Republica Moldova: Condamnam vehement actiunile recente ale politiei

martie 18, 2009

Asociaţia Hyde Park condamnă fărădelegile comise de colaboratorii MAI în ultima vreme, în mod special omorîrea prin împuşcare în cap a unui om, a tînărului Alexei Vlas, de către un maior de poliţie aflat în misiune de serviciu. Constatăm cu groază că cetăţeanul nu mai e în siguranţă în acest stat, cînd forţele de ordine au ajuns un pericol public, iar poliţiştii se comportă ca mafia.

Suntem revoltaţi să auzim din declaraţiile oficiale că acea persoană a fost „neutralizată” şi că „poliţiştii au procedat conform legii”. Nici o lege nu permite omorîrea fiinţelor umane, iar circumstanţele descrise de martori pentru presă sunt în contradicţie flagrantă cu cele făcute de poliţişti. Chiar poliţiştii înşişi se contrazic!
În aceste condiţii, pentru că situaţia a degradat inacceptabil, şi comportamentul poliţiştilor de rînd, a ofiţerilor din MAI trădează faptul că sunt acoperiţi de şefii lor, cerem demisia urgentă sau destituirea din funcţie a ministrului Gheorghe Papuc, pe care îl credem vinovat direct de situaţia creată.
De asemenea, cerem Procuraturii Generale să investigheze principial şi transparent acest caz, iar cei responsabili să fie atraşi urgent la răspundere penală sau administrativă, conform legislaţiei.
Suntem îngrijoraţi şi de felul cum au reacţionat forţele de ordine la protestul spontan al sutelor de tineri revoltaţi, care au pichetat pe 17 martie sediile MAI, al Procuraturii Municipale şi a Procuraturii Generale. Credem că este contrar normelor de drept şi democratice ca poliţiştii îmbrăcaţi în haine civile să reţină cu violenţă participanţi sau organizatori ai acţiunii (în cazul din 17 martie 2009, tînărul Mihai Badaşcu), despre care apropiaţii şi rudele nu au ştiut nimic timp de cinci ore. Acesta a fost amendat de către Judecătoria Centru la o amendă de 260 de lei moldoveneşti pentru organizarea unei acţiuni publice neanunţate la Primăria mun. Chişinău. Tînărul spune că i-a fost reţinut buletinul de identitate pînă va achita amenda. N-a văzut decizia judecătorului şi nu ştie dacă o poate ataca cu recurs.
Cu toate astea, legea despre întruniri şi alte legi internaţionale stipulează clar că toate acţiunile publice care sunt paşnice sunt şi legale. Nemaivorbind despre întrunirile spontane care, conform noii legi despre întruniri (în vigoare din 22.04.2008), pot fi organizate fără a fi anunţate în scris autorităţilor locale.
Suntem îndreptăţiţi să credem că acest comportament al poliţiei trădează complicitatea sau intenţia vădită de a provoca manifestanţii. Astfel de intervenţii am putut observa că s-au orchestrat şi la alte mitinguri şi marşuri de protest sau electorale. Chiar membrii Hyde Park au fost, în repetate rînduri, victime ale acestor scenarii nedemne şi ilegale.
Cerem imperativ forţelor de ordine să respecte drepturile fundamentale ale omului şi prevederile legale. Să participe la întrunirile publice în uniforme de poliţist şi să intervină prompt cînd sunt puse în pericol dreptul la protest şi liberă exprimare al manifestanţilor, să facă uz de forţă şi de armele de foc exclusiv în cazuri extreme şi justificate legal.

Facem apel la societatea civilă, clasa politică şi structurile de stat abilitate să ia atitudine şi să condamne aceste abuzuri.
Declarăm că vom susţine şi participa cu membrii Hyde Park la orice protest paşnic şi legal, pe care nu le putem organiza de unii singuri, deoarece nu ne simţim în siguranţă. Amintim că din aceste considerente, acum un an am solicitat azil politic în ţări democratice, unde dreptul la viaţă şi alte libertăţi fundamentale sunt respectate de către stat.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro