noiembrie 4, 2021
Proiect al autorităților din Brașov: Oficierea cununiei civile în muzee sau grădini publice ar putea costa 1000 de lei în 2022 | AUDIO

Autoritățile au pus în dezbatere publică un proiect conform căruia, în 2022, oficierea cununiei civile în grădinile publice, parcuri sau muzee ar putea costa 1.000 de lei. Este pentru prima oară când brașovenii pot veni cu propuneri pe acest subiect. Mirii care vor cununia civilă în parcuri, muzee sau alte grădini publice din Brașov trebuie […]

noiembrie 4, 2021
Un băiețel de trei ani din Mangalia a fost ucis de câinele familiei. Animalul provine dintr-o rasă extrem de agresivă | AUDIO

Caz dramatic la Mangalia, acolo unde polițiștii cercetează împrejurările în care un copil, de numai 3 ani, a fost omorât de câinele familiei, un animal dintr-o rasă extrem de agresivă și periculoasă. Băiețelul era singurul copil al părinților. S-a întâmplat în jurul prânzului, în curtea unei familii din Mangalia. Potrivit polițiștilor, o persoană a sunat […]

noiembrie 4, 2021
Studiu: Vaccinul anti-HPV reduce cazurile de cancer de col uterin cu aproape 90% | AUDIO

Vaccinul anti-HPV reduce cu aproape 90% cazurile de cancer de col uterin, arată primele date ale unui studiu publicat în revista The Lancet. Cercetătorii britanici spun că vaccinul salvează vieți, iar persoanele imunizate ar putea face mai rar testul Papanicolau. Studiul realizat de oameni de știință din Marea Britanie a urmărit ce s-a întâmplat după […]

noiembrie 4, 2021
Criza forței de muncă din România îi determină pe guvernanți să crească în 2022 numărul de permise pentru muncitorii străini din afara UE | AUDIO

România se confruntă în această perioadă cu o criză a forței de muncă. Firmele apelează acum la muncitori din alte țări mai puțin dezvoltate, pentru că în România nu găsesc angajați. Guvernul a decis să crească anul viitor numărul de permise pentru muncitori străini din afara Uniunii Europene. Pe șantiere, în restaurante, hoteluri sau fabrici […]

noiembrie 4, 2021
Corupție la ANAF Constanța: Un inspector a fost reținut de DNA și este cercetat pentru luare de mită | AUDIO

Corupție la Direcția Antifraudă Fiscală Constanța. Un inspector al instituției a fost reținut de procurorii DNA și este cercetat pentru luare de mită după ce a pretins și primit bani de la administratorul unei firme pe care o controla. Inspectorul Antifraudă reținut de procurorii DNA Constanța are 33 de ani. Anchetatorii dețin probe care arată […]

noiembrie 4, 2021
Nicușor Dan: Primăria va subvenționa, în continuare, două treimi din facturile bucureștenilor | AUDIO

În București, nu se pune problema triplării facturilor la încălzire în această iarnă, spune primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Acesta s-a întâlnit joi, 4 noiembrie 2021, cu premierul demis Florin Cîțu pentru a discuta despre modalitatea prin care Guvernul poate sprijini Capitala, astfel încât facturile din această iarnă să nu crească foarte mult comparativ […]

noiembrie 4, 2021
Marea Britanie este prima țară din lume care aprobă Molnupiravir, pastila anti-COVID de la Merck | AUDIO

Marea Britanie este prima țară din lume care aprobă tratamentul antiviral dezvoltat de compania Merck pentru pacienții COVID. Este administrat sub formă de pastilă, iar specialiștii spun că ar putea fi revoluționar. Molnupiravir poate fi folosit imediat după un test pozitiv COVID și până la 5 zile de la debutul simptomelor. Studiile arată, administrat astfel, […]

noiembrie 4, 2021
Festivalul de Proză Contemporană: Liviu G. Stan, despre literatura preferată a românilor | VIDEO

De astăzi a debutat online Festivalul de Proză Contemporană, care se derulează până duminică pe site-ul litera.ro/festival. Pe parcursul ultimului an, în colecția dedicată prozei contemporane au apărut 15 volume – romane consistente, variate stilistic și tematic. Multe sunt cărți cu miză morală și stil insolit, propunând subiecte de actualitate. Altele abordează registrul fantastic și […]

noiembrie 4, 2021
România nu are un plan coordonat pentru tranziția la transportul verde, deși are la dispoziție miliarde de euro | AUDIO

România nu are un plan coordonat pentru trecerea la transportul verde, așa cum a stabilit Uniunea Europeană, deși are la dispoziție miliarde de euro, atrag atenția mai mulți europarlamentari. În 9 ani, emisiile de gaze trebuie să fie cu 55% mai puține decât acum, la nivelul anilor ’90, iar asta presupune printre altele, ca statele […]

noiembrie 4, 2021
Guvernul a acceptat să soluționeze lipsa oxigenului din spitale prin oxigen industrial. Medicii nu recomandă acest lucru | AUDIO

Se caută soluții pentru a evita probleme legate de lipsa oxigenului în spitale. Premierul s-a întâlnit în această dimineață cu producătorii de oxigen din România. Una dintre soluțiile propuse și acceptate de Guvern este ca producătorii să poată livra și oxigen industrial. Dar specialiștii și medicii nu recomandă acest lucru. Consumul de oxigen din spitalele […]

noiembrie 4, 2021
Bilanțul COVID: Record de pacienți internați la ATI

România are azi 8.971 de cazuri noi de coronavirus, dintre care 125 sunt ale unor pacienți reinfectați. În ultimele 24 de ore au murit 489 de persoane, din care 55 anterioare intervalului de referință. Este record de pacienți internați la ATI: 1902. ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE Sursa foto: Pixabay   Citeste integral pe Europafm […]

noiembrie 4, 2021
PNL se întâlnește azi cu PSD pentru negocieri. UDMR va avea o propunere de premier | AUDIO

Liberalii au programată astăzi o întâlnire cu cei de la PSD în încercarea de a coagula o majoritate guvernamentală. Asta după ce ieri, PNL s-a văzut cu USR. Liderul liberal Florin Cîțu s-a arătat optimist și a transmis că sunt şanse mari pentru a reface coaliţia cu foștii aliați de la USR. Mult mai rezervat, […]

noiembrie 4, 2021
Bilanț COVID19: 481 de decese și aproape 9000 de cazuri noi

Potrivit bilanțului oficial, 4 noiembrie 2021, ora 10.00, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 8.971 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. Numărul este în scădere față de ieri, când erau peste 10.000 de cazuri noi. De asemenea, au fost raportate 489 decese dintre care 55 anterioare.     Citeste integral pe Europafm - […]

noiembrie 4, 2021
Părinții cer ca școala să reînceapă cu prezență fizică în localitățile cu incidența de 6 cazuri COVID la mie

Părinții vor reintroducerea unor praguri legate de incidența cazurilor COVID de la care școlile să intre în online. Federația Asociatilor de părinți cere acest lucru cu o zi înainte să aflăm de la ministerul educației – în ce formă încep copiii școala de luni, 8 noiembrie. Președintele Federației, Iulian Cristache, la Europa FM: Peste 6 la […]

noiembrie 4, 2021
Zi de BINE: O mamă a creat păpuși pentru copiii cu dizabilități pentru ca aceștia să nu se simtă diferiți când se joacă

Ziua bună! Ca părinte, nimic nu te lovește mai tare decât vestea că ceva nu e în regulă cu fiul sau fiica ta. Că ceva nu funcționează cum ar trebui, că e ceva anormal. Din păcate, sunt anomalii medicale pe care cei mici trebuie să le poarte prin societate ca atare, oricât de normali s-ar […]

noiembrie 4, 2021
Deșteptarea: Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării critică tergiversarea adoptării certificatului verde

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării critică parlamentarii pentru că nu se grăbesc să adopte certificatul verde. Restricții de acest gen ar fi trebuit adoptate deja, iar ele pot fi impuse doar de Parlament, a spus Csaba Asztalos, în emisiunea Deșteptarea la Europa FM. Csaba Asztalos spune că a ieșit public cu această poziție în […]

noiembrie 4, 2021
Tatonări politice pentru guvernare: Liberalii discută, joi, cu social-democrații

Liberalii continuă tatonările în încercarea de a găsi sprijin politic pentru guvernare. Liderul PNL Florin Cîțu are programată, joi, o discuție cu omologul social-democrat, Marcel Ciolacu. PSD a anunțat, în ajun, că va merge cu propria propunere de premier la consultările cu președintele Klaus Iohannis. “Acest bâlci din ultimele două luni trebuie să înceteze”, a […]

noiembrie 4, 2021
INFOMANIA • 4 noiembrie în istoria muzicii | PODCAST

1965: Trupa engleză The Rolling Stones urca pe primul loc în Marea Britanie cu Get Off Of My Cloud, de asemenea un No.1 în Statele Unite 1966: Cu Good Vibrations, The Beach Boys debutau în clasamentul britanic al vânzărilor, pe care trupa americană avea să îl domine 1969: Se năștea rapperul american Sean Combs, al […]

noiembrie 4, 2021
INFOMANIA • 4 noiembrie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

O decizie a instanței scandalizează supraviețuitorii și rudele victimelor din clubul Colectiv, mistuit de un incendiu în urma căruia au murit 65 de tineri. Un dezastru care a îndoliat România în urmă cu 6 ani și a scos la iveală lanțul slăbiciunilor ce formează un sistem corupt și, în cele din urmă, criminal. Un complet […]

noiembrie 3, 2021
Irina Bara, în sferturile probei de dublu la Buenos Aires

Perechea româno-georgiană Irina Bara/Ekaterine Gorgodze s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Buenos Aires (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după victoria cu 6-4, 6-3 în faţa cuplului argentinian Martina Capurro Taborda/Luciana Moyano. Partida a durat 67 de minute. Cele […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro