Primirea Excelenței Sale XU Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, de către doamna prim-ministru Viorica Dăncilă

februarie 14, 2018

Galerie foto Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut astăzi, la Palatul Victoria, o intrevedere cu ambasadorul Republicii Populare Chineze in Romania, Xu Feihong. Dialogul celor doi oficiali a fost unul constructiv și călduros, ambii salutand dinamica relațiilor bilaterale desfășurate in cadrul Parteneriatului Amplu de Prietenie și Cooperare dintre Romania și China și evidențiind dorința de intensificare a dialogului politic și de consolidare a cooperării economice. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a mulțumit ambasadorului Chinei pentru mesajul de felicitare cu ocazia instalării in funcție, transmis de către premierul chinez Li Keqiang. Referindu-se la cooperarea economică, premierul Viorica Dăncilă a enunțat obiectivul principal al Romaniei, acela de a echilibra treptat balanța comercială bilaterală, prin amplificarea exporturilor romanești către China. Creșterea exportului de produse romanești agro-alimentare, dar și a celui de produse cu o valoare adăugată ridicată, pot contribui la atingerea, in viitor, a acestui echilibru, a arătat premierul roman. Cooperarea in domeniul transporturilor și energetic au ocupat un loc important in cadrul discuțiilor dintre cei doi oficiali. In domeniul transporturilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat interesul Romaniei pentru cooperarea cu partea chineză in proiecte de infrastructură rutieră, in transportul naval, precum și in transportul aerian. De asemenea, a mulțumit părții chineze pentru interesul manifestat față de dezvoltarea infrastructurii feroviare din Romania, din perspectivă națională, dar și in contextul conectivității regionale. In domeniul energetic, premierul Viorica Dăncilă a evidențiat atuurile pe care Romania le prezintă atat din punct de vedere al poziționării geografice, cat și al resurselor energetice, acestea putand constitui un stimulent pentru investitorii chinezi. De asemenea, a fost abordată cooperarea intre cele două părți in domeniul energiei nucleare. Atat prim-ministrul Viorica Dăncilă, cat și ambasadorul Chinei Xu Feihong, au invocat necesitatea facilitării contactelor people-to people și a susținerii turismului bilateral. Nu in ultimul rand, ambele părți și-au exprimat disponibilitatea pentru o cooperare activă și constructivă in cadrul formatului de cooperare 16+1, pentru valorificarea intregului potențial pe care acesta il prezintă.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro