SUA suplimentează sancțiunile privind gazoductul Nord Stream 2

iulie 21, 2020

Camera Reprezentanților din Congresul american a adoptat un amendament care va impune noi sancțiuni companiilor care ajută Rusia să completeze controversatul gazoduct spre Germania, Nord Stream 2.

Prevederile trebuie adoptate și în Senat, iar președintele Trump trebuie să semneze intrarea în vigoare a legii înainte ca sancțiunile să producă efecte.

Rusia încearcă să finalizeze construcția proiectului Nord Stream 2, prin care va reuși să transporte gaz spre Europa prin Marea Baltică.

Navele europene care participă la instalarea gazoductului și-au încetat munca în decembrie după prima rundă de sancțiuni americane care vizau specific activitatea lor.

Rusia speră să finalizeze instalarea cu ajutorul propriilor nave, ceea ce a făcut Statele Unite să suplimenteze prevederile printr-un amendament care extinde sancțiunile de la nave la companii.

Proiectul este finalizat în proporție de mai mult de 90% și este alcătuit din două linii paralele care se întind pe sub Marea Baltică, fiecare în lungime de 1.230 de kilometri.

În valoare de aproape 11 miliarde de dolari, gazoductul Nord Stream 2 va avea o capacitate anuală de 55 de miliarde de metri cubi pe an și va reorienta gazul spre Europa în afara spațiului ucrainean, ceea ce va lăsa Kievul fără miliarde de dolari pe care le încasa anual din taxe.

Statele Unite s-a opus proiectului pe motiv că întărește controlul Kremlinului asupra Europei prin dependența de gazul rusesc și pedepsește Ucraina, care deja este afectată de un conflict în estul țării unde acționează separatiști pro-ruși sprijiniți de Kremlin.

„Rusia încearcă să dezvolte gazoductul Nord Stream 2 pentru a exercita control suplimentar asupra aliaților noștri europeni și rutele lor de aprovizionare energetică. Trebuie să oprim strategică ostilă a lui Putin de exercitare a influenței", a afirmat Steve Womack, membru din partea statului Arkansas în Camera Reprezentanților.

Rusia a acuzat Statele Unite că se folosește de sancțiuni ca o armă pentru a își spori exporturile energetice. Statele Unite dorește să crească exporturile spre Europa de gaz natural lichefiat.

Secretarul de stat Mike Pompeo, care a avertizat companiile săptămâna trecută pentru a nu ajuta Rusia să finalizeze construcția, urmează să se deplaseze în Danemarca, țară în ale cărei zonei economice exclusive se întindă porțiunea de gazoduct rămas de construit.

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro