Nicușor Dan, întrebat dacă intră în PNL: Ce se va întâmpla în viitor o să vedem

septembrie 30, 2020

Noul primar al Bucureștiului, Nicușor Dan, nu exclude intrarea în PNL. El a fost  prezent miercuri la prima ședință a liberalilor de după alegerile locale, iar întrebat despre o posibilă intrate în PNL, el a spus:  „ce se va întâmpla pe viitor o să vedem”. 

El a motivat prezența drept un gest de răspuns pentru că PNL l-a susținut în timpul alegerilor.

„Am fost invitat la ședința de conducere a PNL și am venit cu plăcere pentru că e un partid care m-a susținut puternic în aceste alegeri locale. Am venit să îmi reafirm parteneriatul cu ei. Acesta este răspunsul pentru acest moment”, spus Dan.

Primarul ales al Capitalei a fost întrebat dacă exclude intrarea în PNL sau dacă i s-a propus, după câștigarea alegerilor, să intre în rândul liberalilor, iar acesta nu a exclus.

„Ce se va întâmpla în viitor o să vedem. Pentru moment o să mă concentrez pe problemele pe care le are Bucureștiul. Am venit să discut cu partenerii de la PNL”, a mai spus Dan.

Biroul Permanent Naţional al PNL s-a reunit la sediul central al partidului pentru analiza rezultatelor la alegerile locale şi pentru a decide politica de alianţe.

Nicușor Dan va avea nevoie și de PNL și de USR-PLUS pentru a avea o majoritate în Consiliul General al Municipiului București care să îi sprijine proiectele pentru București.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro