Spania reinstituie starea de urgență. Călătoriile între regiuni vor fi interzise

octombrie 25, 2020

Spania decretează stare de urgență, pentru a doua oară de la debutul pandemiei. Călătoriile între regiuni vor fi interzise, iar fiecare regiune va fi sub carantină nocturnă între 23.00 și 06.00, cu o oră de flexibilitate. Spania a depășit 1 milion de îmbolnăviri și are un bilanț de 34.752 de decese.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a spus că va cere aliaților din Parlament să sprijine prelungirea stării de urgență pentru șase luni, până în luna mai.

Decizia a fost luată de guvern, în cadrul unei ședințe extraordinare a consiliului de miniștri care fusese anunțată sâmbătă seara. 

Într-o ședință programată duminică dimineața și care a durat două ore, guvernul de la Madrid a decis să anunțe o stare de urgență pentru 15 zile, presa locală citată de euronews relatând că executivul ar intenționa să o prelungească până în aprilie. 

Sâmbătă seara, guvernele locale din nouă regiuni (în total Spania are 17 regiuni autonome) au cerut executivului de la Madrid să adopte această măsură excepțională. 

Spania a decretat stare de urgență, prima oară, în luna martie, stare care a durat până în luna iunie.

Spania a depășit 1 milion de îmbolnăviri și are un bilanț de 34.752 de decese.

Italia a anunțat și ea înăsprirea restricțiilor începând de luni, care vor include închiderea cinemarografelor, teatrelor, sălilor de sport și a piscinelor.

Cu toate acestea, şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise în Italia, 75% din cursurile din licee şi universităţi desfăşurându-se în schimb online.

Ultimul bilanţ al Italiei indică circa 20.000 de cazuri noi de contaminare în 24 de ore, totalul de la începutul pandemiei ajungând la peste 500.000, cu 37.000 de decese.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro