Rezultate negative pentru 7 din cei 10 bebeluși de la maternitatea Odobescu

aprilie 9, 2020

Autoritățile au transmis că șapte din cei zece nou-născuți la maternitatea Odobescu din Timișoara, confirmați pentru infectați cu coronavirus, au ieșit negativi la testele efectuate.

În cazul altor doi bebeluși care află acum în Arad rezultatul va fi disponibil joi, în timp ce astăzi este testat și nou-născutul din Hunedoara.

Reamintim că DSP Timiș desfășoară o investigație pentru a afla cum s-au infectat cei zece bebeluși, iar conducerea DSP a fost schimbată a treia oară, după ce s-a aflat că directoarea Mariana Rădulescu a întârziat testarea mamelor și nou-născuților în favoarea unor probe venite din Hunedoara și a cerut ca internările-externările să fie reluate.

Directoarea Spitalului Municipal, Olimpia Oprea, de care aparține maternitatea, a declarat presei că încercarea sa de a interzice internările și externările până se clarifică situația s-au lovit de presiunile fostei directoare DSP, jurist de meserie, care amenința cu dosar penal.

Șefa Secției de Neonatologie spune că duminică seara au fost trimise la Maternitatea Bega, desemnată ca unitate de tratare COVID-19, mame care au fost depistate pozitiv, fără copiii lor, care nu erau infectați.

Echipa de control a DSP Timiș a stabilit măsuri de reorganizare a activității medicale, pe echipe formate din minimul necesar de resurse umane, atât pentru asigurarea eficientizării serviciului medical,cât și pentru minimizarea expunerii.

Astfel, în Spitalul Odobescu s-au constituit două zone: o zonă verde și una roșie. Pacientele ce se vor adresa acestei unități, vor fi consultate de personal medical care va purta echipament corespunzător, după care se vor izola și vor fi testate Sars-Cov 2.

În funcție de rezultat, pacientele vor fi îndrumate către Spitalul Bega dacă rezultatul va fi pozitiv,iar dacă acesta va fi negativ vor fi internate la Spitalul Odobescu. De asemenea, s-a dispus izolarea la domiciliu a persoanelor externate si retestarea acestora.

Ministerul Sănătății anunță că va repeta testele atât pentru nou-născuții depistați pozitiv, cât și pentru mame.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro