Serban Georgescu a plecat dintre noi…

martie 6, 2007

A plecat dintre noi în seara de după eclipsa totală de lună. La 5 aprilie, ar fi împlinit 55 de ani.
Şerban Georgescu s-a născut la Bucureşti, a absolvit Liceul de Muzică şi apoi Conservatorul, secţia Compoziţie – Muzicologie - Dirijat. A absolvit, de asemenea, un curs post-universitar de jurnalistică, debutând la radio cu emisiunea „8 şlagăre în studio”, la redacţia Schimburi Muzicale cu Străinătatea.
În 1977 devine redactor muzical la radio, la secţia Muzică Uşoară; în 1990 ajunge realizator, iar în 1996 devine coordonatorul muzical al postului Radio România Actualităţi, poziţie pe care o va ocupa timp de 6 ani.
A fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi a semnat muzica mai multor albume. Compoziţiile lui au devenit şlagăre distinse cu premii („Discul de aur” pentru 3 dintre albume, „O melodie dintr-o sută”, pentru melodia „Te-am văzut, mi-ai plăcut”). Şlagărele lui au beneficiat de versurile unor textieri ca Aurel Felea, Mihai Maximilian, Aurel Storin, Dan Verona, George Ţărnea, Roxana Popescu. Mădălina Manole a cucerit cu şlagărle lui publicul din Canada, SUA, Franţa, Blegia, Germania. A scris si pentru alti artişti cunoscuţi ca Nico, Marcel Pavel, Andra, Simona Nae, Fuego.

La radio, numărul emisiunilor realizate de Şerban Georgescu este de ordinul miilor: dintre emisiunile pentru postul Radio România Cultural, România Muzical şi Radio România Actualităţi sunt binecunoscute publicului ciclurile: „La microfon, melodia preferată”, „Curierul melodiilor”, „O melodie pentru fiecare”, „Estrada duminicală”, „Magazin duminical”, „Muzicoteca pentru toţi”, „Romanticii”. A colaborat la emisiunile „Studio deschis”, „Orele prânzului”, „Orele serii”, fiind nelipsit de la Festivalul de la Mamaia, a colaborat cu Teatrul Fantazio din Constanţa.

Ultima emisiune realizată era din ciclul „Deschis Duminica” şi s-a transmis pe Radio România Actualităţi, duminica, 4 martie 2007, între orele 10.00–12.00.
În decursul anilor a realizat numeroase programe estivale, la Radio Vacanţa.
Într-un studio al radioului există un pian despre care ni se spunea să nu-l atingem, deoarece la el lucrează, în orele libere, Şerban Georgescu. Pianul există, şlagărele există, încântă deopotrivă pe tineri şi bătrâni. Deci, Şerban Georgescu, există…

Pentru cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, trupul neînsufletit al compozitorului va fi adus la ora 13.30, la Centru de Presa „Eugen Preda”, din incinta Societăţii Române de Radiodifuziune, iar înmormântarea va avea loc mâine, la Cimitirul Bellu.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro