Orgoliul PDL. Orgoliul de a avea Omul

februarie 12, 2013

Nu suntem o gasca, nu suntem o adunatura, nu suntem o turma, nu suntem disperati, nu ne este frica de greselile noastre. Nu ne sunt proprii nici deruta, nici lipsa de proiect, nici starea lamentabila a „capului la cutie”. Nu suntem un partid al aventurilor si miracolelor.

Am fost la guvernare. Nu mai suntem.
Am fost la Putere. Nu mai suntem.
Dar cine suntem cu adevarat?
Cine ne poate defini cel mai bine daca nu adversarul?
Daca-i privim pe adversarii politici bulversati de propria adunare ideologica, noi avem o directie sigura si adevarata.
Daca vom contabiliza promisiunile alesilor USL, noi stim ca mai ales mincinosi nu am fost.
Daca inventariem gafele si alcatuirea guvernului Ponta 1 si 2, noi am fost si suntem profesionisti.
Daca analizam deciziile actualului guvern, noi am fost si suntem curajosi.
Daca privim procentul din alegeri obtinut stim ca, avand aceste calitati politice, avem nevoie astazi de un singur orgoliu, orgoliu de a fi impreuna si la bine si la rau.
Este un nou inceput. Nu este nici primul, nici ultimul. Si asta este Puterea noastra de a o lua iar de la capat. Nu tacerea este solutia. Dar nici discutiile, controversele, ascutitele raspunsuri, nervoasele expuneri. Cui folosesc? Nu cred ca presa in vreun fel ne va rezolva problemele.
Ne asteapta drumul revenirii la Putere. Si avem solutia precisa, o stim cu totii, si pentru viitorul partidului, si pentru Prezidentiale. Avem energia si capacitatea de a reinventa. De aceea, cred ca omul pe care-l tot cautam in tacere sau galagie, conspirativ sau cu inima deschisa este printre noi. Nu este Omul providential. Este omul in stare sa coaguleze spiritul nostru dintotdeauna poate ratacit, dar niciodata pierdut. Dureaza doar sa ne „armonizam” orgoliile. Nu suntem in criza fiindca nu trebuie sa ne cautam omul in alta parte. Omul il avem, il stim, se contureaza din ambitia de a fi noi insine. Solutia este in noi, o cunoastem. Solutia pentru noi ca partid si pentru cei care cred ca dreapta este drumul european pentru Romania.

Andreea PAUL,
Deputat de Tara Oasului, Satu Mare
Comisia de Buget-Finante
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro