Protest impotriva acordarii titlului de Doctor Honoris Causa pentru Gunter Verheugen

februarie 21, 2013

Cateva zeci de cetateni au protestat ieri impotriva acordarii titlului de Doctor Honoris Causa lui Gunter Verheugen, un fost comisar european, notoriu pentru conflictul de interese sanctionat in trecut de Comisia Europeana. La eveniment au fost prezenti premierul Victor Ponta, primarul Emil Boc, membri ai
executivului si reprezentanti politici locali.

Reamintim ca Gunter Verheugen a fost comisar european timp de doua mandate, conducand intre 1999 – 2004 Comisia pentru Extindere Europeana si intre 2004 – 2010 – Comisia pentru Industrii. In anul 2011 Comisia Europeana a decis1 sa restranga din motive etice (pentru a evita o situatie de conflict de interese), activitatea fostului comisar, devenit lobbist, interzicandu-i timp de aproape doi ani, orice contact cu institutiile cu care a lucrat in calitate de comisar european.

Conform informatiilor preluate de media de la initiatorii procesului de acordare a distinctiei, titlul a fost acordat in urma unei propuneri formulate de reprezentantii Facultatii de Studii Europene (Universitatea Babes-Bolyai), pentru contributia substantiala la extinderea Uniunii Europene si la integrarea Romaniei in UE, prin care “tara noastra a avut sansa modernizarii si inscrierii in ritmurile evolutiei sec. al XXI-lea”. Astfel, Gunter Verheugen primeste cel mai inalt grad de distinctie academica pe criterii politice si nu in baza unor realizari academice sau profesionale.

Prin mesajele protestului s-a expus politizarea grava si denaturarea acestui eveniment academic, precum si reputatia indoielnica a personajului laureat. Protestatarii considera ca integrarea in Uniunea Europeana s-a realizat printr-un proces umilitor, fara a reflecta nevoile economice, sociale si de mediu ale Romaniei si fara a conduce la bunastare si dezvoltare asa cum o arata realitatea sociala romaneasca. Astfel, Gunter Verheugen nu merita distinctia de Doctor Honoris Causa.

De asemenea, asocierea nesanatoasa a lui Verheugen in timpul mandatului de Comisar pentru Industrii cu companii si industrii recunoscute pentru practici murdare, contribuie la motivele protestului. Verheugen a fost indelung contestat de societatea civila din Europa pentru promovarea organismelor
modificate genetic2, gazele de sist3 si industria extractiva non-energetica.

Protestul se adreseaza lui Gunter Verheugen, Universitatii Babes Bolyai si tuturor ploticienilor prezenti la eveniment, fara exceptie.
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro