Stiri | Articole | Opinie

martie 11, 2024
Decizia în favoarea României din dosarul Roșia Montană ar putea fi contestată

Crenguța Leaua, unul dintre cei peste 20 de avocați care a reprezentat România în instanța arbitraj internațional în dosarul ”Roșia Montană”, a declarat că firma canadiană Gabriel Resources poate consta hotărârea pronunțată în favoarea țării noastre. Într-un interviu acordat Euronews România, avocatul specializat în arbitraj internațional a explicat, însă, că hotărârea este una ”solidă care […]

martie 11, 2024
O imagine extrem de sugestivă a războiului din Ucraina

    Sursa Youtube

martie 11, 2024
Tasări de 15 centimetri pe noul pod de la Brăila. Anul trecut au fost descoperite șuruburi nestrânse

Noi probleme la podul de la Brăila. Pe rampa de urcare care face legătura dintre mal și pod sunt tasări de aproape 15 centimetri. Au apărut încă din toamna anului trecut, iar constructorul a încercat să rezolve situația printr-o soluție de moment, însă fără succes. Reprezentanții CNAIR spun că nu vor recepționa lucrarea dacă problemele […]

martie 11, 2024
Mizerie, toalete improvizate, mirosuri insuportabile și nepăsare, în trenurile și gările din România

Aproximativ 56 de milioane de oameni sunt transportați anual de CFR Călători în diverse zone ale țării. Cifre cu care oficialii instituției se laudă. Numărul călătorilor crește de la an la an. Însă condițiile din trenuri și din gări nu prea se schimbă. Mizerie, toalete care stau să cadă, improvizate până în punctul în care […]

martie 11, 2024
Știrile Euronews România de la ora 18:00 - 11 martie 2024

Jurnalul știrilor Euronews România de la ora 18:00 - 11 martie 2024 Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania Sursa: Youtube / Euronews Romania

martie 11, 2024
Spania: 20 de ani de la cea mai neagră zi din istoria modernă a țării

11 martie 2004 a fost cea mai neagră zi din istoria modernă a Spaniei. Zece bombe au fost detonate în patru trenuri de navetiști care ajungeau sau plecau din Madrid. Au murit atunci aproape două sute de oameni, dintre care 16 erau români. A fost cel mai grav atentat terorist din Europa pe timp de […]

martie 11, 2024
Acțiunile Gabriel Resources s-au prăbușit după ce România a câștigat procesul Roșia Montană

Prețul acțiunilor Gabriel Resources în estimările brokerilor s-a prăbușit cu aproape 94%, înainte de deschiderea bursei de Valori de la Toronto. Mai exact, acțiunea a ajuns la 0,04 dolari canadieni, față de 0,87 dolari canadieni vineri, la închiderea ședinței de tranzacționare. În contextul în care România a câștigat procesul cu compania Gabriel Resources pentru aurul […]

martie 11, 2024
Starea Nației LIVE 11 martie 2024

Azi, de la ora 18:30, discutăm despre greva din Sănătate, despre BAC, despre patronii de pe Litoral și despre scădererea natalității. Apoi, luăm întrebări de la voi.     Sursa Youtube

martie 11, 2024
Jens Stoltenberg: Aderarea Suediei la NATO demonstrează că strategia de război a lui Putin a eșuat

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că aderarea Suediei la Alianță demonstrează că președintele rus Vladimir Putin ”a eșuat” în strategia sa de război pentru a slăbi Ucraina. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania @euronews.romania […]

martie 11, 2024
UPB | Securitatea Cibernetică, de la olimpiade la concursuri internaționale

În acest episod aflăm cum să ne ferim de furturile informaționale, cum și de la ce vârstă se pregătesc tinerii pentru a face carieră în domeniul securității cibernetice, deși nu există această disciplină în școlile din România, dar și ce strategii au marile instituții europene pentru prevenirea și combaterea criminalității cibernetice. Pentru cele mai recente […]

martie 11, 2024
Știrile Euronews România de la ora 15:00 - 11 martie 2024

Jurnalul știrilor Euronews România, ora 15:00 - 11 martie 2024. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania Sursa: Youtube / Euronews Romania

martie 11, 2024
Plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu, în cazul Roșia Montană

Dacian Cioloș a depus o plângere penală împotriva premierului Marcel Ciolacu, după ce România a câștigat procesul Roșia Montană. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania @euronews.romania Sursa: Youtube / Euronews Romania

martie 11, 2024
Un imobil ridicat între două blocuri, mărul discordiei din Năvodari. Construcția, ridicată abuziv

Situație tensionată la Năvodari, unde locatarii s-au revoltat din cauza unui imobil construit între două blocuri. Oamenii sunt supărați deoarece spațiul rămas între clădiri este foarte mic și se tem pentru siguranța lor. Reprezentanții primăriei susțin că au fost obligați de o decizie a instanței să emită autorizația de construire.  Pentru cele mai recente știri: […]

martie 11, 2024
Zelenski, replică dură pentru Papa Francisc: ”Biserica trebuie să fie alături de oameni”

Biserica trebuie să fie alături de oamenii care luptă în prima linie a frontului. Este mesajul transmis Vaticanului de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Replica vine după ce Papa Francisc a îndemnat Ucraina să aibă curajul de a ridica steagul alb și de a negocia pacea cu Rusia.  Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la […]

martie 11, 2024
Angajaţii din sănătate protestează în fața Guvernului. Peste 5000 de sindicalişti își cer drepturile

Membri ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară protestează luni în Piaţa Victoriei în faţa Guvernului, principala nemulţumire fiind legată de veniturile salariale. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania @euronews.romania Sursa: Youtube / Euronews Romania

martie 11, 2024
Ramadan fără armistițiu în Gaza: ”Israelul e departe de obiectivul de a distruge organizația Hamas”

Sărbătoarea Ramadanului, considerată cea mai importantă perioadă de o lună a calendarului islamic, a început și în Orientul Mijlociu, fără un armistițiu în războiul dintre Israel și gruparea Hamas. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania @euronews.romania Sursa: […]

martie 11, 2024
Știrile Euronews România de la ora 12:00 - 11 martie 2024

Jurnalul știrilor Euronews România, ora 12:00 - 11 martie 2024. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania Sursa: Youtube / Euronews Romania

martie 11, 2024
Opoziția nu vrea alegeri comasate. Avocatul Poporului ar putea contesta măsura

Liderii aliantei Dreapta Unită, din opoziție, încearcă să blocheze comasarea alegerilor. Cătălin Drulă, Ludovic Orban și Eugen Tomac se întâlnesc în scurt timp cu Avocatul Poporului, cel care poate contesta Ordonanța de Urgență dată de Guvern. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n […]

martie 11, 2024
Nadia Comăneci, la gala premiilor Oscar: ”La Los Angeles, este o petrecere continuă”

Printre vedetele prezente la Ceremonia de decernare a Premiilor Oscar de la Los Angeles s-a aflat și Nadia Comaneci. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania @euronews.romania Sursa: Youtube / Euronews Romania

martie 11, 2024
Furtuna Monica face ravagii în sudul Franței: Cel puțin trei oameni au murit. Avertizarea MAE

Cel puțin trei persoane au murit și patru sunt dispărute, în urma inundațiilor din sudul Franței. Acolo unde este cod portocaliu de ploi abundente, din cauza furtunii Monica. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania @euronews.romania Sursa: Youtube […]

martie 11, 2024
Rusia folosește un nou tip de bombe în Ucraina

Rusia a început să folosească un nou tip de bombe în atacurile asupra Ucrainei, au anunțat forțele armate de la Kiev. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania @euronews.romania Sursa: Youtube / Euronews Romania

martie 11, 2024
Premiile Oscar 2024. Oppenheimer câștigă premiul pentru cel mai bun film și cucerește șapte premii

La cea de-a 96-a ediție a premiilor Oscar, destul de previzibilă, "Oppenheimer" a câștigat premiul pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor și alte patru premii. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews […]

martie 11, 2024
Sute de mii de oameni suferă de foame, în Fâșia Gaza. Occidentul încearcă să trimită ajutor umanitar

Occidentul depune mari eforturi pentru a putea trimite provizii în Fâșia Gaza, regiunea devastată de luptele duse între armata Israelului și gruparea teroristă Hamas. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania @euronews.romania Sursa: Youtube / Euronews Romania

martie 11, 2024
Știrile Euronews România de la ora 9:00 - 11 martie 2024

Jurnalul știrilor Euronews România, ora 9:00 - 11 martie 2024. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania Sursa: Youtube / Euronews Romania

martie 10, 2024
LIVE din Harkov, regiune unde se duc lupte grele

Susține corespondentul tău de război în Ucraina! Te invit să îmi sprijini activitatea prin donații aici: Paypal: http://paypal.me/remuscernea Buy me a coffee: https://www.buymeacoffee.com/remuscernea Patreon: https://www.patreon.com/remuscernea IBAN Lei: RO97RZBR0000060022044904 Raiffeisen Bank, Cod swift: RZBRROBU Remus Cernea IBAN Euro: RO30RZBR0000060023268795 Raiffeisen Bank, Cod swift: RZBRROBU Remus Cernea Got Backup! Acum poți beneficia de o ofertă avantajoasă de […]

martie 10, 2024
Știrile Euronews România - Global Weekend - de la ora 18:00 - 10 martie 2024

Daily news Euronews România, ora 18:00 - 10 marti 2024. This May recent știri: https://euronews.ro/ Subscribe to the YouTube channel: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n https://twitter.com/euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com /euronews_romania Sursa: Youtube / Euronews Romania

martie 10, 2024
L-am întâlnit în Harkov pe Alex Craiu de la tiktok.com/@nuvreiaici

    Sursa Youtube

martie 10, 2024
Destinațiile mai puțint cunoscute, noua tendință a turismului. Ce recomandă agențiile de turism

Vreți o vacanță la Veneția sau în Santorini? Agențiile de turism vă propun destinații mai puțin cunoscute, mai accesibile, dar atrăgătoare. Aceasta pare a fi noua tendință la nivel european. În plus, autoritățile locale din Grecia, Franța sau Italia recurg la creșterea taxelor turistice pentru a reduce fluxul de călători de la clasicele obiective, din […]

martie 10, 2024
"Literația" sau cum combatem analfabetismul funcțional

România este penultima țară din Europa la evaluarea PISA, iar acesta este, printre altele, un criteriu pentru aderarea la OCDE. "Literație" nu este un cuvânt inclus, încă, în dicționar, dar este un termen foarte sugestiv în ceea ce privește combaterea analfabetismului funcțional. Conform definiției oferite de Asociația Internațională de Literație, literația - calchiere din englezescul […]

martie 10, 2024
A ajuns la liceu pe pișcoturi și cozonaci #shorts #stareanatiei #romania #cadou #cozonac

Starea șpăgii în școli. Prea ieftin, sărakilor! Flori vs. rata la leasing | Starea Nației 07.03.2024 https://youtu.be/iqgFGYgWUfc #shorts #stareanatiei #dragospatraru #romania #cadou #învățământ #1march2024 #8martie #martisor Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends. ___ Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul […]

martie 10, 2024
Alegeri parlamentare anticipate în Portugalia. Aproape 11 milioane de oameni sunt așteptați la vot

Alegerile parlamentare anticipate din Portugalia ar putea fi câștigate de conservatorii din Alianța Democratică, potrivit majorității sondajelor. Pe 10 martie alegătorii decid dacă Partidul Socialist, care este la putere de opt ani, va merge în opoziție. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n […]

martie 10, 2024
Irlandezii resping conceptul de "familie modernă" la referendumurile organizate de guvern

Irlandezii vor în continuare ca rolul principal al femeii să fie legat de treburile casnice, iar concubinajul să nu facă parte din conceptul de familie. Sunt concluziile în urma celor două referendumuri organizate de guvern. Deși prezența la vot a fost slabă, alegătorii au respins, într-un număr covârșitor, propunerile executivului de a moderniza textul Constituției. […]

martie 10, 2024
Reacția lui Joe Biden, după întâlnirea lui Viktor Orban cu Donald Trump

Premierul Ungariei Viktor Orban s-a întâlnit cu Donald Trump și i-a urat succes în alegerile prezidențiale. Orban a fost unul dintre puținii lideri europeni primiți de Trump la reședința sa din Florida. Democratul Joe Biden le-a spus jurnaliștilor că ar trebui să fie îngrijorați de relațiile apropiate dintre Donald Trump și Viktor Orban. Pentru cele […]

martie 10, 2024
Palestinienii din Gaza se roagă sub cerul liber de Ramadan. 1.000 de moschei au fost distruse

Palestinienii din Fâșia Gaza sunt nevoiți să se roage sub cerul liber, odată cu începerea Ramadanului. Războiul dintre Israel și gruparea Hamas a dus la distrugerea a sute de moschei. Între timp, un sfert din populația palestiniană se află în pragul foametei. Momentan, livrarea de alimente pe calea aerului este singura metodă de ajutorare a […]

martie 10, 2024
Încep lucrările de amenajare în interiorul Cazinoului din Constanța

Încep lucrările de amenajare în interiorul Cazinoului din Constanța. Aflat în plin proces de restaurare de patru ani, simbolul orașului de la malul mării va funcționa ca un spațiu multicultural, cu zone expoziționale și săli de spectacole. Pentru serviciile de realizare a conceptului artistic și execuția proiectului de amenajare a centrului expozițional din Cazino au […]

martie 10, 2024
Mize politice în cazul Roșia Montană. Pîrvulescu: Acest scandal îl va afecta pe Ciolacu

Miza scandalului iscat în jurul Roșia Montană este una electorală, susține analistul politic Cristian Pârvulescu. În opinia acestuia, scopul ar fi fost ca imaginea lui Marcel Ciolacu să fie afectată înaintea alegerilor. Așa explică analistul politic sumele fabuloase, vehiculate în spațiul public, înainte de aflarea verdictului în dosarul Roșia Montană. Pentru cele mai recente știri: […]

martie 10, 2024
Știrile Euronews România - Global Weekend - de la ora 10:00 - 10 martie 2024

Jurnalul știrilor Euronews România, ora 10:00 - 10 martie 2024. Pentru cele mai recente știri: https://euronews.ro/ Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA Urmăriți-ne și pe Social Media: https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n Tweets by euronewsro https://www.facebook.com/ro.euronews https://www.instagram.com/euronews_romania Sursa: Youtube / Euronews Romania

martie 10, 2024
Casele Robotului și cămășile lui Genunche #shorts #stareanatiei #iohannis #profesor #avere #case

Starea șpăgii în școli. Prea ieftin, sărakilor! Flori vs. rata la leasing | Starea Nației 07.03.2024 https://youtu.be/iqgFGYgWUfc #shorts #stareanatiei #dragospatraru #romania #iohannis #profesor #avere #case Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends. ___ Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de […]

martie 10, 2024
Brigada de elită nr. 57 atacă pozițiile rusești

    Sursa Youtube

martie 10, 2024
Vor fi destabilizări? / Guțul dă mâna cu Putin / Franța ne ajută / Se anulează referendumul?

#pamfletime SUSȚINE-MĂ, ca să pot continua această muncă: https://www.patreon.com/nicolaechicu ABONEAZĂ-TE la canalul meu de youtube: https://www.youtube.com/c/pamfletime/ Pe scurt: 00:00 - 00:43 INTRO 00:43 - 04:59 Ne așteaptă destabilizări? 04:59 - 08:10 Apartamente ticsite cu bani 08:10 - 09:42 Bașkanka Guțul s-a văzut cu Putin 09:42 - 10:25 Membri PAS cercetați penal? 10:25 - 11:29 ȘOR […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro