Orban cere sancționarea managerului de la aeroportul din Cluj. Vela anunță anchetă penală

aprilie 9, 2020

Premierul Ludovic Orban a calificat ca inadmisibilă situația de la Cluj unde peste 2.000 de oameni au stat laolaltă în parcarea aeroportului internațional „Avram Iancu” , în plină pandemie de coronavirus, cu încălcarea restricțiilor impuse de starea de urgență, a distanței sociale, fiindu-le pusă astfel viața în pericol. Premierul i-a cerut ministrului Transporturilor, Lucian Bode, să găsească soluții pentru ca managerul aeroportului să poată fi tras la răspundere.

„Poate închideți aeroportul Cluj, domnule ministru (Lucian Bode - n.red.), după ce am văzut astăzi (joi - n.red.) la televizor. E inadmisibil. Am vorbit cu Consiliul Județean. Au avut două tentative de schimbare a acestui manager, care au fost oprite de instanță. Eu cred că trebuie să luăm toate măsurile posibile. Ministerul de Interne trebuie să demareze imediat o anchetă. Este inadmisibil ce s-a petrecut acolo. Noi trebuie să folosim toate pârghiile pe care le avem sa-l tragem la răspundere pe managerul aeroportului. Nici măcar nu a informat Comitetul Județean pentru situații de urgență și pe prefect privitor la aceste zboruri. Nu a luat nicio măsură privitoare la distanțarea fizică, privitoare la obligativitatea de asigurare a echipamentului de protecție. Am solicitat și prefectului personal să demareze toate procedurile posibile pentru a-l trage la răspundere pe managerul de la Aeroportul Cluj”, a spus premierul Ludovic Orban, în ședința de guvern de joi.

Orban a explicat că firesc ar fi ca autoritățile locale și prefecturile să fie informate în localitățile unde există aeroporturi pentru a asigura respectarea condițiilor impuse prin ordonanțele militare. 

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode a spus că i-a cerut ministrului de Interne, Marcel Vela, să modifice conținutul ordonanței militare 7, pentru ca autoritățile statului să poată interveni în situații precum cea de la aeroportul din Cluj. 

„Sunt de acord. Este inadmisibil ce s-a întâmplat la Cluj. Dintr-o bună intenţie a autorităţilor statului, reglementată prin Ordonanţa Militară la articolul 10, din păcate, s-a ajuns în situaţia în care instituţiile statului nu s-au implicat. Este un lanţ de nereguli. Este inadmisibil cum firmele de recrutare au adus 1.500 de oameni şi i-au lăsat în parcarea aeroportului. (...) Aceste imagini au făcut înconjurul lumii”, a spus ministrul Transporturilor.

Vela anunță deschiderea unei anchete penale

„Cu privire la imaginile și informațiile apărute în spațiul public privind situația de la Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, vă informez că la nivelul Serviciului Regional de Poliție Transporturi Cluj-Napoca a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de articolul 352 Cod Penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Este prematur să ne pronunțăm la vinovăția unora sau altora, mă refer la agenții de recrutare sau alte aspecte ce țin de vinovăție, pentru că agențiile au venit în parcare cu oamenii din cauza organizării proaste a orarului de zbor. În această după-amiază au fost organizate 12 curse aeriene la 12.00, 13.00, 13.50, 14.00, 14.10 și tot așa până la ora 22.00. Sunt cazuri de câte două curse. În concluzie, reprezentanții Autorității Aeronautice Romatsa și Aeroportul din Cluj au organizat deficitar aceste zboruri, aducând în zona de proximitate a aeroportului viitorii pasageri la aceleași ore”, a explicat ministrul de Interne Marcel Vela.

Circa 2.000 de persoane s-au înghesuit în parcarea Aeroportul Internațional „Avram Iancu" din Cluj în ciuda măsurilor de distanțare socială impuse de autorități în plină pandemie de coronavirus. Oamenii urmau să plece cu 13 curse charter către Germania unde au fost recrutați ca muncitori sezonieri.

Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a afirmat că situația a fost cauzată de o proastă gestionare a situației de operatorii privați care s-au ocupat de recrutarea muncitorilor.

„Cursele sunt organizate de un operator privat, care a gestionat prost situația. I-a adus pe oameni grămadă, în condițiile în care zborurile charter sunt programate să plece de la 13.00 la 21.00, aproximativ. Intră controlat în aerogară. Problema e în exterior. Am trimis jandarmi și forte ale poliției pentru a-i dispersa pe oameni”, a spus prefectul pentru stiridecluj.ro.

Oficialul a anunțat că operatorul privat va fi tras la răspundere.

„​Organizarea aparține unui operator privat, care va fi anchetat pentru modul în care a gestionat acest lucru. Încercăm sa luăm măsurile care se pot lua în acest moment”, a mai spus Mircea Abrudean.

Directorul aeroportului, David Ciceo, a arătat, într-o intervenție la Digi24, că parcarea este în subordinea Consiliului Județean care a dat-o în operarea unui companii private care a gestionat prost situația.

Oficialul a arătat că firmele de recrutare au adus toți muncitorii în parcarea aeroportului în ciuda faptului că zborurile spre Germania (Berlin, Baden-Baden, Karlsruhe și Düsseldorf) erau programate treptat de la ora 13.00 până la 21.00, iar în momentul în care a constatat că se produce aglomerație a solicitat sprijinul Consiliului Județean care a trimis forțe de ordine pentru a stabili distanțarea socială.

Într-o intervenție telefonică pentru Digi24, Valentin Jucan, purtătorul de cuvânt al CJ Cluj, a cerut o anchetă privind situația de la aeroportul, arătând că dacă se descoperă că este vina aeroportului, atunci directorul David Ciceo trebuie demis.

Au intervenit polițiștii și i-au despărțit pe oameni, organizându-i în șiruri, la distanță de cel puțin un metru unul față de celălalt, organizându-i pentru deplasarea spre avioane.

Pe 25 martie, România a suspendat, prin ordonanță militară, zborurile către și dinspre Germania și Franța, pentru o perioadă de 14 zile. Restricția a expirat pe 8 aprilie, ora 23.00, cu puțin înainte să fie programate primele curse de muncitori români către Germania. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro