motiune de cenzura

octombrie 5, 2021
Ciolacu: Este exclus să mai negociem ceva cu PNL pentru susținerea unui guvern minoritar

Preşedintele PSD a declarat, marţi seara, că cea mai bună soluţie pentru depăşirea crizei politice din România este pregătirea alegerilor anticipate, acesta excluzând o eventuală negociere cu PNL pentru susţinerea unui guvern minoritar. Marcel Ciolacu a afirmat că, la nivelul partidului, nu s-a hotărât încă dacă social-democraţii vor merge la consultări la Cotroceni, menţionând că […]

octombrie 5, 2021
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu, la votul Parlamentului

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD va fi dezbătută şi supusă votului, marţi, de plenul Parlamentului. Initulat “Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”, documentul a fost iniţiată de 157 de deputaţi şi senatori PSD. Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de […]

octombrie 3, 2021
Premierul Cîțu, despre politicienii USR: Au fost necinstiţi!

Premierul Florin Cîţu declară că PNL nu are ce să discute cu USR în acest moment, dar că după ziua de marţi, când se va supune la vot moţiunea de cenzură, vor fi luate în calcul toate opţiunile. “PNL nu are ce discuta cu un partid care dă jos guvernul Partidului Naţional Liberal, mai ales […]

septembrie 28, 2021
Moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîțu va fi dezbătută și votată pe 5 octombrie

Moțiunea de cenzură depusă marți, 28 septembrie, de PSD împotriva Guvernului Cîțu va fi dezbătută și votată marțea viitoare de Parlament. În schimb, moțiunea USR PLUS și AUR a fost din nou amânată. Birourile Permanente Reunite ale celor două Camere au decis să aprobe calendarul propus de PSD pentru propria moțiune de cenzură: citirea documentului […]

septembrie 28, 2021
Moțiunea de cenzură a PSD va fi supusă votului pe 5 octombrie

Moțiunea de cenzură depusă marți, 28 septembrie, de PSD împotriva Guvernului Cîțu va fi dezbătută și votată marțea viitoare de Parlament. În schimb, moțiunea USR PLUS și AUR a fost din nou amânată. Birourile Permanente Reunite ale celor două Camere au decis să aprobe calendarul propus de PSD pentru propria moțiune de cenzură: citirea documentului […]

septembrie 28, 2021
Parlamentul decide calendarul moțiunilor de cenzură | AUDIO

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului decid calendarul moțiunilor depuse de USR PLUS și Aur, respectiv de PSD. Liderul Deputaților liberali, Florin Roman, a anunțat că PNL va pregăti un răspuns după reuniunea liderilor formațiunii, care are loc tot în această după amiază. ”În cazul moțiunii USR-AUR, atâta timp cât Curtea ne spune că […]

septembrie 28, 2021
Soarta moțiunii de cenzură împotriva cabinetului Cîțu, în dezbaterea CCR

Curtea Constituţională a României dezbate, marţi, sesizarea premierului Florin Cîţu privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR. În plângere, șeful executivului invocă o conduită “neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă”, întrucât moţiunea de cenzură a fost iniţiată, depusă şi […]

septembrie 20, 2021
Orban: Odată depusă, o moţiune de cenzură nu poate fi oprită

Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat, luni, referindu-se la moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR împotriva premierului Florin Cîţu, că o moţiune de cenzură odată depusă nu poate fi oprită. Ludovic Orban a menţionat, în cadrul unei emisiuni la Realitatea Plus, că o majoritate din birourile permanente reunite, cu sprijinul PSD, blochează programarea […]

septembrie 20, 2021
Partidul AUR intră în grevă parlamentară. Aleșii formațiunii merg la Parlament, dar vor sta la balcon și vor protesta

Senatorii şi deputaţii AUR au intrat în grevă parlamentară, de luni, 20 septembrie, până când moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu va fi supusă dezbaterii şi votului, a anunţat George Simion, lider al deputaţilor AUR. Parlamentarii AUR au adus un banner pe care scria “Grevă” şi au ţinut în mâini coli de hârtie cu mesaje […]

septembrie 20, 2021
Partidul AUR intră în grevă parlamentară: aleșii formațiunii vin la Parlament, dar vor sta la balcon și vor protesta

Senatorii şi deputaţii AUR au intrat în grevă parlamentară, de luni, 20 septembrie, până când moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu va fi supusă dezbaterii şi votului, a anunţat George Simion, lider al deputaţilor AUR. Parlamentarii AUR au adus un banner pe care scria “Grevă” şi au ţinut în mâini coli de hârtie cu mesaje […]

septembrie 16, 2021
Este oficial: CCR a amânat dezbaterea sesizării guvernului privind moțiunea de cenzură după congresul PNL

Este oficial: Curtea Constituțională a amânat dezbaterea sesizării guvernului privind moțiunea de cenzură până peste două săptămâni, așadar după congresul PNL. Sesizarea premierului Cîțu privind un presupus conflict juridic cu Parlamentul care ar fi generat de moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR va fi dezbătută de CCR pe 28 septembrie. Asta înseamnă […]

septembrie 14, 2021
Dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură mai întârzie

Curtea Constituţională va dezbate sesizarea Guvernului privind moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR abia după congresul PNL din 25 septembrie, au precizat surse din cadrul Curţii. Potrivit acestora, motivul împingerii dezbaterii acestei speţe până după congresul PNL este că CCR nu vrea să intervină în conflictul dintre partidele de pe scena politică […]

septembrie 14, 2021
USR Plus cere convocarea plenului reunit al Parlamentului pentru dezbaterea și votul moțiunii de cenzură | AUDIO

USR PLUS cere din nou convocarea unui plen reunit pentru dezbatarea și votul pe moțiunea de cenzură. Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, spune că a trimis o scrisoare președinților celor două camere ale Parlamentului. Este nevoie de acceptul ambilor președinți pentru convocarea deputaților și senatorilor, dar Ludovic Orban, șeful Camerei Deputaților este plecat în […]

septembrie 9, 2021
Scandal în Parlament la citirea moțiunii de cenzură. Mai mulți aleși USR PLUS l-au forțat pe liberalul Florin Roman să plece de la pupitru | VIDEO

A fost scandal în Parlament, joi, la ședința de plen reunit pentru citirea moțiunii de cenzură. Cearta a pornit după ce aleșii ai USR PLUS au decis să supună la vot încă un punct pe ordinea de zi, anume calendarul moțiunii, într-o încercarea de a forța dezbaterea și votul, înainte de o decizie a Curții […]

septembrie 9, 2021
A început ședinţa Parlamentului în care se citeşte moţiunea de cenzură USR PLUS şi AUR

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, joi, în şedinţă comună pentru prezentarea moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR. Pe ordinea de zi mai figurează şi înfiinţarea comisiei de anchetă privind creşterea preţurilor la energie. Şedinţa este condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Florin Roman, căruia preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, i-a delegat […]

septembrie 9, 2021
Ciolacu: Guvernul Cîţu e căzut, cu moţiuni sau fără

Liderul opoziției social-democrate consideră că, după retragerea USR PLUS de la guvernare, actualul executiv PNL-UDMR nu mai are susținerea necesară în legislativ. “Guvernul e condus de PNL, iar Parlamentul este condus de USR şi PNL. Este un conflict în interiorul acestei coaliţii. Constituţia trebuie respectată! Nu înţeleg de ce conducerea Camerei Deputaţilor, prin domnul Orban, […]

septembrie 9, 2021
Critici din partea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului în urma deciziei de amânare a votului privind moţiunea de cenzură | AUDIO

Birourile Permanente Reunite au decis ca, înainte de dezbatere şi vot, să fie aşteptată pronunţarea Curţii Constituționale în privința sesizării depuse de Guvern, care a contestat legalitatea semnăturilor ce însoțesc moțiunea. Propunerea a fost făcută de UDMR și a fost aprobată de PNL, PSD și UDMR. Președinta Senatului, Anca Dragu de la USR spune că […]

septembrie 9, 2021
Orban: Moțiunea de cenzură va fi citită în plenul Parlamentului. Nu este nevoie de cvorum pentru citirea moțiunii | AUDIO

Moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Cîțu ar urma să fie citită joi în plenul Parlamentului. Ședința a fost convocată pentru ora 16.00. Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban spune că nu e nevoie de cvorum la această ședință, ci doar la cea în care se dezbate și votează moțiunea. “Ședința nu are nevoie de cvorum […]

septembrie 9, 2021
A 9-a zi de criză pe scena politică. Ce urmează?

A noua zi de criză pe scena politică de la București, dar situația pare a fi în continuare blocată. Parlamentul are programată o ședință de plen reunit pentru citirea moțiunii de cenzură, dar nu se știe în acest moment dacă ea va putea avea loc și dacă demersul de demitere a guvernului va continua sau […]

septembrie 8, 2021
CCR va dezbate, după 15 septembrie, sesizarea premierului Cîțu privind moţiunea USR PLUS

Curtea Constituţională a României a dispus miercuri ca, până la data de 15 septembrie, părţile să îşi exprime punctul de vedere în legătură cu sesizarea premierului Florin Cîţu cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR. Ulterior, după ce […]

septembrie 8, 2021
Florin Cîțu anunță că Guvernul va sesiza CCR în privința moțiunii de cenzură | AUDIO

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, 8 septembrie, că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, despre care consideră că a fost depusă nelegal. Într-o ședință a conducerii partidului pe care susținătorii premierului au convocat-o, s-a decis ca parlamentarii PNL să nu participe la […]

septembrie 8, 2021
Parlamentul, convocat joi pentru citirea moțiunii de cenzură

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a fost convocat pentru joi, la ora 16,00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură intitulate “Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!”. Moțiunea de cenzură semnată de parlamentari ai AUR și USR PLUS a fost transmisă, marți, Guvernului, chiar de către […]

septembrie 8, 2021
Ciolacu: În orice stat democratic, puterea asigură cvorumul în toate structurile Parlamentului

Preşedintele PSD a declarat, marţi seara, că dacă moţiunea de cenzură va ajunge la vot, social-democraţii o vor vota, dar că aceştia nu sunt obligaţi să asigure cvorumul în Birourile permanente ale celor două Camere. Marcel Ciolacu a fost întrebat de ce social-democrații din Birourile permanente ale Parlamentului nu asigură cvorumul astfel încât moţiunea să […]

septembrie 7, 2021
Ludovic Orban: “Voi comunica Guvernului moțiunea de cenzură” |AUDIO

Moțiunea de cenzură merge mai departe! Ludovic Orban spune că va informa Guvernul despre moțiunea de cenzură depusă de USR plus si AUR, iar apoi va discuta cu membrii Biroului Permanent Reunit, inclusiv cu președintele senatului Anca Dragu, și vor stabili împreună un calendar al moțiunii. “Împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune […]

septembrie 6, 2021
Cîţu, despre retragerea miniştrilor USR-PLUS: S-au comportat ca nişte copii răsfăţaţi

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, referitor la anunţul privind retragerea din Guvern a miniştrilor USR PLUS, că trebuie să vadă mai întâi documentele, menţionând că “răul cel mai mare pentru România a fost făcut când USR PLUS s-a asociat cu AUR, un partid extremist”. În opinia sa, miniştrii USR PLUS s-au comportat ca “nişte […]

septembrie 6, 2021
A fost convocată a patra ședință pentru a stabili calendarul dezbaterii moțiunii de cenzură

Parlamentarii din conducerile Camerei Deputaților și Senatului sunt convocați marți, 7 septembrie, de la 11.00, pentru a stabili calendarul dezbaterii și votării moțiunii de cenzură inițiată de USR și AUR. Este a patra oară când e convocată ședința BPR. Potrivit președintelui Senatului, Anca Dragu, pe ordinea de zi urmează să figureze un singur punct, respectiv […]

septembrie 6, 2021
Ludovic Orban: Voi mai convoca o reuniune a BPR, după care voi comunica Guvernului moțiunea, indiferent dacă va fi sau nu va fi cvorum

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunțat, luni, 6 septembrie, că va convoca o nouă reuniune a Birourilor Politice Reunite ale Parlamentului, după care va comunica Guvernului moțiunea de cenzură, „indiferent dacă va fi sau nu va fi cvorum”. „În calitate de președinte al Camerei Deputaților, care are obligația de a prezenta moțiunea de cenzură […]

septembrie 6, 2021
Daniel Fenechiu cere verificarea semnăturilor de pe moțiunea de cenzură | AUDIO

Solicitarea liderului senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, privind verificarea semnăturilor pentru moţiunea de cenzură a fost înregistrată, luni, 6 septembrie, la Parlament, potrivit vicepreşedintelui Senatului Alina Gorghiu. “Solicităm Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului ca, anterior prezentării şi comunicării către Guvern a moţiunii de cenzură şi anterior stabilirii unui calendar pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, […]

septembrie 6, 2021
Conducerea Parlamentului are o nouă ședință pentru a lua act de depunerea moțiunii de cenzură

Conducerea parlamentului are programată o nouă ședință luni, 6 septembrie, la ora 12.00, pentru a lua act de depunerea de către USR PLUS și AUR a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. În weekend au mai fost convocate două ședințe în acest sens, dar ele nu au avut loc din lipsă de cvorum. Liberalii și […]

septembrie 5, 2021
Ciolacu: PSD va vota moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR dacă există perspectiva anticipatelor

Social-democraţii vor vota moţiunea alianţei USR-PLUS și AUR dacă aceasta va ajunge la vot în plen, dar numai în contextul în care există perspectiva unor alegeri anticipate, a declarat, duminică, liderul acestora, Marcel Ciolacu. PSD are în vedere, totodată, o moţiune comună cu USR PLUS şi AUR. “Dacă moţiunea alianţei USR-AUR va ajunge la vot […]

septembrie 4, 2021
Firea, despre moțiunea USR PLUS & AUR: Nu particip la mascarade

Senatorul social-democrat Gabriela Firea a comentat încercarea USR PLUS, cu susținerea AUR, de a-l debarca pe premierul liberal Florin Cîțu. „Nu particip la mascarade! Nu voi fi niciodată la remorca incompetenților! Ce înțelegeri să fac cu cei care patronează dezastrul din București și din marile orașe? Pentru mine și sute de mii de bucureșteni, USR-Plus […]

septembrie 4, 2021
Ciolacu: Cîțu trebuie să plece. Dar, odată cu el, să plece și Barna, și Ghinea, și Năsui

Președintele PSD a comentat, pe Facebook, evoluția actualei crize politice din coaliția aflată la putere. În opinia sa, se impune schimbarea guvernului. „[Florin] Cîțu trebuie să plece! Dar, odată cu el, trebuie să plece și Barna, și Ghinea, și Năsui! Și ei au guvernat România în ultimul an de zile! Deși acum nu mai recunosc […]

septembrie 3, 2021
Dan Barna și Dacian Cioloș au anunțat că au depus moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Cîțu

Reprezentanții USR PLUS au anunțat vineri seara, 3 septembrie, că au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Decizia a fost anunțată la Parlament, după ședința coaliției de guvernare, care s-a încheiat fără ca PNL, UDMR și USR PLUS să ajungă la un compromis. „Am depus moțiunea de cenzură. Credem că în momentul în […]

septembrie 3, 2021
USR PLUS a depus moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Cîțu

Reprezentanții USR PLUS au anunțat, vineri seara, că au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Decizia a fost comunicată la Parlament, după ședința coaliției de guvernare, care s-a încheiat fără ca PNL, UDMR și USR PLUS să ajungă la un compromis. „Am depus moțiunea de cenzură. Credem că în momentul în care PNL […]

septembrie 2, 2021
PSD va vota o moțiune de cenzură depusă de AUR și USR PLUS

Partidul Social Democrat va vota o eventuală moțiune de cenzură depusă de AUR și USR PLUS, a declarat, joi seara, liderul social-democrat Marcel Ciolacu, care și-a exprimat, totuși dubii că partidele respective vor putea strânge semnăturile necesare. Potrivit lui, totuși, “nimeni nu se poate folosi de PSD pentru a-și rezolva problemele”, aluzie la actuala criză […]

iunie 29, 2021
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Florin Cîțu a picat

Moțiunea de cenzură la adresa Guvernului condus de Florin Cîțu a fost respinsă prin vot, de Parlament. În favoarea moțiunii depuse de PSD au votat 201 parlamentari iar împotrivă unul singur. PSD avea nevoie de 234 de voturi pentru a demite guvernul condus de Florin Cîțu. În favoarea moțiunii de cenzură au votat senatorii și […]

iunie 29, 2021
Florin Cîțu: Vom guverna până în 2028 | AUDIO

În Parlament se dezbate moțiunea de cenzură inițiată de PSD și susținută de AUR împotriva guvernului condus de Florin Cîțu. Un text jalnic, așa cum l-a numit premierul, care a transmis opoziției că guvernarea merge bine. ”Această moțiune, ca și cele de anul trecut, se referă doar la persoana mea. Ați dezvoltat o obsesie personală. […]

iunie 29, 2021
Klaus Iohannis este încrezător că guvernul Florin Cîțu nu se va clătina | AUDIO

Președintele Klaus Iohannis se declară optimist și declară că moțiunea de cenzură – dezbătută acum în Parlament – NU are șanse să treacă astăzi. Klaus Iohannis a spus că discută des cu liderii coaliției și că acum au o ocazie bună să dovedească faptul că formează o echipă. ”Discut frecvent cu toți politicienii și eu […]

iunie 29, 2021
PSD, ironii la adresa lui Florin Cîțu la dezbaterea textului moțiunii de cenzură

În Parlament, senatorii și deputații s-au reunit pentru a dezbate și vota moțiunea de cenzură inițiată de PSD împotriva guvernului condus de Florin Cîțu. Documentul este citit de social democratul Lucian Romașcanu, care a început cu ironii la adresa premierului dar si a parlamentarilor din PNL și USR PLUS. ”Domnule prim-ministru al Guvernului sau poate […]

iunie 29, 2021
Cabinetul Cîțu, la testul moțiunii de cenzură

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc în şedinţă comună, marţi, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD împotriva executivului condus de liberalul Florin Cîțu. Potrivit opoziției, actuala guvernare conduce economia României “spre prăpastie cu o viteză uluitoare” şi “este momentul ca Guvernul Cîţu să plece acasă”. “Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro