israel

noiembrie 27, 2023
Qatar: Armistițiul dintre Israel și Hamas a fost prelungit cu două zile

Qatar: s-a ajuns la un acord pentru prelungirea armistițiului umanitar cu încă două zile. Armistițiul urma să expire după ziua de astăzi. Qatar a mediat negocierile dintre Israel și Hamas. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed al Ansari, a anunțat că s-a ajuns la un acord pentru prelungirea armistițiului umanitar cu […]

noiembrie 27, 2023
Alți 11 ostatici ar trebui să fie eliberați în ultima zi a armistițiului dintre Israel și Fâșia Gaza | AUDIO

În ultima zi a armistițiului încheiat între Israel și gruparea Hamas, alți 11 ostatici ținuți în Gaza ar urma să fie eliberați în schimbul unor prizonieri aflați în închisorile israeliene. Printre cei eliberați până acum se află și 2 români cu dublă cetățenie, iar alți 4 sunt încă ținuți ostatici în Gaza. Cele două părți […]

noiembrie 26, 2023
Încă două persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, au fost eliberate din Gaza

Două persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, au fost eliberate astăzi din Fâşia Gaza – informează Ministerul Afacerilor Externe. În acest moment, patru persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, se mai află ostatice în Gaza.Purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip. Este a treia zi a armistițiului dintre Israel și Hamas. Potrivit înțelegerii, […]

noiembrie 24, 2023
Surse: 2 persoane cu origini românești, printre ostaticii eliberați vineri seara din Fâșia Gaza

Printre ostaticii eliberați în această seară din Gaza se află și două persoane cu origini românești. Potrivit unor surse Europa FM, este vorba de o femeie și fiica ei, cu cetățenie israeliană, dar au origini românești. Mamei i-a fost aprobată cererea de redobândire a cetățeniei române și se află în proces de finalizare a procedurilor […]

noiembrie 24, 2023
24 de ostatici au fost eliberați din Fâșia Gaza

24 de ostatici au fost eliberați vineri seara – 24 noiembrie 2023 – din Fâșia Gaza, după ce Hamas anunțase eliberarea primilor 13, în urma armistițiului dintre gruparea teroristă și Israel. UPDATE. 18:13. Crucea Roșie confirmă că 24 de ostatici au fost eliberați din Fâșia Gaza It’s a tremendous relief that after enduring weeks of […]

noiembrie 22, 2023
Război în Orientul Mijlociu: Acord privind încetarea focului timp de 4 zile. Armistițiul intră în vigoare la ora 10:00 | AUDIO

Israelul și Hamas au ajuns la un acord privind încetarea focului timp de 4 zile, perioadă în care vor fi eliberați 50 de ostatici reținuți în Gaza. La rândul lor, autoritățile israeliene ar urma să elibereze 150 de femei și adolescenți aflați în închisorile din Israel. Ora de la care intră în vigoare încetarea temporară […]

noiembrie 22, 2023
Război în Orientul Mijlociu: Peste 50 de jurnaliști, uciși în 45 de zile. De 10 ori mai mult decât numărul jurnaliștilor morți în Ucraina în 30 de zile | AUDIO

De la începutul războiului din Israel, au fost uciși peste 50 de jurnaliști și cameramani. Este o cifră record pentru o lună de zile. Cei mai mulți dintre ei erau palestinieni – arată cel mai nou bilanț al unei organizații de presă. 53 de jurnalişti şi lucrători din media au fost ucişi de la începutul […]

noiembrie 15, 2023
Fâșia Gaza a primit azi primul camion cu combustibil de la începutul războiului până acum | AUDIO

Primul camion care va livra combustibil Fâşiei Gaza de la începutul războiului dintre Israel și Hamas a intrat astăzi în enclavă. Până acum, prin punctul de trecere de la Rafah, au intrat livrări limitate de ajutor umanitar, dar Israelul a refuzat să permită intrarea de combustibil. Astfel, multe spitale din Fâșia Gaza au fost nevoite […]

noiembrie 13, 2023
Luminița Odobescu – MAE, pentru Europa FM: 86 de refugiați români din Fâșia Gaza ajung în România în această noapte cu o aeronavă TAROM | AUDIO

În această noapte, o aeronavă TAROM va aduce în țară încă 86 de refugiați români din Fâșia Gaza – spune în exclusivitate la Europa FM ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu. Astfel, numărul total al românilor și membrilor lor de familie care ajung în România va fi de 220. Sunt, însă, și alții care au cerut […]

noiembrie 10, 2023
Interpol, Republica Moldova: Ilan Șor a părăsit Israelul și nu se știe unde se află în prezent | AUDIO

Magnatul pro-rus Ilan Șor – dat în urmărire internațională – a părăsit Israelul și nu se știe unde se afllă în prezent, spune șeful Interpol din Republica Moldova. Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru o fraudă bancară de 1 miliard de dolari și este acuzat, de asemenea, că a pus […]

noiembrie 10, 2023
Schimburile de focuri continuă la graniţa dintre Israel și Fâșia Gaza | AUDIO

Oficialii din Gaza au raportat lupte grele în jurul a trei spitale din orașul Gaza. Pe de altă parte, armata israeliană a anunţat că sistemele sale de apărare antiaeriană au interceptat o rachetă trasă spre teritoriul său din zona Mării Roşii. Oficialii din Gaza au declarat că Israelul a lansat vineri atacuri aeriene asupra sau […]

noiembrie 9, 2023
MAE: Se reia evacuarea civililor din Fâșia Gaza prin punctul de la Rafah | AUDIO

Se reia evacuarea civililor din Fâșia Gaza prin punctul de la Rafah. Ministerul de Externe transmite că și cei 51 de români care au primit aprobare să plece din enclavă ar putea ajunge azi în Egipt. Punctul de trecere a frontierei de la Rafah, prin care sunt evacuați civilii a fost închis ieri, din motive […]

noiembrie 9, 2023
Israelul anunță că a cucerit “bastionul” Hamas după o bătălie de 10 ore | AUDIO

Armata israeliană a redeschis azi coridorul de evacuare pentru a le permite civililor din nordul Fâșiei Gaza să se deplaseze spre sud. Între timp, ar avea loc negocieri pentru eliberarea a peste 10 dintre ostaticii aflați în mâinele Hamas în paralel cu un armistiţiu de două-trei zile. Forțele de Apărare israeliene au anunțat – într-o […]

noiembrie 8, 2023
MAE: Punctul de frontieră de la Rafah a fost închis. Evacuarea celor 51 de români va fi posibilă la o dată ulterioară, după redeschiderea punctului de frontieră

„În continuarea informațiilor transmise în dimineața zilei de 8 noiembrie 2023, privind evacuarea din Fâșia Gaza a 51 de cetățeni români și membri de familie, care primiseră acordul autorităților israeliene și egiptene pentru tranzitarea punctului de trecere a frontierei de la Rafah, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, la acest moment, potrivit informațiilor din teren, punctul […]

noiembrie 8, 2023
Biletele pentru meciul Israel-România din 18 noiembrie s-au pus în vânzare | AUDIO

S-au pus în vânzare biletele pentru suporterii români la meciul Israel – România. Partida – din preliminariile EURO 2024 – se va disputa pe 18 noiembrie, în Ungaria. Pentru meciul cu Israel, fanii români vor avea alocate mai multe bilete decât cota de 5% impusă de regulamentele competiţiei, anunță Federația Română de Fotbal. Capacitatea stadionului […]

noiembrie 7, 2023
MAE: Peste 100 de români vor fi evacuați din Fâșia Gaza. Mircea Barbu: „Știu sigur că există cel puțin un minor neînsoțit care va trebui evacuat” | AUDIO

Peste 100 de români vor fi evacuați din Fâșia Gaza, conform unui anunț făcut de Ministerul de Externe de la București. Ei vor fi aduși în țară de la Cairo cu o cursă aeriană specială. Momentan nu se știe câți dintre cei care au primit permisiunea de a pleca din Fâșia Gaza vor trece astăzi […]

noiembrie 7, 2023
103 români şi membrii de familie părăsesc marți Fâșia Gaza

103 cetăţeni români şi membrii de familie părăsesc marți Fâșia Gaza. Evacuarea se va face prin Rafah, singurul punct de frontieră între enclava palestiniană și Egipt. Aceștia vor fi aduși în țară de la Cairo, cu o cursă aeriană specială.   Ministerul de Externe de la București transmite că 103 cetăţeni români din Fâşia Gaza […]

noiembrie 6, 2023
Ministerul Sănătății din Gaza: Peste 10.000 de decese de la începutul conflictului armat. Joe Biden pune la îndoială bilanțul. OMS: Cifrele sunt fiabile

Peste 10.000 de oameni au murit în Fâșia Gaza de la 7 octombrie până în prezent. Israel a lansat atunci atacuri asupra Gaza după ce Hamas a ucis peste 1400 de israelieni și a răpit alte peste 200 de persoane. Armata israeliană a repetat în nenumărate rânduri că scopul său este „distrugerea Hamas”, scrie BBC. […]

noiembrie 5, 2023
Hamas: Cel puţin 30 de morţi într-un bombardament israelian asupra taberei Maghazi din Gaza

Cel puţin 30 de persoane au fost ucise şi alte o sută rănite într-un bombardament israelian lansat sâmbătă seara asupra taberei de refugiaţi Maghazi din centrul Fâşiei Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii condus de Hamas, relatează AFP. “Peste 30 de martiri au ajuns la spitalul martirilor Al-Aqsa din Deir Al-Balah după masacrul comis de ocupaţie […]

noiembrie 4, 2023
Turcia și-a rechemat ambasadorul în Israel în semn de protest față de violențele din Gaza | AUDIO

Turcia și-a rechemat ambasadorul în Israel și a întrerupt contactele cu premierul Benjamin Netanyahu, în semn de protest față de violențele din Gaza. Zilele trecute, Israelul a luat aceeași decizie, după ce președintele Turciei a învinovățit în repetate rânduri poporul israelian de crime de război.  Turcia, susținătoare a Palestinei în conflictul din Fâșia Gaza, a […]

noiembrie 2, 2023
Ministerul Afacerilor Externe: Încă un cetățean cu dublă cetățenie, israeliană și română este ostatic în Fâșia Gaza

Încă un cetățean cu dublă cetățenie, israeliană și română este ostatic în Fâșia Gaza, transmite Ministerul Afacerilor Externe din România. „În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, precizăm că în urma verificărilor efectuate de către autoritățile române, pe baza informațiilor transmise de […]

noiembrie 2, 2023
Manifestație la București în semn de solidaritate cu israelienii ținuți ostatici în Fâșia Gaza. Reuven Azar: „România este o prietenă foarte puternică” | GALERIE FOTO

În București, câteva zeci de oameni au participat la o manifestație în semn de solidaritate cu israelienii ținuți ostatici în Fâșia Gaza. Oamenii care s-au adunat la manifestație au adus fotografii cu ostaticii și steaguri ale statului Israel. Ambasadorul israelian la București, Rivlin Reuven, a mulțumit țării noastre pentru ajutorul și sprijinul pe care l-a […]

octombrie 31, 2023
Cum a ajuns Israelul de la victimă la agresor? Oana Popescu-Zamfir: „Hamas pune Israelul în situația imposibilă de a avea de ales” | VIDEO

Armata din Israel a declarat că desfășoară în aceste zile în Fâșia Gaza o operațiune militară extinsă, care se lasă cu multe decese ale civililor. Această mișcare a Israelului a dus la o presiune extraordinară, la nivel global, asupra sa. Oana Popescu-Zamfir, directoarea Global Focus Romania, a fost invitata lui Tudor Mușat în emisiunea „Piața […]

octombrie 31, 2023
Banca Mondială: Războiul din Orientul Mijlociu ar putea cauza o creștere prea mare a prețului petrolului

Potențialul unui șoc energetic global în urma atacului brutal al Hamas asupra Israelului a fost o întrebare importantă pentru economiști și decidenți politici, care au petrecut ultimul an încercând să combată inflația, scrie New York Times. Deși prețurile în industria de energie au rămas în mare parte sub control de când Hamas a invadat Israel […]

octombrie 31, 2023
Analiză Financial Times: Tacticile din spatele ofensivei terestre a Israelului

James Shotter, corespondent Financial Times în Ierusalim, Neri Zilber și Mehul Srivastava – corespondenți Financial Times în Tel Aviv, și Andrew England – corespondent Financial Times în Londra au analizat mișcările trupelor armate israeliene din acest weekend în Fâșia Gaza. Europa FM redă analiza integrală a Financial Times în materialul de mai jos. „Israel a […]

octombrie 29, 2023
O înregistrare cu un prizonier al Hamas confirmă că spitalul Shifa din Gaza este folosit ca sediu al grupării teroriste | AUDIO

Israelul a făcut publică o înregistrare video cu un prizonier al Hamas care confirmă că spitalul Shifa este folosit ca sediu al grupării teroriste.   “La Shifa de exemplu, sunt nivele în subteran pentru ca ei să poată să transporte exploziv, arme, mâncare și echipament medical. Pentru ei, soldații Al Qassam, este un loc sigur, […]

octombrie 29, 2023
Război Israel- Hamas: Panica civililor din Fâșia Gaza se accentuează | AUDIO

Armata Israelului a anunţat că a atacat noi poziţii ale grupării islamiste Hamas și că și-a extins operațiunile terestre în Fâșia Gaza. Între timp, panica civililor din Gaza s-a accentuat. Oamenii au spart depozitele centrelor de ajutoare pentru a obține făină și produse de bază. În ultimele 24 de ore, avioanele de vânătoare israeliene au […]

octombrie 28, 2023
Noi atacuri ale Israelului asupra Fâșiei Gaza. Un lider Hamas a fost ucis. | AUDIO

Bombardamentele israeliene au continuat sămbătă dimineaţă asupra Fâşiei Gaza. Israelul a anunțat că a ucis încă un lider Hamas. Intre timp, Fâșia Gaza se apropie de o întrerupere aproape totală a internetului. Potrivit autorităților israeliene, liderul Hamas ucis vineri noapte este cel care coordona operațiunile aeriene și unul dintre cei care au luat parte la […]

octombrie 27, 2023
Conflictul dintre Israel și Hamas, sursă de bani pentru influencerii străini de pe TikTok | AUDIO

Influencerii străini fac bani pe rețeaua de socializare TikTok de pe urma conflictului dintre Israel și Hamas. Spectatorii sunt invitați să facă donații sub forma unor cadouri virtuale care apoi pot fi convertite în bani reali. Câte doi influenceri se înfruntă în așa numitele meciuri virtuale care au loc pe TikTok. Unul dintre ei reprezintă […]

octombrie 26, 2023
Summitul de la Bruxelles a început oficial. Liderii UE vor discuta despre situația din Orientul Mijlociul și despre sprijinul pentru Ucraina

Liderii Uniunii Europene se întâlnesc joi, 26 octombrie 2023, la Bruxelles pentru un summit care gravitează în jurul unei poziții comune și care vizează susținerea încetării focului sau o pauză umanitară în timpul luptelor dintre Hamas și Israel, scrie BBC. În plus, liderii UE vor discuta și despre situația Ucrainei. Roberta Metsola: „Oamenii așteaptă, de […]

octombrie 26, 2023
Klaus Iohannis, despre Schengen: „De la Viena auzi ca și cum acolo o placă s-ar fi puțin stricat” / „România îndeplinește toate condițiile Schengen” | VIDEO

Klaus Iohannis – președintele României – a susținut o declarație de presă înainte de participarea la reuniunea Consiliului European joi, 26 octombrie 2023, la Bruxelles. Răspunsul Vienei la cererea de aderare a României la Schengen este „puțin deprimant”, spune președintele României care adaugă că „de la Viena auzi ca și cum acolo o placă s-ar […]

octombrie 26, 2023
Familia principalului corespondent Al-Jazeera în Fâșia Gaza, ucisă într-un atac israelian | AUDIO

Familia principalului corespondent al Al-Jazeera în Fâșia Gaza a fost ucisă într-un atac israelian, anunţă canalul de ştiri cu sediul în Qatar, citat de agenția France Presse. Canalul qatarez a difuzat imagini cu corespondentul său care îşi plânge soţia şi copiii într-un spital din sudul enclavei, zonă controlată de Hamas din 2007. Soţia şi cei […]

octombrie 26, 2023
Liderii UE vor discuta joi despre implementarea unei pauze umanitare în contextul conflictului din Orientul Mijlociu

Liderii Uniunii Europene se întâlnesc joi, 26 octombrie 2023, la Bruxelles pentru un summit care gravitează în jurul unei poziții comune și care vizează susținerea încetării focului sau o pauză umanitară în timpul luptelor dintre Hamas și Israel, scrie BBC. Președintele Consiliului European – Charles Michel – a declarat că deteriorarea situației umanitare din Gaza […]

octombrie 26, 2023
Benjamin Netanyahu: Israelul are două obiective: anihilarea Hamas și recuperarea ostaticilor. Ne pregătim de un atac la sol. Nu voi spune când și cum | AUDIO

Premierul israelian ameninţă toţi membrii Hamas din Fâşia Gaza şi din afara acesteia, şi spune că Israelul se pregăteşte de atacul la sol. Benjamin Netanyahu a refuzat să ofere detalii despre acest moment sau alte informații despre operațiune. Declarațiile au fost făcute aseară într-un discurs televizat. Israelul se află în mijlocul unei “lupte pentru existenţa […]

octombrie 26, 2023
Armata Israelului (IDF) a efectuat o incursiune terestră în Gaza pe timpul nopții

Armata israeliană (IDF) a efectuat o incursiune terestră în noaptea de miercuri spre joi în nordul Fâșiei Gaza, folosind tancurile. IDF a precizat că acțiunea este o parte a „pregătirii pentru următoarele etape ale luptei”, scrie BBC. IDF a mai precizat că au fost lovite numeroase celule teroriste, infrastructuri și posturi de lansare a rachetelor […]

octombrie 25, 2023
Situația dramatică a populației din Gaza provoacă reacții în toată lumea. ONU: Dacă nu este livrat combustibil, operațiunile de ajutor s-ar putea opri până la noapte | AUDIO

Reprezentanții ONU spun că operațiunile de ajutor din Fâșia Gaza s-ar putea opri până la noapte dacă nu este livrat combustibil. Fără carburanți, nu poate fi asigurată funcționarea generatoarelor diesel din spitale, nu este posibilă pomparea și desalinizarea apei. Și rezervele brutăriilor sunt pe punctul de a se epuiza. Agenția ONU pentru ajutor în Fâșia […]

octombrie 25, 2023
Israel a cerut demisia șefului ONU | AUDIO

Israelul a cerut demisia șefului ONU și a refuzat să îi acorde viză subsecretarului general pentru afaceri umanitare. Oficialii de la Tel Aviv spun că la fel vor proceda și cu alți reprezentanți ai Națiunilor Unite, în semn de protest față de afirmațiile secretarului general al ONU, Antonio Guterres. Acesta a denunțat încălcări grave ale […]

octombrie 23, 2023
Război în Orientul Mijlociu: Încă un român cu dublă cetățenie a murit

Ministerul Afacerilor Externe a transmis luni, 23 octombrie 2023, că încă un român cu dublă cetățenie – israeliană și română – a murit. Acesta avea domiciliul în Israel. „Până la acest moment, Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa nu au recepționat solicitări de sprijin consular privind dispariția sau decesul […]

octombrie 20, 2023
2 ostatici americani au fost eliberați de HAMAS

Israel a confirmat că HAMAS-ul a eliberat doi ostatici americani, scrie The Guardian citând presa israeliană. ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE Sursa foto: Shutterstock Citește și: Israelul l-a arestat pe purtătorul de cuvânt al HAMAS, Hassan Yousef, și a atacat noaptea trecută 100 de obiective HAMAS în Gaza | AUDIO   Citeste integral pe Europafm […]

octombrie 20, 2023
Israelul l-a arestat pe purtătorul de cuvânt al HAMAS, Hassan Yousef, și a atacat noaptea trecută 100 de obiective HAMAS în Gaza | AUDIO

Forțele israeline au atacat noaptea trecuta în Gaza peste 100 de obiective ale HAMAS, inclusiv un tunel subteran, depozite de arme şi zeci de centre de comandă operaţionale. Totodata, Israelul anunţă evacuarea unui oraș de la granița cu Libanul. A fost și o explozie la o biserică ortodoxă din Fâșia Gaza, iar Ministerul de Interne […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro