O secție de chirurgie de la spitalul „Floreasca”, din Capitală, închisă din cauza Covid-19

august 24, 2020

Secția de Chirurgie II de la Spitalul Clinic de Urgență București „Floreasca” a fost închisă după ce 15 persoane au fost depistate pozitiv la infecția cu noul coronavirus. 

„Una dintre secţii a fost redeschisă - Secţia de Gastroenterologie, care a fost închisă pentru că cinci persoane - asistente şi infirmiere - au fost diagnosticate pozitiv pentru COVID-19 şi atunci s-a luat decizia de testare a întregului personal, de dezinfecţie a secţiei şi de redeschidere a ei. În timpul acesta, laboratorul de endoscopie, care asigura toate manevrele, a funcţionat, iar dacă au fost urgenţe ele au fost rezolvate şi internate pe Secţia de boli interne sau în Chirurgie. La Secţia de Chirurgie de la etajul 3, a doua secţie de chirurgie a spitalului nostru din cele trei, au fost testate 15 persoane pozitiv, dintre care un medic rezident, un brancardier şi restul asistente şi infirmiere. Secţia şi-a închis activitatea doar pentru urgenţe, pentru că a fost testat întreg personalul. Persoanele care au ieşit negative îşi continuă activitatea", a declarat medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al spitalului, citat de Agerpres.  

Medicul spune că activitatea de urgențe nu a fost afectată, fiind preluată de celelalte două secții de chirurgie. 

"Mai sunt cinci pacienţi care sunt negativi şi care necesită supraveghere şi sunt îngrijiţi mai departe, iar activitatea de urgenţă, adică de gardă, a fost preluată de celelalte două secţii de chirurgie ale spitalului. Din punctul de vedere a tot ceea ce înseamnă urgenţă, activitatea spitalului nu a fost afectată. Joi se va face o retestare a personalului care a ieşit negativ şi, dacă va ieşi negativ, pe măsură ce vor ieşi rezultatele, pentru că rezultatele vin cam în 24 de ore, noi sperăm ca sâmbătă să reîncepem activitatea şi pentru gardă (la Secţia de Chirurgie II)", a mai spus Opriţa. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro