Premierul Tudose: Guvernul are deschidere pentru reducerea birocrației activității medicilor de familie și pentru majorarea fondurilor cabinetelor medicale

noiembrie 20, 2017

Prim-ministrul Mihai Tudose a avut astăzi, la Palatul Victoria, o nouă rundă de discuții cu reprezentanții medicilor de familie, in continuarea consultărilor incepute săptămana trecută. Șeful Executivului a exprimat deschiderea pentru adoptarea unor măsuri care să soluționeze problemele semnalate de reprezentanții medicilor de familie, intre care reducerea birocrației activității cadrelor medicale și creșterea fondurilor alocate funcționării cabinetelor medicale. De asemenea, premierul Tudose a menționat că dorește să rezolve pe termen lung problema lipsei medicilor de familie din zonele defavorizate. Premierul Tudose a subliniat că la nivelul guvernului, in contextul elaborării proiectului de buget pentru 2018, se are in vedere identificarea soluțiilor pentru creșterea anvelopei financiare atat pentru serviciile medicale, cat şi pentru cheltuielile legate de funcționarea cabinetelor. In acest context, președintele interimar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Teohari Vulcănescu, a prezentat o propunere in vederea creşterii graduale a venitului cabinetului medical, aplicabilă prin implementarea noului Contract-cadru, completată, ulterior, de fonduri suplimentare acordate prin rectificări bugetare. Propunerile premierului și președintelui CNAS sunt răspuns la solicitările reprezentanţilor medicilor de familie, care au reiterat dificultățile cu care se confruntă, in special cele legate de finanţarea cabinetelor medicale şi birocratizarea activității medicilor de familie. Cu această ocazie, medicii au inaintat prim-ministrului o propunere de contract-cadru pentru anul viitor, propunere ce urmează să fie discutată cu reprezentanţii Ministerului Sănătății şi ai CNAS. De asemenea, medicii solicită uniformizarea grilei de salarizare a medicilor de familie la același nivel cu cea a medicilor din policlinici. Secretarul de stat in Ministerul Sănătăţii, Corina Silvia Pop, a menționat că medicii de familie pot beneficia inclusiv de fonduri europene nerambursabile, prin participarea la programele naţionale de screening pentru populație, derulate de Ministerul Sănătăţii. Discuţiile vor continua cu reprezentanţii Ministerului Sănătății şi ai CNAS pe marginea contractului-cadru şi a protocoalelor clinice in vederea găsirii unei soluții in favoarea ambelor părţi. La intalnirea de la Palatul Victoria au mai participat vicepremierul Ion Marcel Ciolacu, ministrul finanțelor publice, Ionuţ Mişa, ministrul consultării publice și dialogului social, Gabriel Petrea, președintele interimar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Teohari Vulcănescu, secretarul de stat in Ministerul Sănătăţii, Corina Silvia Pop, și consilierul premierului pe sănătate, profesorul Florian Popa.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro