Participarea premierului Viorica Dăncilă la ședința solemnă a Parlamentului dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

martie 27, 2018

Galerie foto Discursul susținut de premierul Viorica Dăncilă la ședința solemnă din Parlament dedicată implinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania [Check against delivery] Domnule Andrian Candu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, domnule Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, domnule Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinte al Senatului, Majestatea Voastră Margareta, Custodele Coroanei, Preafericirea Voastră Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Inalt Preasfinţia Voastră Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, stimaţi foşti preşedinţi ai Romaniei, domnule preşedinte al Curţii Constituţionale, domnule Avocat al Poporului, doamnă primar general, stimaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, stimate colege şi colegi deputaţi şi senatori, stimate colege şi colegi miniştri, stimaţi invitaţi, Sunt onorată să particip la această şedinţă solemnă, o iniţiativă salutară a Parlamentului de a sărbători 100 de ani de la unul dintre cele mai importante momente ale istoriei naţionale. La 27 martie 1918, reprezentaţii poporului din Basarabia, reuniţi in Sfatul Ţării, adoptau actul Unirii Basarabiei cu Romania. Importanţa simbolică a actului Unirii Basarabiei cu Romania, alături de actele de Unire ale Bucovinei şi Transilvaniei, constă in faptul că populaţia acestor teritorii romaneşti, prin reprezentanţii săi aleşi, a decis in mod democratic unirea cu ţara. Inaintaşii noştri au ştiut să utilizeze cu inţelepciune oportunitatea istorică ce li se oferea şi să pună piatra de temelie a unui viitor mai bun pentru copiii lor, iar istoria le-a dat dreptate! Azi, 100 de ani mai tarziu, avem toate motivele să fim la fel de increzători cum erau ei, că viitorul nostru va fi unul strălucit, atata timp cat la baza lui vor sta valorile democratice care permit dezvoltarea unei societăţi sănătoase. Eu cred cu putere că viitorul nostru va fi din nou unul comun, că ne vom reuni curand in sanul familiei europene, onorand astfel lupta strămoşilor noştri bărbaţi, dar să nu uităm şi femei. Ca primă femeie prim-ministru al Romaniei, vreau să evoc şi să onorez astăzi numele singurei femei prezente in Sfatul Ţării, Elena Alistar Romanescu, preşedinta Ligii Femeilor Moldovene din Basarabia, care cu ardoare şi devotament a contribuit la atingerea idealurilor romanilor de pe ambele maluri ale Prutului. Neştearsă va rămane in memoria mea această zi sfantă - spunea Elena Alistar Romanescu despre prima zi in care s-au reunit in Sfatul Țării. Neşterse ar trebui să rămane in memoria noastră actele glorioase ale predecesorilor noştri. Doamnelor şi domnilor, momentul Centenarului este atat un prilej de onorare a trecutului, cat şi unul de reflecţie privind viitorul Romaniei, stat profund ataşat valorilor şi principiilor europene şi euroatlantice. Rădăcinile comune, valorile culturale şi spirituale care ne unesc, fundamentează relaţia privilegiată dintre Bucureşti şi Chişinău. Am invăţat de la generaţia Unirii lecţia faptelor şi a gesturilor intemeietoare. Cuvintele ne unesc, faptele fac mai trainică unirea. Vă asigur că Romania a fost şi va fi intotdeauna alături de Republica Moldova. Ca prim-ministru, acord o atenţie specială relaţiei cu Republica Moldova, iar printre primele vizite externe pe care le-am făcut in această calitate a fost vizita la Chişinău, exact cu o lună in urmă. Am transmis atunci, subliniez din nou şi acum, susţinerea fermă şi consecventă a parcursului european al Republicii Moldova din convingerea că locul său este in familia statelor europene. Relaţia noastră este una solidă. Dorim să concretizăm cat mai multe proiecte comune, care să aducă beneficii şi o viaţă mai bună cetăţenilor din Republica Moldova. Am in vedere aici sprijinul din domeniul sănătăţii, al educaţiei, al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Susţinem conectarea Republicii Moldova la Europa, fie că ne referim la conectarea strategică, fie că vorbim de interconectarea la nivelul infrastructurii. Sprijinim totodată reformele instituţionale iniţiate de autorităţile de la Chişinău, esenţiale şi din perspectiva parcursului european al Republicii Moldova. Viitoarea şedinţă comună a guvernelor noastre, care va avea loc in acest an la Chişinău, va intări colaborarea pe care o avem. Stimată audienţă, dragi romani, guvernul pe care il conduc are toată deschiderea să ofere susţinere colegilor de la Chişinău. Experienţa de 11 ani a Romaniei in Uniunea Europeană, precum şi perioada de pregătire pentru aderare sperăm să contribuie la facilitarea şi scurtarea drumului Republicii Moldova spre statutul de membru in construcţia europeană. Susţinem aplicarea Acordului de Asociere UE - Republica Moldova şi considerăm că semnarea acestui acord a consfinţit intrarea Republicii Moldova pe un traseu clar, ireversibil, de apropiere de Uniunea Europeană. Este răspunsul nostru comun la aşteptările cetăţenilor din Republica Moldova legate de siguranţă, prosperitate şi consolidarea democraţiei. Guvernul pe care il conduc este ferm angajat să aducă cat mai aproape momentul in care Romania şi Republica Moldova vor avea un viitor comun in Uniunea Europeană. Republica Moldova este şi va rămane o prioritate pentru guvernul Romaniei. Vă mulţumesc! *** Participarea premierului Viorica Dăncilă la Emisiunea de Mărci Poștale la 100 ani de la Unirea Basarabiei cu Romania

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro