Peste 19 premiere nationale si cele mai recente modele auto venite direct de la Paris sunt expuse la Salonul Auto Bucuresti si Accesorii 2012

octombrie 18, 2012

Incepand cu 19 pana pe 28 Octombrie 2012 va asteptam la SAB & Accesorii 2012 cel mai spectaculos eveniment auto al anului!
Deschiderea oficiala si conferinta de presa a SAB & Accesorii 2012 vor avea loc Vineri, 19 Octombrie, ora 12.00 si vor fi oficiate de catre Domnul Prim Ministru Victor Ponta. Printre oficialitatile prezente se numara si Domnul Masahiro Matsushita – presedinte Honda Romania.
Accesul reprezentantilor presei va fi liber in data de 19 Octombrie pe baza legitimatiilor de presa si poate fi facut incepand cu ora 10.00.

La SAB & Accesorii 2012 vor fi prezente autoturisme, piese si accesorii auto, echipamente si utilaje pentru service-uri si spalatorii auto, sisteme audio si de navigatie, societati de leasing si de asigurari auto, presa de specialitate.

Pe durata a 10 zile, spatiul expozitional, interior si exterior, se va transforma intr-o veritabila arena pentru drive-teste, demonstratii auto si teste pentru echipamente auto, workshop-uri, conferinte si prezentari de produse.

Va reamintim ca marcile auto care vor fi prezente la eveniment sunt Mercedes-Benz, Range Rover, Land Rover, Jaguar, Mitsubishi, Ford, Hyundai, Volvo, Citröen, Honda, Skoda, Seat, Peugeot, Mazda, Suzuki, Kia & Hyundai hibride, Opel si Chevrolet prin Di-Bas Auto.

Vizitatorii vor descoperi peste 100 de modele auto si peste 19 premiere nationale, o parte dintre acestea fiind lansate exclusiv in cadrul evenimentului, conform declaratiilor companiilor participante.

Printre premierele nationale enumeram: Honda Noul C-RV, Hyundai Noul Santa Fe, Noul Ford B Max, Ford Transit Custom, Mercedes A Klasse, Mitsubishi Outlander, Noul Opel Combo, Opel Astra Sedan, Chevrolet Malibu, Chevrolet Cruze Station Wagon, Noul Volvo V40, Citröen C-Elysée, Peugeot 508 RXH, Peugeot 4008, Peugeot 301, Peugeot 208 cu noile motorizari de 1 l si 1.2 l, Noul Seat Ibiza, Skoda City Go, Kia Mohave.

SAB & Accesorii se va bucura si de prezenta celui mai cunoscut pilot roman de raliuri Titi Aur, care vine la eveniment cu laboratorul mobil de simulare. Laboratorul mobil are o suprafata utila de 100 metri patrati (mp), dintre care 35 mp sunt dedicati unei sali de curs care poate gazdui pana la 30 de oameni.

In cele 2 weekenduri ale evenimentului, echipa IACARII ACROBATI va executa in cadrul SAB & Accesorii 2012 demonstratii aeriene cu doua avioane tip YAK 52TW.

De asemenea, vineri 19 Octombrie, ora 11.00 reprezentantii presei sunt asteptati la conferinta de presa Honda Romania in cadrul careia va fi anuntata lansarea Noului Honda C-RV in premiera nationala la SAB & Accesorii 2012. Prezentarea Noului Honda C-RV va fi facuta de Domnul Masahiro Matsushita – presedinte Honda Romania alaturi de Domnul Alexandru Gusetoaia – Director Vanzari Honda Romania.

Program conferinta Honda Romania - Vineri 19 Octombrie:

10.30-11.00: primirea invitatilor

11.00-11.15: speech

11.15-11.30: intrebari

11.30-12.00: poze, socializare.

Informatii utile SAB & Accesorii 2012:

Locatie: Romaero Baneasa: Bd. Ficusului, nr. 44, Sector 1, Bucuresti.

Program vizitare:

Vineri, 19 Octombrie – Sambata, 27 Octombrie intre orele 10.00 – 20.00;

Duminica, 28 Octombrie intre orele 10.00 – 18.00.

Pret bilet: 15 lei.

Printre partenerii care ne-au ajutat in promovarea Salonului Auto Bucuresti si Accesorii dorim sa multumim in mod special Kiss Fm – Partener Media Principal, Magic Fm si Rock Fm, targului Autovit, website-urilor Auto.ro, Autovit.ro, 24auto.ro, 4tuning.ro, Masini.ro, 0-100.ro, Dez.ro, Experttv.net si revistelor AutoExpert, Cargo Bus & Magazine, Auto Puls si Total Transport.

Toate acestea si multe alte noutati din domeniul autovehiculelor si accesoriilor auto va asteapta doar la SAB & Accesorii, 19 - 28 Octombrie, Romaero Baneasa.

 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro